CATY ( Partea a III-a, Seria FABRO)

CAPITOLUL 14

Caty

Am părăsit camera, complet distrusă. Caut o toaletă. Trebuie să fie pe undeva.

Într-un final o găsesc. Îmi dau cu apă rece pe ochi. După câteva minute, simt că mi-am revenit și ies, pregătită să-l înfrunt. Intru în living. Iselin și ceilalți sunt pe canapele și discută, râzând. El nu e de găsit pe nicăieri.

Ea mă privește compătimitoare și îmi face semn să iau loc lângă ea. Privesc spre masă. Piesele sunt strânse și masa e curată.

Mă așez lângă ea și îmi spune în șoaptă:

-Frumos meci. Dar trebuie să vorbiți, singuri, față în față. Du-te!

Dau din cap cu nervozitate.

-Nu pot...

Mă privește surprinsă.

-Deci are dreptate. Ți-e teamă de el și mai ești și lașă, pe deasupra.

Închid ochii și mă las pe spate.

-Îl cunosc pe Jason de ani de zile. Nu l-am văzut niciodată atât înverșunat pe cineva, spune.

-Este cumva sadic?

Ea râde în hohote.

-Nu, draga mea. Este cel mai bun om pe care-l știu. Doar cu tine are ce are. Niciodată, înțelegi, niciodată nu l-am văzut făcând ceea ce a făcut cu tine, azi.

-Face ce face și mă scoate din sărite. Pornim o discuție normală și ajungem să ne strângem de gât.

-Undeva e buba, zâmbește ea, complice. Ori vă omorâți, ori vă iu...

-Nu!!! Te rog, nu spune cuvântul. Chiar nu vreau să-ți aud gândurile perverse.

-Ok. Atunci doar vă omo...

-Unde e? pun eu capăt, pentru că azi nu vreau să mor și nici nu vreau să omor pe cineva.

-Ultima oară, ieșise să ia o gură de aer, în spate.

Mă ridic și ies. Intru în bucătărie, unde văzusem terasa și îl văd prin geam, stând cu spatele, într-un leagăn.

Trag aer în piept și pășesc afară. Privesc cerul înstelat. Văd cu coada ochiului că mă privește și mă întorc spre el. Pare calm. Roade o scobitoare și nu se pierde din ochii mei.

Probabil se întreabă dacă m-am calmat ca s-o ia de la capăt. De câte ori mă vede, pune ceva la cale.

-Ia loc, îmi arată locul de lângă el, dar ezit să mă așez acolo.

Dacă îmi zice vreo trăznaie, nu vreau să-i zbor una peste ochi.

-Caty, stai jos odată!

Mă așez lângă el. Când vrea să se impună, știe cum s-o facă.

-Îmi pare rău! aud ca prin minune.

Uaau!!! Asta e ceva nou. Mă întorc spre el și pentru că mă zgândăre și pe mine, ce să fac, îl întreb:

-Chiar îți pare rău sau aștepți următoarea ocazie s-o faci din nou? Pentru că nu știu cât mai rezist așa, înțelegi?

-Mă ameninți că pleci?

Nu-i place asta. Se întoarce cu tot corpul spre mine.

-Nu cred că vrei să pleci. Este prea mare provocarea aici ca s-o lași în urmă.

Îngâmfat nenorocit... știi foarte bine că ador locul ăsta de muncă.

Deodată îmi ia mâna într-a lui și gata, m-am pierdut. Nu-mi mai știu șirul cuvintelor. Vreau să mă retrag, dar mâna mea e încătușată și căldura lui mi se răspândește prin vene ca o otravă injectată.