❗Povestea este publicată la editura Stylished Books❗
Amanda nu vorbește. Când inima i-a fost distrusă și-a pierdut și glasul odată cu bucuria. Și-a păstrat însă inocența. Poartă și o cicatrice care să-i amintească mereu ce a pierdut într-o nenorocit...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
,, Normal că îmi pasă, Blaise. " scrie pe telefon, apoi îmi dă să citesc, iar rânjetul pe care îl aveam pe chip se mărește.
― Bine de știut. De asta te-ai băgat între mine și idiotul de Zayn?
Își dă ochii peste cap și întinde din nou mâna după chei.
Oftez, total nemulțumit că trebuie să cedez. Cheile cad în mâna ei, iar ea deschide portiera și intră pe scaunul de la volan, așteptând să ocolesc și să urc în lateralul ei.
Amețeala este tot mai aprigă, iar amintirea sărutului ei cu Alec îmi tot apare în minte, cicălindu-mă. Nu-mi place deloc, dar absolut deloc că ea umblă cu el. Oricât încerc să nu-mi pese, să nu mă mai gândesc la dorința pe care am simțit-o pentru ea în ziua în care ne-am sărutat, nu reușesc deloc.
Și, la naiba, încă simt dorința aia. Îmi este greu să recunosc chiar și pentru mine, dar să o văd lângă prietenul meu mă înfurie. Când mi-a spus că are iubit a fost... de rahat. Când mi-a permis să o sărut ca mai apoi să-mi arunce în față minciuna aia cu iubitul, din nou, tot de rahat a fost.
Dar totuși, nu trebuia să-i spun ce i-am spus atunci. Știu asta. Chiar foarte bine.
Am multe întrebări și voi profita de noaptea asta pentru a primii răspunsurile la ele. O voi face să vorbească într-un fel sau altul.
Pe cât de enervantă este uneori, pe atât de mult mă atage, oricât încerc să mă opun.
― Unde mă duci? o întreb după ce reușește să iasă din parcare.
Nu poate scrie și conduce în același timp, așa că întrebarea mea primește doar o privire întrebătoare.
― Du-mă acasă, îi spun. Mai știi cum să ajungi acolo?
Clatină negativ din cap, așa că tot drum îi dau indicațile necesare pentru a ajunge în fața blocului.
Oprește motorul și începe să scrie pe telefon.
,, Te descurci să urci? Dacă da, vii după mașină mâine."
Ce? Mă strâmb, apoi bufnesc într-un râs gălăgios care o face să se încrunte.
― Nu pleci nicăieri cu iubita mea, blondo.
,, Și cu ce vrei sa mă duc? Pe jos? " scrie și îmi aruncă o privire gen ai înnebunit?
― Nu. Dormi aici în noaptea asta, zic ca și cum ar fi cel mai logic răspuns.
Acum este momentul să râdă ea, dar eu vorbesc serios, deci nu este nimic de râs.
