CATY ( Partea a III-a, Seria FABRO)

CAPITOLUL 12

Jason

Am mai spus, sunt un dobitoc. Acum că stau și îmi primesc colegii, la mine acasă parcă mai mult îmi dau seama de asta.

Au venit aproape toți, numai ea nu. Sper să nu se încăpățâneze și să vrea să-mi dea o lecție, nevenind la întâlnire.

Ceilalți deja sunt în living și se servesc cu vin și bere, iar eu privesc pe geam, încă nădăjduind să o mai văd venind.

Alături de mine vine prietena mea, Iselin, responsabila de seniori.

-Ce faci, bro? Aștepți pe cineva?

-Nu, înghit eu în sec.

Aproape în același timp, o mașină ce-mi pare cunoscută oprește în fața curții. Trag aer în piept când îl văd pe iubitul Catherinei coborând.

Nu! Nu! Nu!!! De ce a venit cu el? Fără să vreau, scot cel mai înfiorător sunet posibil.

Iselin mă privește pe mine, apoi pe ei. O bufnește râsul.

-A venit persoana pe care NU o așteptai, nu?

-Taci, îi spun eu, zâmbind amar.

Las paharul și ies afară să-i primesc cum trebuie, dar parcă i-aș trimite la plimbare.

Îmi fac apariția și îi întâmpin, zâmbind. Dau mâna cu el, o salut și pe ea și le arăt intrarea.

-Nu, eu nu rămân. Doar am adus-o pe Caty.

-Sigur nu vrei să intri la un pahar? insist eu, rugându-mă în sinea mea să mă refuze.

Caty are capul plecat și nu ne privește.

-Nu, mulțumesc de invitație. Am înțeles că este o seară doar cu colegii. Oricum mi-am aranjat și eu o seară cu băieții. Te rog, doar să ai grijă să nu bea prea mult, râde el.

Caty ridică capul spre el. Îl privește fix, atenționându-l că a sărit calul.

Se apropie de ea, iar eu deja îmi bag mâinile în buzunarele pantalonilor știind ce urmează.

Isuse, nu în fața mea...

O sărută scurt pe gură și o îmbrățișează. Asta înseamnă cu siguranță: Vezi că e a mea, nu o atinge. Mă privește scurt, urcă la volan și pleacă.

Caty așteaptă să o invit înăuntru și îi fac semn să intre. Îi iau haina, o pun în cuier și intrăm împreună în livingul încăpător.

Sunt deja făcute bisericuțe de câte 2-3 persoane. Toți o salută, iar ea le răpunde respectuos. Mă privește puțin stânjenită pentru că nu o cunoaște decât pe Iselin. Pe ceilalți îi știe doar din vedere. Merg cu ea peste tot și o prezint. O întreb ce vrea să bea și o las pe canapea lângă Iselin și unul dintre seniori, Andu.

Îi aduc un pahar de vin alb, apoi i-l dau, atingând-o ușor pe mână. O văd cum privește spre mâinile noastre și întoarce capul, îmbujorată. Știu că nu mai fuge de mine pentru că nu mai are cum, altfel ar lua-o la sănătoasa.

Pun o muzică liniștită, în surdină și îi îndemn pe invitați să servească gustările de pe platouri.

Îi las să mai vorbească între ei o vreme. Acum o văd mult mai destinsă pe Caty. Mă bucur că în sfârșit s-a relaxat. Andu o place și-mi face cu ochiul. Nu-mi fac griji, e însurat și o iubește pe nevastă-sa la nebunie.

-Atenție..., îi avertizez eu să mă privească. V-am chemat aici pentru a ne împrieteni, dar nu numai... Am pregătit pe masa din spatele meu un joc care are la bază compunerea de cuvinte. Sunt câteva reguli simple pe care trebuie să le respectăm. Alegem două limbi străine și domeniul din care să facă parte, de la începutul jocului. Facem echipe de câte 2 persoane și jucăm câte două echipe, una contra celeilalte. Cei rămași așteaptă să le vină rândul. Sunteți gata? zâmbesc eu.

Iselin face echipă cu unul dintre colegi, iar alți doi fac parte din echipa adversă. Caty nu se bagă din prima. Vrea să vadă despre ce este vorba. Nu mă bag nici eu. Aștept.

Domeniul ales este politică, limbile alese: engleză și franceză. Se completează prima linie orizontală cu un cuvânt de către una dintre echipe, apoi, pornind de la literele acestui cuvânt se compun altele. Sunt 300 de piese cu litere. La care echipă se termină piesele, aceea câștigă, deci cu cât sunt mai lungi cuvintele, cu atât devine jocul mai frumos.

Ne hotărâm să ne mutăm pe jos, pe parchet pentru că masa este prea mică pentru jocul ăsta.

Râdem la unele cuvinte găsite. Caty a dispărut. Merg în bucătărie și o găsesc acolo. Butonează ceva pe telefon. Mă enervez brusc la gândul că discută cu iubitul ei.

Încerc să mă calmez și mă fac că iau ceva din frigider. Ridică capul și mă privește. Îi arăt o bere, îmi face semn că nu bea și se întoarce cu spatele, sprijinându-se de blat. Am impresia că iar mă evită.

-Dacă vrei să bei, nu-ți fie frică, eu nu o să-i spun lui Ravi.

Iar m-am apucat să fac mișto de ea. Îmi mușc limba, dar mor să o zgândăr.

Ea ridică capul și nu mai privește deloc ecranul telefonului.

-Nu am de gând să-ți răspund.

-De ce ai mai venit, dacă stai cu el pe telefon?

-Poftim? se întoarce ea spre mine.

De dincolo se aud aplauze. Prima tură s-a terminat și se schimbă echipele.

-Cât ți-a dat voie tăticul Ravi să stai? O oră? Două?

Savurez momentul ăsta pentru că mă privește în ochi și nu mai este intimidată de mine. Singurele momente când o face sunt cele în care o apucă nervii pe mine.

-Jason, te bucuri când mă provoci, nu?

-Ți-ai dat seama?

Înghite în sec și se întoarce, ignorându-mă complet. Parcă știe că îmi displace lucrul ăsta și încearcă să mă întărâte.

Îmi dau seama că butonează și din nou și mi se urcă sângele în cap. Trântesc sticla de blat și merg spre ea.

Se întoarce uluită.

Îi smulg telefonul din mână și închid clapeta husei în care este băgat.

-Jason, mă avertizează ea cu mâna întinsă. Dă-mi înapoi telefonul.

-Ți-l dau înainte să pleci.

-Jason...nu face asta. Deja întreci orice limită.

Îl bag în buzunarul din față al blugilor. Nu o să îndrăznească să-l ia de aici.