CATY ( Partea a III-a, Seria FABRO)

CAPITOLUL 36

Caty

Dintr-o dată îl simt rece. Totuși, în contradicție cu aparența lui îmi strânge mâna ca într-o menghină. Știu că ultima întâlnire a provocat asta. Sigur tipul ăla știe tot ce se poate ști despre toți cei care intră în clădirea Parlamentului European. Ne cunoaște toate secretele. Inclusiv cele pe care încă nu le știm. Am simțit-o pe pielea mea.

Îl privesc și observ că e pierdut în gândurile lui. Nu sunt simple gânduri ci unele care îi devastează sufletul. Inima începe să-mi bată și presimt ceva cutremurător. Nu vreau să-l pierd din nou. Nu mă interesează ce nu știu încă despre el. Nu vreau să-mi spună.

Îi strâng și eu mâna cu disperare și chiar în fața hotelului în care suntem cazați mă postez în fața lui.

Mă privește ușor surprins pentru că i-am întrerupt cugetarea. Îi mângâi fața și-i spun:

-Te rog, nu face asta...nu încă. Da?

Închide ochii și oftează, lăsând capul în jos. Îi cuprind capul și îl sărut cu disperare. Îmi răspunde și mă ia în brațe. După câteva secunde rămânem îmbrățișați, în mijlocul trotuarului.

-Te iubesc, aud ca prin vis, și o să mă distrugi.

Simt că mor și mă agăț de el cu disperare.

-Și eu te iubesc. Hai să mai așteptăm, îi șoptesc eu. Da?

-Caty! aud din spatele meu.

Mă desprind și mă întorc. Este mama.

*

Mă sărută pe ambii obraji și mă îmbrățișează. Nu pot să neg. Și mie mi-a lipsit.

Se întoarce spre Jason, îi zâmbește și îi întinde mâna.

-Sunt Lara, mama ei.

-Jason, Jason Raicu, îi strânge el mâna.

-Mă bucur să te cunosc, iar pe chipul ei chiar se citește bucuria.

-Caty, draga mea, se întoarce ea. Îmi pare rău că te iau prin surprindere, dar numai așa putem sta de vorbă.

*

În acea seară am luat cina cu mama. Jason a fost destul de drăguț încât să ne lase singure. Și-a dat seama că este o problemă de familie.

În timp ce mâncăm, mama întinde mâna și îmi mângâie obrazul.

-Mi-a fost dor de tine, Caty. Să nu te îndoiești niciodată de dragostea mea, ai înțeles?

-Nu m-am îndoit, o privesc. Doar că mi-a fost foarte greu să diger tot ceea ce am aflat. Aș fi preferat să nu știu.

-Te cred, dar gândește-te cât de greu ar fi fost să afli de la altcineva.

Las privirea în jos.

-Așa este.

-Caty, îmi ia ea mâna într-a ei. Chiar dacă nu te-am născut, tu ești primul meu copil, înțelegi? Eu sunt mama ta și te iubesc ca pe fiica mea.

Cu ochii împăienjeniți mă întind și o sărut pe obraz. Aveam atâta nevoie să aud asta, mai ales acum.

-Te iubesc, mama.

-Știu, draga mea.

Pentru o scurtă perioadă mâncâm în liniște, apoi:

-Îmi place Jason. Simt că te iubește.

O privesc surprinsă.

-Am văzut asta în privirea lui când te îmbrățișa. Și cred că și tu pe el, zâmbește ea.

**

Mama a plecat la prima oră, de dimineață. Peste noapte a rămas în camera mea. Am reușit să-i ascund ceea ce am pățit cu câteva zile în urmă. Nu vreau să creadă că jobul ăsta este periculos și să-mi spună să renunț.

Ziua a trecut repede. Jason nu mă evită așa cum mi-a fost teamă că o s-o facă. Se pare că a amânat momentul critic în care voi afla ceea ce trebuie să-mi spună.

La finalul zilei mă ia de mână și mergem să ne plimbăm doar noi doi. Ne ținem în brațe și ne sărutăm tot drumul pe unde ne umbla picioarele. Îmi umplu telefonul cu sefie-uri. Nu vreau să pierd niciun moment cu el, nememorat.

Nu mai aduce vorba despre discuția de deunăzi și ne distrăm câteva ore bune. La fel ca și mine vrea să se bucure de noi cât de mult posibil.

Luăm masa într-un restaurant drăguț pe malul râului Senne. Îl privesc insistent și nu mă pot abține să nu-l sărut întruna. Îl bufnește râsul și îmi umple gura cu mâncare. Îmi place când e fericit. I se luminează chipul de fiecare dată când zâmbește.

La finalul mesei luăm câte un ceai și privim vapoarele cum traversează râul.

-Îmi spui ce s-a-ntâmplat? De ce a venit mama ta până aici? Bănuiesc că are legătură cu pozele din camera ta.

-Înainte să plec, mama mi-a spus că ea nu e mama mea biologică ci sora mea. De fapt mama mea adevărată a murit în același accident de mașină cu tata, îți vine să crezi? Am fost șocată...

Îl văd că se albește la față. Este și el destul de șocat. Mă întind și îl iau de mână.

-Heeei... Sunt bine. Nu trebuie să reacționezi așa. Mama...adică sora mea chiar mi-a fost ca o mamă. A făcut tot ce a fost omenește posibil ca să-mi fie bine, crede-mă. A fost și este minunată. O iubesc enorm, iar ea, de asemenea, mă iubește.

Îmi strânge mâna și mi-o sărută.

-A venit ca să se asigure că știu lucrul ăsta. Mă bucur că a făcut-o.

Oftez.

-Mi-a fost greu să aflu că și mama s-a stins în accident. Că nu mai este nici unul dintre părinți.

-Știi ceva despre accident? abia îngână Jason.

-Nu. Dar nici nu vreau. Dacă l-aș avea în față pe cel care l-a provocat, l-aș strivi cu mâna mea. Auuu!!!

-Scuză-mă, spune el, dându-mi drumul la mâna pe care mi-o strânge, fără să realizeze cât de strâns.

Se îndepărtează, sprijinindu-se de spătarul scaunului. Își trece o mână prin păr, neliniștit. Este mai afectat decât mă așteptam.

-Vrei să mergem? îl întreb.

-Da, îmi răspunde aproape instant și se ridică.

Facem câțiva pași pe malul lacului apoi luăm un taxi până la hotel.

Mă ține strâns în brațe toată noaptea. Simt că nu doarme profund și că gândurile îi tulbură încontinuu somnul. Se întâmplă să mă trezesc de câteva ori și să-l aud oftând. Îmi dau lacrimile, dar sunt neputincioasă în fața a tot ceea ce va urma.