CATY ( Partea a III-a, Seria FABRO)

CAPITOLUL 3

Jason

O văd cum iese nervoasă și trântește ușa.

Oftez și mă preling ușor în fotoliul de lângă mine. Mă gândesc ce mi-a venit să mă comport așa.

În dimineața asta am făcut-o lată. M-am trezit foarte târziu, deși știam că am un candidat la ora 8:30 dimineața. M-am pregătit în fugă și am condus haotic până în dreptul clădirii de birouri.

Era deja ora 8:20 când am văzut un loc disponibil de parcare. M-am băgat ca nebunul în fața tuturor și am parcat mașina. Știu că mi-am luat multe înjurături, dar scopul scuză mijloacele, nu?

Am dat să intru în clădire și, ca idiotul, am lovit lumea fără să mă uit. Dar, bine-nțeles, că am observat-o pe bruneta cu picioare subțiri și lucioase. Nu mă mai fac bine.

Era deja 8:25. Nu întârzii niciodată, mai ales la interviuri. Ce exemplu aș da?

Am căutat în buzunar și nu am găsit cartela de acces. Am înjutat în gând și m-am întors la mașină.

Am luat cartela și am intrat din nou în clădire. Am văzut ușile liftului deschizându-se și am dat buzna înaintea persoanei care aștepta. M-am întors să-mi cer scuze, dar spre sfârșitul cuvintelor, am recunoscut-o pe fata căreia îi luasem locul de parcare.

La naiba!!! Ce drăguță e!

Expresia încruntată de pe fața ei mi s-a întipărit în minte tot drumul până în birou și nu am reușit să mi-o scot cu niciun chip de acolo. Nu am putut să nu mă întreb: dacă e atât de frumoasă când e doar puțin supărată cum ar arăta furioasă?

Și deja mi-o imaginam...

-Jason! A sosit domnișoara Catherine Fabro.

-Ok, m-am trezit eu din visare. Invit-o înăuntru.

Să-mi trag una! E chiar ea...

Rămân ca prostul când o văd. Sunt cel mai mare nemernic. Și asta pentru că m-am simțit vinovat abia când m-am aflat față în față cu victima.

Am văzut cât e de crispată și cred că se gândește că postul pe care voia să-l obțină era mult mai important decât să mă strângă pe mine de gât.

Hmmm... ca fiecare candidat care vine, crede că totul depinde de cartea pe care o joacă la interviu. Nimeni nu înțelege că o dată intrat pe ușa asta e ca și angajat.

Selecția este acerbă. Înainte de a considera un angajat bun, sun la toate companiile la care a mai lucrat, vorbesc cu toți dascălii pe care i-a avut în facultate. Trebuie să recunosc că fata asta mi-a depășit toate așteptările.

Chiar am participat la o conferință online, la care ea a fost traducătorul și am rămas uluit. Trei limbi, în același timp, iar ea nu s-a încurcat nici măcar o dată. Nu se făceau pauze, ea traducând în timp ce ceilalți vorbeau. Apăsa pe butoane cu o precizie nemaiîntâlnită, fără să încurce interlocutorii între ei.

Am rămas impresionat, ce să zic. Voiam ca ea să lucreze pentru mine și eram hotărât să o aduc aici. Îi auzisem doar vocea, dar acum, că o și văd, mi se pare incredibilă.

Curiozitatea mă rodea ca o ciocolată care nu e a mea și îmi face cu ochiul. Până unde putea duce comportamentul ăsta calm al ei? Vocea nu-i transpira deloc, dar chipul ei mă privea în continuare crispat.

Ne așezăm față în față și toate întrebările pe care le pun, de obicei, dispar ca prin ceață. Îmi doresc să o cunosc mai bine și nu pentru interesul firmei, ci al meu personal.

Văd cum se irită și cum face ochii mari pe măsură ce-i pun întrebările și asta mă îndeamnă să o provoc și mai mult.

Ignor mirosul oribil care îmi trece pe la nas. Cred că am călcat în ceva.

Acum realizez că am fost nebun. Am riscat să o pierd. Când și-a pierdut cumpătul, a sărit în picioare. E fenomenală. Mintea mea îi amplifică imaginea și mi se pare că e mai ceva decât o leoaică furioasă.

Se enervează în toate limbile posibile și vorbește fără greșeală. Savurez reacția ei și nu mă pot abține să nu-i spun.

Îmi dă paharul pe care îl are în mână și iese val vârtej.

Hmmm...parcă a spus că nu bea cafea. Mă uit în interiorul paharului și văd gunoiul din el. Îmi apropii nasul și mi se întoarce stomacul pe dos.