CATY ( Partea a III-a, Seria FABRO)

CAPITOLUL 1

Caty

O, Doamne! gem eu disperată pentru că tocmai am călcat într-un rahat. Asta-mi trebuia, tocmai acum.

După ce un idiot tocmai mi-a furat la mustață locul de parcare, acum, când am pășit în afara mașinii, am simțit, dar mai degrabă am auzit sunetul de storcire al grămezii proaspete de rahat sub talpa pantofului meu. Yeah!

Mă uit la ceas. Mai am 10 minute până când începe interviul. Retrag înapoi în mașină picioarele, ținându-l ridicat pe cel infectat ca să nu ating nimic și să-mi murdăresc mașina, în ciuda fustei strâmte de lungime acceptabilă pentru întâlnirea ce urmează. Mirosul mă amețește pe dată și încerc din răsputeri să-mi țin respirația, în timp ce caut exasperată șervețelele umede în torpedou.

Ohhh, m-am săturat de nesimțiții care își lăsă animalele să se ușureze peste tot fără să curețe în urma lor.

Cu scârbă îmi șterg cât pot de bine talpa pantofului, străduindu-mă să nu-mi ating pielea de chestia asta scârboasă. Ar fi chiar penibil să intru la interviu mirosind a rahat.

Pun totul în paharul rămas de la cafeaua pe care tocmai am consumat-o și ies cu grijă, de data asta, încercând să nu mai repet greșeala de data trecută. Îmi trag sacoul și împing ușa mașinii, îndreptându-mă în grabă spre intrarea clădirii de birouri.

Am ceva emoții. Îmi doresc mult acest post. Ai mei nu știu ce am de gând pentru că n-am vrut să le spun. Vreau să le fac o surpriză frumoasă, în cazul în care sunt acceptată.

Fac un pas în față vrând să trec de ușa rotativă, dar exact când să mă strecor într-unul din cele trei locașuri ale ei, un bărbat mi-o ia înainte, lovindu-mă în trecere. Scap geanta și-mi încleștez dinții, aproape scoasă din sărite.

Fuck!!! Fuck!!! urlu în sinea mea.

Trag aer în piept, încercând să mă stăpânesc și să nu o iau după el. Azi sunt sortită să întâlnesc toți nesimțiții din orașul ăsta.

Îmi ridic geanta, trag aer în piept și intru.

Mă trezesc într-un hol mare...ohhh, nu mare, imens și inima începe să-mi țopăie jucăușă.

Buzele mi se lărgesc de bucurie.

Aici voi lucra eu, visez cu ochii deschiși, admirând împrejurimile.

Merg la portarul care mă privește și îi spun cine sunt. Privește caietul ce-i stă deschis pe masă și dă din cap.

-Urcați, vă așteaptă. Etajul 20, cum ieșiți din lift, în față.

-Mulțumesc, îi zâmbesc și mă îndrept spre zona unde erau aliniate, față în față, 10 lifturi.

Apăs butonul liftului, căutând cu privirea pe cel care se îndreaptă spre parter. Ușile se deschid și pășesc spre ele semeață și sigură pe mine.

-Mă scuzați, intră în lift, tăindu-mi calea, un bărbat, îmbrăcat la costum.

Mă blochez, privindu-l cu ochii cât cepele.

Este același nesimțit.

Nu mai scap de el. Privindu-l mai bine îmi dau seama că de fapt este același nesimțit care mi-a șutit cu nerușinare locul de parcare și aproape m-a doborât la intrare.

-Îmi cer scuze, mă grăbesc, se scuză și ușile se închid, lăsându-mă cu gura căscată, ca atunci când mi-ar fi luat cineva ultima și cea mai delicioasă prăjitură chiar înainte să-mi vină rândul la coadă.

Da, mai nou se poate fura și liftul, nu numai taxiul sau locul de parcare. Ăsta este efectul Covidului.

Turbez. Îmi vin în minte toate metodele posibile prin care aș putea să-l omor în chinuri groaznice. Trebuie să mă calmez. Interviul ăsta este foarte important și nu mă ajută cu nimic să merg crizată.

Iau următorul lift.

Mă prezint la recepție și aștept în picioare. Fac câțiva pași și studiez curioasă etajul.

Este împărțit în zone individuale de aproximativ șase metri pătrați pentru fiecare, separate prin geamuri despărțitoare. Probabil sunt geamuri speciale care izolează fonic pentru că deși în fiecare se află câte o persoană care stă comod într-un fotoliu, cu laptopul în față, vorbind neîncetat, niciun sunet nu răzbate până la mine. Sunt peste o sută de astfel de birouri în care traducătorii își fac treaba, liniștiți, la acest etaj.

Privesc uimită cât de acerbă este activitatea în această firmă. Am aflat de ea de când am început facultatea de limbi străine. Toți colegii mei erau înnebuniți să se angajeze aici. Este unul dintre cele mai bine plătite astfel de joburi. Din 200 de persoane care aplică, numai unul este chemat la interviu. Sunt norocoasă să mă aflu aici.

Din nou începe să mi se ridice orgoliul zece metri de la pământ și mă întorc, încrezătoare, cu fața spre oglinda imensă de pe perete. Zâmbetul strălucitor mi se prelinge lent de pe față, privindu-mă în ținuta impecabilă în care sunt îmbrăcată și cu paharul de rahat în mână.