C A P I T O L U L XXXIX - Ea este pentru o viață

4K 315 3
                                    

    ,, Nu mai urla la mine, Blaise!" scrie și îmi pune telefonul în față, cu maxilarul strâns

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

    ,, Nu mai urla la mine, Blaise!" scrie și îmi pune telefonul în față, cu maxilarul strâns.

          Încă sunt nervos, iritat, amețit de vedere buzelor ei provocatoare, dar decid că ar trebui să o las baltă. Nu a pus întrebarea din răutate, așa că cearta asta este fără rost. Oricum, nu va înțelege ce simt, așa cum nici eu nu pot înțelege în proporție de sută la sută ce simte. Și poate că ar fi fost bine să o înțeleg, căci astfel aș înțelege dacă îl mai iubește în sensul de iubit, aș înțelege dacă nu cumva o doare fiecare respirație fără el. Aș înțelege dacă mă pot lupta cu amintirea lui sau ar trebui să fac cale întoarsă până nu mă afund mai mult.

           Mă pot lupta cu un tip viu, în carne și oase, dar cu cineva mort pot? S-ar putea să nu am puterea asta. Este posibil să ajung să o iubesc cu fiecare bătaie de inimă  tot mai mult, apoi ea și-ar putea da seama că în inima ei este tot Mike, și să mă abandoneze. Înghit în sec la acest gând. Să mă abandoneze așa cum au făcut-o părinții mei naturali.

       Nu m-aș mira nici ca cei adoptivi să mă abandoneze la un moment dat.

           Sunt ușor de abandonat. A fost simplu pentru mine să am aventuri, să nu-mi pese, dar să am o relație pe bune nu am încercat pentru că nu am vrut să doară. Nu am vrut să simt teama asta pe care o simt acum, ca o nenorocită de gumă de mestecat lipită pe suflet.

            Dar o plac, iar Amanda nu este pentru o aventură. Ea este pentu o viață. Doar că nu știu dacă ea este pregătită. Nu știu dacă nu cumva va da înapoi. Nu știu dacă nu voi da eu înapoi. Iar incertitudinea ăsta mă scoate din sărite.

           Ajungem îm fața blocului meu, iar Amanda mă studiază cu o sprânceană ridicată, întrebându-se ce dracu caută aici.

           Nu șovăi nici o clipă, ies în ploaia deasă și o las să mă privească de parcă mi-ar spune că sunt nebun. Ocolesc mașina, ajungând în dreptul portierei care o desparte de ploaie.

         Se pare că a scris pe telefon, căci lipește ecranul pe geam înainte să apuc să o deschid.

        ,, Ce dracu' faci, Blaise? Plouă cu găleata."

         Rânjesc și deschid portiera în ciuda împotrivirii ei. Mă privește ursuză și șocată.

         ― Nu a omorât pe nimeni niște apă, o asigur și îi întind mâna, râzând.

          Se uită la ea în genul ai înnebunit, și clatină din cap cu încăpățânare, de parcă nu ar fi apă, ci lavă.

         Îmi dau ochii peste cap.

         ― O, haide, lașo! exclam.

       Abia ne putem auzi de suntele ploii, și ce-i drept, ploua tare, dar nu putem sta în mașină o veșnicie. Sunt deja ud până la piele, dar nu simt frigul, sunt încălzit de simpla ei prezență.

Dragoste tăcută 𝐏𝐔𝐁𝐋𝐈𝐂𝐀𝐓Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum