❗Povestea este publicată la editura Stylished Books❗
Amanda nu vorbește. Când inima i-a fost distrusă și-a pierdut și glasul odată cu bucuria. Și-a păstrat însă inocența. Poartă și o cicatrice care să-i amintească mereu ce a pierdut într-o nenorocit...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Mă întorc înapoi la local și dau de părinții mei în afara lui, certându-se în șoaptă. Imediat ce mă vede, mama se repede spre mine și îmi prinde mâinile în ale ei. O cunosc destul de bine ca să știu că nu-i place deloc ideea că sufăr.
― Draga mea, îmi pare așa de rău că s-a ajuns aici! Dar ascultă-mă, îți vreau binele. Ai timp pentru astfel de decizii. Să te muți cu el nu este ideea cea mai bună. Și nu doar cu el, ci cu oricine. Ești încă prea tânără.
Am ochii în lacrimi, iar inima mă doare îngrozitor. Îmi este incredibil de ciudă pentru tot ce s-a întâmplat astăzi. Putea să fie un prânz confortabil și frumos, dar cumva lucrurile au luat-o într-o altă direcție și totul s-a transformat în haos. Aș vrea să dau timpul înapoi pentru a avea o șansă să schimb ce s-a întâmplat.
― Mamă..., vocea mea este nesigură, dar știu exact ce trebuie să spun.
Am știut încă de când am auzit protestele lor. Știu că îmi vor binele și că se gândesc la mine în totalitate. Așa ar face orice părinte întreg la minte. Știu că ei cred cu adevărat că decizia mea este în totalitate greșită, dar eu știu ce cred. Știu ce vreau, iar nimic nu mă poate face să mă răzgândesc. Decât Blaise. Doar el are puterea să schimbe ce vreau acum. Nimeni altcineva. Doar că îmi este atât de greu să mă opun lor, căci sunt părinții mei și să-i rănesc este ultimul lucru pe care-l vreau.
Știu că au făcut multe sacrificii pentru mine. Sunt conștientă că au suferit alături de mine și știu foarte bine cât de teamă le este să nu ajung din nou în acea situație. Îi cred, îi înțeleg, dar totuși am drumul meu și vreau că Blaise să fie alături de mine. Pe același drum. Ei trebuie să înțeleagă asta dacă mă vor fericită.
― Nu îți vom interzice să mai fi împreună cu acel tip, dar nu vrem să faci acest pas. Nu vreau să fiu un tată sever, dar nu mi se pare de încredere, tata își pune o mână pe umărul meu, compătimitor.
― Nu-mi vine să cred că spui asta! izbucnesc perplexă. Tată, Blaise m-a ajutat enorm. Datorită lui sunt acum așa cum sunt. Nu mai sunt mută. Zâmbesc. Sunt fericită. Datorită lui!
Mâna tatei cade, iar amărăciunea îi este întipărită pe chip. Mama are lacrimi în ochi și pare mai mult decât confuză.
― Nu ne vom bagă mai mult de atât, spune ea. Dacă asta este alegerea ta...o vom respecta. Așa-i, Rick? mama își ridică ochii spre soțul ei, parcă implorându-l.
Tata aproape fumegă, iar buzele i se strâng a nemulțumire. Dar îmi dau seama că va ceda încă dinainte de a înclina puțin din cap.
― Bine. Fă ce vrei. Dacă asta te face fericită, fie.
Mă reped să-i iau în brațe pe amândoi în același timp. Ador felul în care mă simt la pieptul lor. Siguranța este cel mai plăcut sentiment, doar că în acest moment îmi doresc să fiu undeva.
