CATY ( Partea a III-a, Seria FABRO)

CAPITOLUL 35

Jason

O săpunesc cu grijă pe tot corpul, iar ea se lasă în voia mea, fără să spună vreun cuvânt. Mor după corpul ei și-mi place să-mi plimb mâinile pe el. Este divin.

Când ieșim din baie, îmi verific telefonul. Iselin mă întreabă cum suntem.

Ne îmbrăcăm. Caty nu-și găsește nicio bluză care să-i acopere gâtul. Vorbesc cu Iselin și-i aduce ea o eșarfă. Fața i s-a desumflat, dar tot are o vânătaie pe obraz pe care o acoperă cu machiaj. Ieșim și luăm micul dejun în restaurant.

Ceilalți au plecat deja să viziteze Bruxelles. Asta vor face azi și mâine.

După micul dejun mergem la poliție unde Caty dă o declarație. Toată treaba durează mai bine de două ore. Văd că-și tot privește telefonul când acesta clipește, însă nu răspunde.

Mergem și ne plimbăm puțin prin Piața Mare fără să vedem niciun obiectiv turistic. Amândoi am mai vizitat orașul în trecut. Ne așezăm la o terasă și văd că-i sună telefonul. Îl ignoră și îl dă pe silent.

-Îmi ascunzi ceva? o privesc. De ce nu răspunzi la telefon?

Ezită puțin înainte să deschidă gura.

-Sunt lucruri despre care nu pot vorbi. Nu încă...

Dau din cap.

-Mi-ar plăcea să poți vorbi despre orice cu mine.

Nu pare prea mulțumită de ceea ce spun.

-Adevărul e că și eu simt același lucru despre tine.

Touche... știu exact la ce se referă.

-Aș vrea să știu de ce ai simțit că nu putem fi împreună. Ce s-a întâmplat, Jason, în urmă cu două săptămâni?

O privesc și nu îi pot răspunde.

-Ce îmi ascunzi? mă torturează ea cu această întrebare.

Îmi doresc să găsesc un răspuns de scăpare, însă nu vreau să o mint. Ezit, mă răzgândesc, apoi din nou ezit.

-Ok, spune ea. Momentan mă amăgesc cu ce avem, dar la un moment dat tot va trebui să-mi spui. Nu pot trăi cu tine știind că-mi ascunzi ceva.

Privesc fața de masă și îmi mușc buzele pe interior. În orice variantă nu există nicio cale de scăpare. Dacă îi spun, ne despărțim, dacă nu-i spun, ne despărțim. Măcar nu insistă să-i dezvălui chiar acum.

O privesc cu tristețe, apoi îmi pierd ochii în depărtare, pe clădirile din jur.

-Nu pot să cred că e atât de grav. Cred că exacerbezi totul.

După o scurtă examinare, chipul ei devine grav și abia acum crede că nu exagerez cu nimic. Se întristează și nu mai insistă cu nimic.

-Deci atât de grav e... oftează ea.

*

Caty

Nu, nu vreau să-l mai pierd. De aceea nici nu insist să-mi spună. Deși știu că acel moment va veni o dată și-o dată, îmi doresc să mă mai bucur puțin de el.

Totuși, din când în când mă gândesc la asta. Oare este însurat? Poate are pe altcineva la distanță de București. Ce poate fi?

Știu că atracția fizică dintre noi este intensă. Cel puțin eu nu am mai simțit așa față de altcineva. Nici nu cred că acest lucru ți se poate întâmpla cu oricine. Ca dovadă, Rami nu mi-a produs niciodată astfel de senzații.

Weekendul a trecut repede, ca prin vis. Cu Jason lângă mine am reușit să estompez nefericita întâmplare de vineri seara.

Am făcut dragoste de câte ori ne-am trezit singuri, în camera de hotel și m-a ținut în brațe în fiecare noapte. Mă simt în siguranță, mă simt protejată. Cred că îl iubesc. Simt că nu mai pot trăi fără îmbrățișările lui, fără el.

*

Acum intrăm în clădirea Parlamentului European și începem prima zi de muncă din această săptămână.

În timp ce îmi ocup locul la pupitru, îi transmit lui Jason un zâmbet fugitiv, dar cu efect.

De la altă masă Andrei observă și lasă capul în jos. Este evident că nu sunt interesată de o relație cu el.

*

Jason

De câte ori o privesc, simt o bucurie nemăsurată, știind că este a mea. Deși este chiar aici, lângă mine, îmi vibrează tot corpul după ea.

Acum, când comunicarea și intimitatea noastră este atât de limitată, o râvnesc de zece ori mai mult. Această mărginire a contactului dintre noi nu face decât să mă întărâte și să aștept cu sufletul la gură momentul în care voi rămâne singur cu ea.

Este atât de aproape și nu pot decât să-mi imaginez palmele pe pielea ei fină. În timpul zilei se întâmplă de nenumărate ori să mă pierd în ochii ei și pun pariu că unii dintre colegii mei chiar au observat asta.

O văd ușor crispată când trebuie să traducă în olandeză. Nu știe dacă nemernicul este la capătul firului și îi ascultă vocea. O încurajez cât pot cu privirea de la locul meu și-i fac semn că sunt acolo, cu ea. Nu o s-o mai las niciodată singură.

Prânzul îl petrecem în liniște. O văd că stă cu sufletul la gură, privind intrarea în restaurant, dar Martijn nu apare.

Totul se clarifică pe la ora 14:00, când Caty primește o înștiințare prin care este rugată să se prezinte la secția de poliție.

Acolo este rugată să-l recunoască pe Martijn și asta face. Este înfricoșată și își duce mâna la gât. Scrâșnesc din dinți când îi văd reacția și îl privesc pe nemernicul de Martijn dincolo de geamul opac.

Din fericire totul se termină repede și ieșim din clădirea poliției.

-Jason Raicu! îmi aud numele.

Mă întorc și rămân blocat. Este chiar tipul de la serviciul securității parlamentului european care m-a intervievat.

O privește pe Caty apoi mâinile noastre înlănțuite. Parcă nu-i place ce vede. Întinde mâna spre mine, dar i se adresează Catherinei.

-Am aflat ce s-a întâmplat... Regret sincer. Sper că sunteți mai bine acum.

Caty îi zâmbește.

-Mulțumesc pentru grijă. Este totul bine.

-Dacă vă mai pot ajuta cu ceva, vă rog să mă contactați, spune el întinzându-i cartea de vizită.

-Multumesc mult, o luă ea.

Apoi, privindu-mă încruntat ne salută și pleacă.

I-am simțit privirea stăruitoare ca pe un ghimpe în inimă. Știu foarte bine ce ar fi vrut să-mi spună. Ce caut cu Caty de mână? Știe ea oare cine sunt eu? Cum i-a influențat acțiunea tatălui meu viața? O strâng de mână de parcă aș pierde-o în secunda următoare. Simt că acest moment este tot mai aproape.