CATY ( Partea a III-a, Seria FABRO)

CAPITOLUL 17

Caty

Deschid ochii și îl văd pe el. Mă privește de jos, de pe podea și-mi zâmbește dulce. 

Pe moment nu-mi dau seama ce s-a întâmplat și stau puțin în cumpănă, apoi îmi amintesc totul. Ziua de ieri, seara, certurile și conversația plăcută de dinaintea somnului.

-Neața, îmi spune el.

-Bună dimineața, mă întind eu ca o pisică.

Văd că ușa culisantă este închisă. Oare când am ațipit? El a dormit jos, aici, lângă mine.

-Cum ai dormit? mă întreabă el.

-Foarte bine, spun eu surprinsă.

Începe să râdă.

-Nici ție nu-ți vine să crezi, nu? spune el și se ridică. Caty...

-Da, îl privesc eu de jos.

-Merg să pregătesc micul dejun. Ai în baie tot ce-ți trebuie. Te aștept la masă, mă atinge el ușor pe mână, apoi merge spre bucătărie.

Nu-mi vine să cred că-și ține promisiunea și nu încearcă absolut deloc o apropiere fizică față de mine. Seara, singură cu el, a fost perfectă.

Mă ridic și merg la baie, unde, așa cum a zis, am tot ce-mi trebuie, inclusiv periuță de dinți nouă.

Îl găsesc în bucătărie, făcând ouă în tigaie și mă așez pe un scaun înalt lângă blat. Îmi place să-l privesc în tăcere. Îmi aruncă câte un surâs din când în când, apoi își reia treaba. Pune ouăle în farfurii, alături de niște legume și se așează lângă mine.

Mâncăm și ne ciondănim pe legume, povestim una și alta, apoi strângem vasele și le punem în mașină.

Mă îndrept spre geam și privesc cum e vremea afară. Este mohorâtă. Parcă îmi citește sufletul pentru că trebuie să plec și asta mă întristează. Oftez și îmi cuprind brațele.

Îl simt lângă mine, privind și el pe geam.

-Heei, mă întoarce el. Ești ok?

-Da, sigur, dau din cap, fără să-l privesc.

Mă ia în brațe și-mi lipește capul de pieptul lui.

-Îți mulțumesc că ai rămas.

-Și eu îți mulțumesc, îi cuprind eu mijlocul, că m-ai sechestrat.

Râdem în hohote amândoi.

-Doar ți-am luat telefonul. Ușa a fost întotdeauna deschisă.

Râdem amândoi. Asta nu o voi uita niciodată. Îmi afund chipul în pieptul lui ca să-mi stăpânesc râsul, dar deodată mă opresc brusc. Mă desprind și îl privesc. Îmi duc mâna la gură și spun:

-Telefonul!!! A rămas în copac! Ce mă fac?

Se încruntă la mine, apoi se uită la copac. Expiră și își lasă capul în jos dezamăgit. Nu știu ce-o să mă fac...am multă informație în telefonul ăsta. Nu o mai salvasem de o lună. Îmi vine să mă spânzur de oftică.

Mă întorc să ies din cameră, dar mâna lui mă oprește și mă întoarce spre el.

-Ce-mi dai pentru ăsta? scoate el din buzunar, telefonul meu. L-am luat de aseară, de dinainte de ploaie.

Zâmbește smecherește și încep să râd. Îmi arată obrazul pentru un pupic și îmi direcționez buzele spre el. În ultima clipă întoarce capul și își lipește buzele de ale mele. Cele mai dulci buze pe care le-am sărutat vreodată. Mă desprind și îi zâmbesc.