❗Povestea este publicată la editura Stylished Books❗
Amanda nu vorbește. Când inima i-a fost distrusă și-a pierdut și glasul odată cu bucuria. Și-a păstrat însă inocența. Poartă și o cicatrice care să-i amintească mereu ce a pierdut într-o nenorocit...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Ușa se trântește în urma lui și ceva îmi spune că nu doar ușa dormitorului s-a închis, ci și ușa sufletului său.
Încerc să înțeleg ce tocmai s-a întâmplat și cred că înțeleg, într-o prea mică măsură.
Eu l-am respins pe Blaise pentru că nu sunt pregătită să fac sex cu el sau cu oricine altcineva, iar Blaise crede că Mike este de vină.
Este adevărat sau nu?
Habar nu am, dar sunt conștientă că participă și vinovăția la cauza reticenței mele.
Dar, totuși, mai cred că nu este așa cum spune Blaise, nu în totalitate. Pentru Mike nu mai am sentimentele acelea puternice, nu mai am sentimentele specifice unei fete îndrăgostite, în schimb, pentru Blaise le simt din plin. Dacă ar fi citit ce am scris... Dacă m-ar fi ascultat... Dar nu a făcut-o.
Mă așez înapoi în pat și încerc să-mi astup hohotele de plâns în perna care-i poartă mirosul.
Poate că nu am fost pregătită nici măcar de o relație. Poate ar fi trebui să las întâi trecutul în urmă.
Pufnesc când realizez că în relația asta eu sunt cea care a greșit, nu Blaise, după cum s-ar fi așteptat toată lumea.
Întâi trebuia să mă împac cu trecutul, asta trebuia să fac.
Mă bag sub convertură și închid ochii, încercând să-mi deslușesc inima și sufletul.
Să caut o soluție de a merge mai departe, căci dacă nu găsesc, tare îmi este teamă că Blaise o va termina cu mine definitiv.
Toată noaptea ațipesc și mă trezesc speriată, ba chiar am și un coșmar. Acolo mă aflu pe o bancă, iar Mike mă privește din departe, iar când vreau să merg spre el dispare.
Dimineața când mă trezesc mă simt de-a dreptul axtenuată și speriată. Îmi este teamă să mă ridic din pat și să ies din dormitor pentru că habar nu am ce voi găsi.
Dar trebuie. Nu pot sta o veșnicie aici.
Oftez și cobor din pat, luând și telefonul după mine. Am o senzație foarte urâtă în stomac și zăbovesc un minut întreg la ușă, făcându-mi curaj să ies. Apăs pe clanță. Fie ce o fi.
În apartament se aude zgomotul apei de la duș și televizorul, semn că nu sunt singura care s-a trezit. Mă uit la ceasul telefonului și văd că este puțin trecut de nouă.
Intru în sufragerie și inima mi se oprește scurt, apoi își reia funcția, dar o face cu o viteză mai mare decât ar fi necesară. Blaise stă întins pe canapea, cu mâinile sub cap și cu ochii închiși. Nu poartă nimic în partea de sus, iar jos are doar boxerii. Deci aici a dormit.
