CATY ( Partea a III-a, Seria FABRO)

CAPITOLUL 32

Caty

M-am distrat bine aseară, dar a fost doar o amăgire de 2-3 ore. Mi-a plăcut să-l văd urmându-mă ca un cățeluș topit după stăpânul lui. Nu înțeleg de ce face asta dacă nu mă mai vrea. Totuși simt că îi pasă, însă asta nu face decât să mă adâncească și mai mult în nebuloasa în care deja mă aflu.

Mama mă tot sună de ieri, dar i-am spus că am nevoie de câteva zile să mă obișnuiesc cu ideea că ea este sora mea, nu mama.

Veștile din ultima vreme mi-au alterat nespus de mult starea de spirit, tranformându-mă într-o persoană tristă și deprimată.

Acum coborâm cu toții din autobuzul ce ne-a adus în fața clădirii Parlamentului European, pe strada Wiertz.

Pe drum, Adrian a stat lângă mine și a vorbit non-stop. Parcă nu mi-l aminteam așa vorbăreț. Oricum 90% din ce mi-a povestit, mi-a trecut pe lângă ureche. Chiar n-aveam chef de flecăreala lui sau a altcuiva.

După ce trecem de cele două puncte de control, suntem conduși la un etaj superior, în niște camere de unde poți observa foarte ușor principala sală unde se desfășoară ședințele plenului Parlamentului European.

Îmi place. Întotdeauna mi-am imaginat cum ar fi să lucrez aici și acum iată-mă făcând chiar asta.

Suntem așezați câte doi la o masă, cu câte un panou transparent ce izolează fonic. Eu traduc din italiană sau spaniolă în olandeză, atunci când este nevoie. Aștept ca becul roșu de la biroul meu să devină verde, apoi traduc ceea ce aud în căști.

Totul decurge foarte bine. Stau la același birou cu Elena.

Îmi vine rândul destul de rar deoarece majoritatea traducerilor au loc din engleză. Nu este solicitant, dar este nespus de plictisitor.

Am prea mult timp liber și asta nu mă face decât să-mi alunece privirea din când în când spre Jason. El traduce aproape încontinuu. Îi văd buzele cum i se mișcă și mă hipnotizează. Închid ochii căci nu pot să nu mi le imaginez plimbându-se pe mine, mai ales că deja știu ce senzații îmi trezesc. Nu știu dacă am să pot uita vreodată...

Mă întristez din nou. E o stare din care nu am putut ieși în ultimele zile.

Prânzul se ia în restaurantul aflat chiar în clădire. Avem ocazia să vedem de aproape pe mulți dintre europarlamentari.

În timp ce mâncăm, ceilalți discută vrute și nevrute. Apropierea unui bărbat impunător ne atrage tuturor atenția.

-Îmi cer scuze pentru intruziune, spune el în olandeză.

Suntem doar patru persoane care îl înțelegem: Jason, Andu, Iasmin și eu.

-Aș vrea să știu cine este domnița care este îngrozitor de plictisită azi? Căscatul ei m-a cucerit definitiv și aș vrea să o cunosc. Îmi traduce din italiană și spaniolă.

Auzind toate acestea, devin ca racul și nu știu cum să mă ascund mai repede.

-Cred că vorbiți despre Caty, spune Jason , aruncându-mi săgeți de supărare și arătând spre mine.

Îmi sugerează că eu m-am băgat în asta, tot eu să ies.

Acesta mă privește și mă pregătesc deja cu o suită de scuze spuse în cele mai absurde moduri. Știu că bărbații sunt foarte sensibili la scenele pline de emotivitate ale femeilor.

Însă, înainte ca eu să pot spune ceva, el mi-o ia înainte.

-Domnișoară, vă rog să mă urmați.

-Stați puțin, se ridică Jason. Eu răspund de ea. Dacă aveți ceva să-i reproșați, va trebui să vorbiți cu mine.

Se pare că s-a răzgândit. Acum îmi ia apărarea. Nu îi surâde ideea de a pleca cu domnul.

-Dimpotrivă, domnule! Nu vă îngrijorați. Eu și ceilalți doi conaționali ai mei ne-am amuzat teribil și am dori să o cunoaștem pe cea a cărei voce ne va încânta pentru următoarele zile.

-În regulă, dar aceste lucruri nu sunt permise, continuă Jason iritat.

-Vă asigur că este în perfectă siguranță dacă pentru acest lucru vă îngrijorați.

Jason vru să mai spună ceva, dar deja m-am ridicat și spun:

-Nu este nicio problemă. Merg cu mare plăcere.

Jason se așează, vizibil enervat. Mă privește, dar nu-i dau atenție.

-Martijn Bossman, îmi întinde olandezul mâna.

-Catherine Fabro, mă recomand eu.

Mă conduce la masa la care sunt așezați colegii lui, olandezi și ei.

Nu durează mult toată treaba. Facem cunoștință și mă laudă pentru accentul impecabil. Mă simt flatată. Îmi cer scuze pentru căscat, însă unul dintre ei îmi spune că și acesta a sunat perfect în olandeză.

Apoi mă întorc la masă unde Jason aproape scoate fum pe nări. Se ridică și se întoarce spre mine. Mă ia de braț și mă conduce afară din restaurant. Ieșim pe o terasă și se întoarce spre mine.

-Dacă vrei să mă faci gelos să știi că ai găsit cea mai josnică metodă.

-Să te fac gelos, Jason? Ăsta ar fi ultimul lucru pe care aș dori să ți-l fac. Știi de ce? Pentru că nu aș face niciodată rău persoanei la care țin. N-aș face niciodată ceea ce mi-ai făcut tu mie.

Îl văd că respiră greu.

-Tocmai de aceea, stai liniștit. Scopul acțiunii de a te face gelos nu ar fi decât acela de a te recâștiga. Iar ăsta este ultimul lucru pe care mi l-aș mai dori acum.

Jubilez, observându-i reacțiile. Tâmplele îi pulsează și mâna lui este încleștată pe brațul meu. Mă doare îngrozitor, dar numai așa îi pot simți emoția.

-Pui în pericol programul, Caty. Combinându-te cu unul dintre demnitari, nu faci decât să ne pui în pericol slujbele.

-Stai liniștit. Încă nu m-am culcat cu niciunul.

-Sper să nici n-o faci.

Mă insultă la nesfârșit. Furia lui asupra mea nu are limite.

-O să mă reorientez, dacă nu-ți convin demnitarii, i-o dau drept la țintă. Trebuie să-ți cer voie? Sau nu e necesar pentru că mă urmărești?

-Te joci cu focul.

-Tu faci acuzațiile, Jason. Tu să-ți răspunzi. Dacă nu-ți convine, trimite-mă acasă. Chiar nu-mi pasă. Acum poți să-mi dai drumul. Cred că mi-ai învinețit mâna.

Își desprinde mâna și îmi privește brațul înroșit. Se încruntă, realizând ceea ce a făcut.

-Iartă-mă.

Dar nu-mi pasă de asta. Mă abțin din răsputeri să nu izbucnesc în plâns. Nu vreau să par afectată în fața lui.

Plec direct spre lifturi. Mi-a pierit tot cheful de mâncare.