CATY ( Partea a III-a, Seria FABRO)

CAPITOLUL 9

Caty

Intrăm în casă și simt miros de scorțișoară. Sigur e bunica care face orez cu lapte și scorțișoară.

O iubesc la nebunie. Datorită ei, casa asta miroase întotdeauna delicios.

-Ce faceți, porumbeilor? ne întâmpină ea de dincolo de insulița din bucătărie.

-Bine, buni, o iau eu în brațe de parcă nu o mai văzusem de un veac, nu de ieri. Stă zilnic cu băieții până vin Max și mama de la muncă.

Mă privește puțin surprinsă. De fapt și eu sunt. Nu știu ce se întâmplă cu mine. Mă încearcă niște sentimente noi pe care nu le pot explica.

-Ați mâncat?

-Nuuu, răspunde Ravi primul.

-Am ciorbiță de perișoare și friptură de oaie la cuptor.

-Sună delicios, se linge el pe buze.

Mâncăm în liniște câteva minute, apoi intră și Max.

-Bună, mamă, o ia în brațe pe buni. Bună seara, dă mâna cu Ravi și mă pupă pe obraz pe mine.

-Ce faci, puștoaico? mă ciupește el de obraz.

Știe că mă enervează chestia asta, dar tot o face.

-Cum e la birou?

-Foarte bine, răspund eu. Neașteptat de bine.

-Mă bucur.

-Max...spun eu punându-mi farfuria în mașina de spălat vase.

-Da, draga mea.

-Știi, în legătură cu apartamentul.

Mă privește suspicios.

-Te ascult, se sprijină el de dulap.

Ravi mă privește și el.

O știi pe Amy, prietena mea...

-Da. Ce-i cu ea?

Anul ăsta s-a hotărât să nu mai stea la cămin, mai ales că e ultimul an la master și m-am gândit să..., privesc când la Max, când la Ravi.

-M-am gândit să mă mut cu ea în apartament.

Ravi scapă lingura în farfurie. Mă privește supărat.

-Caty, spune Max. Numele tău este scris în actul de proprietate. Faci ce vrei cu el.

-Sigur nu te superi?

-Vrei să mă supăr? Mie-mi convine. Așa nici nu mai trebuie să-mi dai raportul de fiecare dată când pleci seara, zâmbește el. M-am săturat să citesc până dimineața când ajungi acasă.

Râd. Este prima dată când recunoaște că nu poate dormi de grijă când sunt plecată noaptea.

-Pe mine nu mă întrebi dacă sunt de acord? spuse Ravi destul de nervos. Părerea mea nu contează?

Eu și Max privim spre el.

Mă fâstâcesc pentru că nu mă așteptam să aibă reacția asta de față cu altcineva. De obicei, dacă vrea să-mi zică ceea ce-l deranjează, așteaptă să rămânem singuri.

-Biroul e gol, spuse Max. Mergeți și vorbiți în liniște.

Ravi se ridică iritat și se îndreaptă spre birou, fără să privească în urma lui. Îl urmăresc din spate cu părere de rău. Niciodată nu mi-a plăcut să am discuții tensionate cu el. Închid ușa. El se întoarce spre mine, sprijinindu-se de birou.

-De când te-ai gândit să te muți?

Oftez și-i răspund:

-De mult, dar am vrut să câștig suficient încât să-mi permit întreținerea casei.

-Și mie de ce nu mi-ai spus?

-Nu m-am gândit, Ravi. De ce te deranjează atât de mult?

-Pentru că poate voiam eu să mă mut cu tine.

Îl privesc lung. Nu mă surprinde ce-mi spune, dar nu voiam să-i dau ocazia să-mi propună asta.

-Ravi, suntem împreună de un an și am doar 24 de ani. Cred că ar trebui să mai așteptăm.

-Să mai așteptăm? Știi ce cred eu despre asta, nu? Boală lungă, moarte sigură. Am 28 de ani. Cam cât să mai aștept? Un an, doi?

-Habar n-am. Abia am terminat facultatea, vreau puțină libertate să văd cum e să fiu pe picioarele mele. Chiar nu pot să-ți dau un termen, mă așez eu într-un scaun, lângă geam.

-Știi ce mă deranjează cel mai mult? Că nu mi-ai spus că te gândești la treaba asta cu mutatul. Mi-ai pus-o așa pe tavă, fără niciun avertisment. Asta îmi demonstrează cât de important sunt eu pentru tine.

Îl văd că se îndreaptă spre ușă.

-Ravi, ce faci?

-Plec acasă, Caty. Chiar nu pot să mai stau în seara asta.

Iese și după un timp aud și ușa de la intrare. Privesc debusolată pe geam. Îl văd cum urcă în mașină și pleacă. Nu l-am văzut niciodată atât de supărat.

Două bătăi în ușă, mă fac să privesc spre ea. Max intră. Închide ușa ușor, parcă vrând să nu tensioneze și mai mult aerul. Se așează în fața mea și mă privește îngrijorat.

-Ce se întâmplă, pui? De ce vrei să te muți cu Amy. Ție nu-ți plăcea prea mult compania.

-Vrei să-ți spun sincer? Am zis-o doar de față cu Ravi, dar nu mă mut cu Amy. Urma să-ți spun după ce rămâneam singuri. Mă tot pistonează că vrea să fim singuri și ăsta e un semn că o dată ce mă voi muta, nu va mai pleca seara acasă la el. Nu vreau să mă leg de el. Dacă mă mut, vreau să stau singură, dar spune-i lui asta fără să se supere.

-Ăsta este motivul pentru care nu ai vrut să te muți până acum în apartament?

-Unul dintre motive.

-Și al doilea?

-Voiam să am venituri suficiente ca să mă întrețin, iar actualul job îmi oferă această posibilitate.

-Dar știi că ai suficienți bani, Caty. Contul tău este plin pentru câțiva ani de zile.

-Știu, Max. Dar e o ambiție a mea. Consider-o prostească, dar lasă-mă să mi-o fac.

Max se lăsă pe spate, oftând.

-Semeni cu mama ta. La fel de încăpățânată. Mi-a mâncat câțiva ani din viață. Uite ce păr alb am în cap acum?

Zâmbesc stins.

-Înțeleg situația, Caty. Dar o discuție serioasă tot va trebui să ai cu el. Știi ce mă miră? Ai trecut prin atâtea examene și concursuri grele și nu poți să-l treci și pe-ăsta. Te pun la colț relațiile cu oamenii?

Zâmbesc spre el.

-Este dificil...nu știu cum să-l iau.

-Știi care este cel mai simplu mod?

Îl privesc așteptând răspunsul.

-Să ții minte un lucru. Metoda direct și fără menajamente este câteodată cea mai eficientă.

-Crezi?

-Categoric.

-Când ți-e frică să o spui, atunci spune-o direct.

-O să încerc metoda asta.

-Așa să faci.

Acum, privește pe fereastră și zâmbește.

-A venit și iubita mea.

Mă uit și o văd pe mama, coborând din mașină. Este o femeie foarte frumoasă. Privește casa zâmbind. E fericită că a ajuns acasă.

-A doua mea iubită, râde el, și mă sărută pe frunte.