CATY ( Partea a III-a, Seria FABRO)

CAPITOLUL 39

Caty

Este 30 noiembrie și afară este mai frig decât mă așteptam în perioada asta a anului.

Mă îndrept spre casa părinților mei adoptivi, unde se sărbătorește ziua de nume a frățiorului meu, Andrei. Suntem doar noi, cei din familie.

Max deschide ușa și mă îmbrățișează. Mama și bunica sunt în bucătărie și mă întâmpină cu cel mai minunat zâmbet. Prima privește dezamăgită în urma mea. Probabil se aștepta să vin însoțită.

-Caty, ce faci? mă strigă unul dintre frați.

Merg și stau cu ei câteva minute și îi ajut să așeze masa. Discutăm despre școală și despre ultimele noutăți în materie de fete drăguțe. Se pare că gusturile celor doi diferă foarte mult de la unul la celălalt ceea ce mă bucură enorm.

N-aș vrea să se repete istoria din familia noastră, când Max și fratele lui Ron erau îndrăgostiți de aceeași fată, adică de mama și sora mea, Lara. A fost o întreagă încrengătură. Și văd că lucrurile continuă să fie complicate în familia asta.

Ne așezăm la masă. Ana, bunica, stă lângă mine și mă tot bombardează cu întrebări despre muncă și despre viața mea intimă. Încerc să o cotesc cât mai diplomat, dar ea insistă. De obicei nu este atât de persistentă, dar acum parcă știe că sunt întoarsă pe dos. Mama îmi aruncă ocheade compătimitoare.

Încercând să scap de întrebări șI arunc la rându-mi alta, fără să gândesc.

-Cum a avut loc accidentul părinților noștri?

Dintr-o dată zumzetul de la masă se oprește. Toată lumea privește de la mine la mama care este puțin blocată de întrebarea mea, dar rămâne calmă.

-Îți spun tot, dar puțin mai târziu, da?

-Ok, îmi reiau eu mâncatul, și agitația de la masă își reia cursul.

*

Pe seară intru în birou cu mama și văd că îmi toarnă un pahar din lichiorul de miere, apoi își toarnă și ea. Ne așezăm în fotoliile de la geam și oftează.

-Treaba cu accidentul este mult mai complexă decât te-ai aștepta.

-Nu înțeleg...ce poate fi atât de complex?

O văd că oftează din nou.

-Măcar vinovatul a plătit pentru fapta lui?

Mă privește cu milă.

-Draga mea, vinovatul, oricare ar fi el, a plătit cu vârf și îndesat.

-Cum adică: oricare ar fi el?

-Pentru că în acel accident au murit trei oameni. Parinții noștri și încă un bărbat.

Mi-a stat inima imediat ce i-au ieșit cuvintele din gură. Oare tatăl lui Jason a murit în același accident?

-Și...cine este celălalt bărbat?

-Cel care a mai fost implicat în accident. Nu știu să-ți dau mai multe detalii. Și oricum nu mai contează, Caty. De ce ar mai conta după atâta timp?

-Contează...pentru mine, contează cine a fost vinovatul.

Mă privește îndurerată.

-Vinovatul, oricare ar fi el, a murit. Tot ce știu este că tata conducea cu viteză foarte mare pe o străduță puțin circulată. Îmi amintesc foarte bine că în ziua respectivă au primit un telefon din Turcia. Mama lui murise. Adică bunica noastră.

-Doamne...., spun pierdută. Deci vina ar putea fi a lui tata.

-Ar putea...

-Tatăl lui Jason a fost celălalt bărbat.

-Poftim!!! spune mama uluită.

-Da...de-aia ne-am despărțit.

-Cum...cum ați aflat?

-Tipul care ne-a intervievat pentru Bruxelles, ne-a spus. Avea totul scris în dosarul fiecăruia. Știa totul despre noi.

-Ooo, Doamne!

-Da, spun eu cu lacrimi în ochi. Îți dai seama ce-ar fi însemnat să fie Jason aici cu noi? Apoi să aflăm al cui fiu este?

Mama mă privește cu ochii cât cepele. Se apleacă peste măsuța de cafea și-mi ia mâna într-a ei.

-Caty...

-Da, știu că-mi dai dreptate.

-Poate că așa te-ai aștepta, dar nu, nu-ți dau dreptate. De ce trebuie să plătiți voi pentru greșelile părinților voștri?

**

Am plecat aproape buimacă. Discuția cu mama mi-a dat peste cap tot universul.

Când am aflat, nu m-am gândit decât că Jason e fiul celui care mi-a omorât părinții. Cum aș putea să-l privesc în fiecare zi în ochi? Acum îmi dau seama că lucrurile stau exact pe dos.

Și tot ceea ce știam despre accident era fals. Oare Jason știe exact ce s-a întâmplat?

Am stat ca un câine părăsit atâtea săptămâni și nu mi-a dat prin cap să vorbesc și cu mama despre asta. Întotdeauna s-a priceput să deslușească lucrurile, doar eu nu am știut cum să-i cer ajutorul.

Nu am mai vorbit cu Jason din acea zi, în care a plecat să-și vadă mama. Acum îmi dau seama cât de mult a suferit și el după acel accident. Cum aș mai putea să dau ochii cu el după toate câte știu. E posibil ca tata să fie vinovat de producerea nenorocirii.

Nici nu-mi dau seama cum am ajuns să parchez mașina pe strada unde locuiește Jason. Vreau să cobor, dar dintr-o dată văd deschizându-se poarta casei sale și o blondă superbă iese urmată chiar de Jason.

Mă retrag în mașină și mă rog să nu întoarcă capul și să mă vadă. Ar fi chiar cea mai penibilă scenă în care m-aș fi aflat vreodată. Îmi înfig dinții în buza de jos și închid ușa.

Îl privesc pe Jason cum îi ține galant ușa. Nu o cunosc, dar este frumoasă foc și se potrivește perfect cu el. Nu pot să descriu exact ceea ce simt. Gelozie, furie, ciudă...multe multe sentimente nocive se înghesuie și nu-mi dau pace.

Îl văd cum urcă în mașină și cum se îndepărtează. Este uimitor cât de repede și-a revenit la doar câteva săptămâni de la despărțirea de mine. Se pare că m-am înșelat din nou.

Staționez câteva minute să-mi revin din șoc, apoi pornesc spre casă. O senzație de greață mă cuprinde și cum intru în casă, mă bag în pat așa îmbrăcată cum sunt. Adorm plângând și mă trezesc de multe ori până dimineața, exact ca în fiecare din ultimele nopți de când ne-am despărțit.

Nu știu cum ajung a doua zi la muncă și cum trec și următoarele zile, dar mă simt ca o plantă din ce în ce mai ofilită. Nu cred că mai pot s-o duc așa. Poate că ar fi bine să iau o decizie. Am nevoie de o schimbare drastică în viața mea.