Dragoste tăcută 𝐏𝐔𝐁𝐋𝐈𝐂𝐀𝐓

Vol 2. C A P I T O L U L XIV - Prea mult

         

        Mă împing cu tălpile și fac balansoarul de pe veranda casei mele să se legene, apoi mă uit la cel care mă privește încruntat, așteptând nerăbdătoar să deschid subiectul.

         Nu puteam să-i spun în fața cafenelei. Aveam nevoie de un loc retras. Sper doar că părinții mei nu își vor da seama că sunt aici, căci dacă mă văd, numai retras și intim nu va mai fi.

         Mă joc cu degetele în poală, în timp ce Blaise se tot foiește lângă mine, scoțând sunete de nemulțumire. Urăște așteptarea poate la fel de mult cum urăsc eu golul ciudat care se tot rotește în stomacul meu și îmi deranjează toate celelalte organe vitale.

           ― Haide, blondo! mă împinge verbal, arcuindu-și o sprânceană spre mine.

           ,, Nu știu cum să încep." scriu cu sinceritate, luând telefonul pe care-l aveam în buzunarul gecii.

            ― Atât de rău este? mă întreabă nesigur. Adică, ce ar putea fi atât de rău încât să îți fie atât de greu...  Nu-mi spune, blondo, că venind aici, mergând la mormântul lui Mike, te-a făcut să dai înapoi în relația asta.

           Îmi este greu să îl aud spunând asta, mai ales că de data asta nu glumește.

           Îl prind de mâna rece, privindu-l neîncrezătoare. Chiar crede asta? Chiar simte teamă în legătură cu asta? Poate că pe el chiar l-a deranjat că m-a văzut acolo, doar poate nu vrea să îmi arunce asta în față, ca atunci când m-a acuzat că nu l-am uitat.  Simt că trebuie să lămuresc asta. El trebuie să știe de ce mă aflam acolo.

         Evită să mă privească în ochi și am impresia nasoală că deja se chinuie să construiască în jurul lui un scut care să-l protejeze de o eventuală despărțire. Atât de speriat de abandon este.

          Scriu, alegându-mi cuvintele cu mare grijă:

           ,, Am fost acolo, la mormânt, pentru că astăzi era ziua lui. De când a murit, în fiecare an, îi duceam un cadou. În primul an i-am dus o poză cu noi doi. În al doilea i-am dus o brioșă cu o lumânare, așa cum vezi în filme. Anul ăsta am uitat de ziua lui. M-am simțit groaznic, dar m-am gândit că este timpul să-i ofer liniște. Să-l eliberez de tot ce a însemnat ăștia doi ani pentru mine. Să-l las să  se odihnească. " scriu zâmbind, pentru că acum  când mă gândesc la asta, mă simt liniștită și am impresia că la fel este și Mike.

          Mă privește vadit ușurat.

          ― Mă bucur că ai făcut asta, îmi spune, ridicând un colț al buzei. Sunt prea irezistibil ca să renunți la mine în favoarea lui, adaugă, iar eu îmi dau ochii peste cap.  Acum, îmi spui ce voiai să-mi spui?