Cafeneaua este pe jumătate plină de oameni care au dorit să scape puțin de frigul de afară. Exact de asta sunt și eu aici, împreună cu Lillien și Aria. Au fost destul de drăguțe încât să mă invite și pe mine cu ele în oraș. Am făcut mici cumpărături, iar apoi am decis că cel mai bun lucru este să ne refugiem la căldură și să savurăm o cană de ciocolată caldă.Cu fiecare gură pe care o iau sunt încălzită pe interior, o senzație formidabilă, având în vedere că mâinile încă îmi sunt reci.
― Ce a mai spus Blaise despre noi? se interesează Aria, părându-i destul de greu să deschidă subiectul.
,, A spus că este puțin stânjenit de situație, dar sunt sigură că se va obișnui, până la urmă."
Ar fi ciudat să spun tot ce a spus el, de fapt. Dar nu mint, sunt sigură că se va obișnui destul de repede cu situația.
― Până la urmă, nu are de ales, zâmbește Aria, iar eu încuviințez pentru că are perfectă dreptate.
― Dar are dreptate, ridică Aria din umeri. Este puțin stânjenitor.
Lillien o privește, mi se pare, cu o expresie rănită.
― Serios? Scuze, nu am știut că este stânjenitor să ai o relație cu mine, i-o trântește roșcata iubitei ei brunete.
― Ce? izbucnește aceasta. Nu asta am vrut să spun, Lillien! se apără ea.
Au, cred că tocmai voi pica la mijloc într-o ceartă și nu mă prea încântă asta, mai ales când știu că Aria nu a spus-o în sensul ăla, sunt sigură. Lillien ori a înțeles greșit, ori este mult prea sensibilă când vine vorba despre acest subiect tocmai pentru că ei chiar îi este rușine cu această latură pe care o ține ascunsă.
― Asta ai spus, îi reproșează, iar eu mi-aș dori să am un motiv destul de bun pentru a dispărea. Dar este în regulă, doar că trebuia să-mi spui că te deranjează atât de mult relația asta.
Aria mă privește scurt, cu obrajii roșii, transmițâdu-mi că situația este aiurea și pentru ea. Trebuie să dispar, este mai mult decât clar.
― Nu este așa! Nu-mi este rușine că sunt cu tine, doar că știu că nu suntem privite cu ochi buni... Te rog, nu o lua atât de personal!
,, Merg până la baie, fetelor." le anunț zâmbind rușinată.
― Bine, scumpo, îmi spune Lillien, bosumflată.
Aproape respir ușurată când mă ridic și îmi fac drum printre mese spre baia fetelor.
Blaise este la sală împreună cu Noah și Alec. Am decis că ne vom întâlni la ei acasă pentru o seară liniștită de film și popcorn. Sper doar că Alec nu va mai deschide subiectul Lidia.
CITEȘTI
Dragoste tăcută 𝐏𝐔𝐁𝐋𝐈𝐂𝐀𝐓
Romance❗Povestea este publicată la editura Stylished Books❗ Amanda nu vorbește. Când inima i-a fost distrusă și-a pierdut și glasul odată cu bucuria. Și-a păstrat însă inocența. Poartă și o cicatrice care să-i amintească mereu ce a pierdut într-o nenorocit...