❗Povestea este publicată la editura Stylished Books❗
Amanda nu vorbește. Când inima i-a fost distrusă și-a pierdut și glasul odată cu bucuria. Și-a păstrat însă inocența. Poartă și o cicatrice care să-i amintească mereu ce a pierdut într-o nenorocit...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Următoarele două zile mă întâlnesc cu Blaise doar în oraș și ne pierdem timpul învățând prin cafenele, plimbându-ne prin parc sau dând ture cu mașina pentru a privi obiective frumoase din Portland pe care încă nu am avut ocazia să le vizitez. M-am concentrat și pe școală, urmând niște teste importante în viitorul apropiat.
Drumul spre casă a fost mai liniștit și mai lipsit de tensiune, dar totuși atât de emoționant. Pentru că am plecat de acasă despărțiți și ne-am întors ca un cuplu fericit, deși tristețea încă a planat deasupra lui. Știu că în adâncul lui spera să afle că mama lui îi ducea dorul și că-și regreta decizia, dar de fapt a găsit o poveste tulburătoare. A primit doar mai multă dezamăgire, dar partea bună este că i s-au deschis ochii și s-a apropiat și mai mult de familia lui, spre bucuria părinților lui adoptivi.
― Și cum merge la școală? Sper că nu îi acorzi atenție doar lui Blaise, Amanda, îmi spune mama pe un ton blând.
Îmi este ciudat încă să vorbesc despre el cu mama, chiar dacă ea insistă să facem asta. Este puțin supărată pe mine că am tot lipsit de la cursuri, dar este mult mai curioasă să afle mai multe despre Blaise. Probabil că le este greu să accepte că iubitul meu, cel care m-a vindecat de depresie, este un tânăr bărbat care arată ca un mafiot, tot tatuat.
― Nu, mamă. Am note bune, învăț. Nu-ți face griji!
― Bine, mă bucur să aud asta. Ne-am gândit să te vizităm duminică, să-l cunoaștem și noi pe iubitul tău, îi aud zâmbetul în voce, iar obrajii mi se înroșesc puțin.
Nu i-am prezentat niciodată pe nimeni în afară de Mike. Este ceva ciudat pentru mine, dar și plăcut să știu că acum relația mea cu Blaise a devenit oarecum oficială. Este adevărat că l-a întâlnit pe Blaise, dar nu au apucat să se cunoască așa cum mama vrea. Nu ne ascundem și ne recunoaștem iubirea. Știu că am fost despărțiți, dar mi-a trecut toată supărarea. În schimb, au rămas veșnicii fluturași care se trezesc chiar și atunci când îi aud numele.
― M-aș bucura să veniți, îmi este dor de voi! îi mărturisesc cu sinceritate și melancolie.
― Bine, scumpo. Ne vedem atunci.
Ne luăm rămas bun și mă întorc la învățat. Am de recuperat ceva la biologie. Nu mi-a plăcut niciodată materia asta. Zilele astea m-am gândit ce mi-ar place să fac după ce termin facultatea, iar ideea de a-mi face propria afacere m-a încântat cel mai mult. Aveam mai multe opțiuni, dar cel mai tare mă încânta ideea de a deschide un magazin de cadouri. Mă gândeam că mi-ar plăcea să-mi folosesc talentul la desen pentru a face cadouri personalizate. Dar era doar o idee. O altă varianta era să mă angajez într-o firmă de renume. Sau la o firmă de publicitate. Erau multe opțiuni, iar eu mai aveam timp destul să mă hotărăsc.
