❗Povestea este publicată la editura Stylished Books❗
Amanda nu vorbește. Când inima i-a fost distrusă și-a pierdut și glasul odată cu bucuria. Și-a păstrat însă inocența. Poartă și o cicatrice care să-i amintească mereu ce a pierdut într-o nenorocit...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Drumul până la petrecere îmi este invadat de gândul ăsta... Nici măcar nu știu ce să cred despre gestul lui. Să mă supăr, să mă amuz? Un lucru este clar, am de gând să-l trag puțin la răspundere, doar pentru al tachina puțin.
Ies din mașină, strângând mai bine paltonul în jurul meu, și aștept să vină și Lillien, căci ea vine cu mașina ei. Se pare că am condus puțin mai repede ca ea, sau poate s-a pierdut prin trafic.
Casa frăției este în campus, evident, și este o casă cu adevărat magnifică, cel puțin acum, că se apropie sărbătorile. Oriunde te uiți, vezi decorațiuni, oameni de zăpadă, luminițe și beculețe, plus un brad gol în curte. Pentru prima dată, simt că întradevăr suntem foarte aproape de Crăciun. Inima mi se încălzește în ciuda frigului și încep să zâmbesc din suflet, privind spre cer la fulgii rari.
Peste tot, atât prin geam, cât și prin curte, tinerii sunt în grupuri mici și mari, cu băuturi în mână, râzând și povestind. Unii dintre ei s-au îmbrăcat în roșu, așa cum și eu și Lillien am făcut.
Mă uit după Blaise, dar nu-l văd prin curte.
Îmi atrage atenția farurile care se apropie de locul gol de lângă mașina mea. Imediat ce coboară, îmi dau seama că este enervată, căci înjură în barbă.
― Ce s-a întâmplat? râd, mergând spre ea.
― Am prins toate semafoarele roșii. Haide, scumpo, să ne facem și noi apariția! a rânjit, prinzându-mă de braț.
Da, de parcă lumea s-ar învârte în jurul meu.
Intrăm înăuntru, lăsându-ne de bună voie izbite de muzica care nu se potrivește deloc unei petreceri de Crăciun și de fumul gros de fum, plus alte mirosuri despre care nu doresc să aflu mai multe.
Agitația nu mi-a plăcut niciodată, dar de data asta, pot spune că-mi sărbătoresc mintea care s-a activat. Însă, într-o mică măsură sunt puțin tensionată, căci mă aștept să primesc mai multe întrebări decât îmi doresc despre vocea mea care îi va lua prin surprindere pe toți cei care mă știau mută.
Lillian nu-mi dă drumul la braț nici atunci când locurile devin strâmte. Își face loc cu cotul, asigurăndu-se că rămân în spatele ei. Îmi dă drumul abia atunci când ne apropiem de un grup de persoane.
Îl observ pe Blaise imediat, iar acesta mă observă și el de parcă tot universul ar lucra pentru a ne aduce împreună. Exact așa mă simt acum.
― Hei, ați venit! exclamă Noah, dând apoi pe gât o gura mare de bere.
Se ridică în picioare în același timp cu Blaise, dar tot el ajunge mai repede pentru a mă îmbrățișa pe mine, spre surprinderea mea.
