CATY ( Partea a III-a, Seria FABRO)

CAPITOLUL 34

Caty

-Hai, ține-te de mine, îmi zice ea.

Mă agăț de umărul ei și mergem câțiva metri până la camera mea. Intrăm și mă așez pe pat. O văd că trimite un mesaj.

Simt că-mi vine să vărs. Mă ridic brusc și fug cât pot de repede la baie. După ce dau afară în toaletă tot ce am în stomac, mă ridic și merg la chiuvetă. Mă spăl bine în gură pentru că nu suport mirosul și gustul, apoi mă privesc în oglindă.

Rămân șocată când îmi văd fața tumefiată, gâtul și umărul pline de urme de dinți. Îmi pipăi fața și mă bufnește plânsul. Iselin mă înconjoară cu brațele și încearcă să mă tragă spre ea.

-Nu, nu, ieși, ieși afară!

În momentul ăsta nu vreau să mă vadă nimeni. Vreau să rămân singură. Jason a avut dreptate, îmi merit soarta.

O împing pe Iselin spre ușă și o forțez să iasă din camera mea.

-Caty, draga mea, nu face asta. Ai nevoie de cineva.

-Nu, nu, te rog, ieși, și-i închid ușa în față.

Tremur toată și nu știu ce fac. Vreau să scap repede de imaginea ticălosului de Martijn din mintea mea. Îmi pun căștile pe urechi și dau muzica la maxim, dar nu reușesc să nu-i mai văd chipul libidinos.

Privesc de jur împrejurul meu și văd cutia de la mama. O iau și o împrăștii pe jos. E plină cu poze cu mine și familia mea de când m-am născut și până am împlinit un an. Încep să plâng când o văd pe mama cu mine în brațe și strâng fotografia la piept. Este prima oară când o văd. N-am avut curaj să deschid cutia până acum.

Simt două brațe în jurul meu, dar știu că ușa e închisă. Groaza mă cuprinde din nou și încep să urlu și să mă zbat, dar ele mă țin strâns.

-Șșșt... Sunt Jason. Nu-ți fac niciun rău.

*

Jason

Am înnebunit când am ajuns sus, iar Iselin mi-a povestit cu lacrimi în ochi ce s-a întâmplat.

Bat și strig la ușa ei ca disperatul, dar nu capăt niciun răspuns. O rog pe Iselin să meargă la recepție, să ia o dublură a cartelei de acces și să anunțe poliția. În 2 minute, vine însoțită de către un manager al hotelului care îmi deschide ușa.

O văd pe Caty stând în fund pe mochetă cu un teanc de fotografii înșirate de jur împrejurul ei. E cu spatele la ușă. Are căștile pe urechi și nu reacționează la intrarea noastră. Acum înțeleg de ce nu a răspuns.

Mă apropii de ea și observ că plânge. Îmi vine să urlu că am lăsat-o să plece singură din bar.

Mă așez în genunchi și o îmbrățișez. Se zbate și urlă, iar căștile îi cad de pe urechi.

-Șșșt... Sunt Jason. Nu-ți fac niciun rău.

Pe moment se liniștește, dar spune încontinuu că vrea să rămână singură. Nu cred că am s-o mai las vreodată singură.

Îi ridic corpul firav de jos și o așez pe pat. Își ferește fața de privirea mea, dar îi văd gâtul și umărul înroșite, cu urme de dinți. Îmi dau lacrimile și mă gândesc ce animal ar putea face asta.

O țin în brațe minute în șir. Iselin îi aduce un ceai și reușește să se calmeze, chiar dacă îi curg lacrimile încontinuu.

Iselin îmi face semn că au venit poliția și salvarea, iar eu încerc să o pregătesc.