Skipper

Capitolul 5.

-peste câteva zile-

—Cat ai de gând să mă ignori?

         Nu credeam să ajung să-ți urăsc vocea, Skipper. Dar în ziua de astăzi orice e posibil, nu? Nu credeam nici ca o să ajungem să nu mai vorbim, dar încă să locuim in același apartament. Partea cu nevorbitul făcea parte din planurile mele oricum, însă după ce aveam să mă mut. Iar acum, acum totul funcționează într-un mod nepotrivit și deloc sănătos. Eu îmi văd de viață, în monotonia mea neîntreruptă, poate nu chiar asa neîntreruptă pentru că exiști tu o să distrugi, iar tu încă plângi după o curvă. Mi-e dor de vechiul Skipper.

—Îmi pare rău!strigă din nou și se bagă în fața mea. Sunt un cretin, am inteles asta, dar nu mă mai ignora. Nu și tu!

—Nu vreau să înțelegi că ești un cretin, vreau să vezi toată cearta din perspectiva mea! Probabil esti incapabil, nimic neobișnuit, dar pune-te in locul meu pentru 5 minute! Poti sa ai tupeul ăsta jegos cu cine vrei tu, dar nu cu mine. Ți-am fost alături mereu de când ne știm, cum îndrăznești să crezi un pont anonim, dar nu pe mine?!

—Eram nervos... șoptește, privindu-mă în ochi

—Și eu sunt acum, și nu o să îmi treacă prea curând. Încearcă să trăiești cu ideea.

          Trec pe lângă el și merg spre dușuri, sperând că nu au auzit toți din sală discuția noastră.

          Ies din clădire cu gândul că abia astept sa ajung acasa și să îmi pregătesc ceva de mâncare. Azi a fost o zi obositoare, poate faptul că Skipper s-a ținut în continuu de capul meu a făcut ca ziua asta să mi se pare nesfârșită. Are impresia ca totul funcționează după bunul său plac? Nu sunt la comanda lui, și nici nu am să fiu. Telefonul îmi sună din nou, dar bag mâna în buzunarul paltonului si apăs pe butonul de mai încet ca să nu îl mai aud măcar. Problemele cu adevărat reale și cu adevărat importante mă urmăresc în continuu, dar prefer să mă axez pe Skipper, e nimic pe lângă ele, e o distracție utilă. Deschid portiera mașinii apoi îmi ridic privirea și văd norii negrii ce se apropie destul de rapid de oraș. Nu arată deloc bine. Mă bag în mașină văzând cum vântul incepe să bată cu putere trăgând în aer tot felul de gunoaie aruncate de oameni. La radio nu a spus nimic de o ploaie, ce naiba. Pornesc motorul apoi învârt de volan și ies din parcare. Intru pe șosea și îmi continui drumul liniștit privind cum ștergătoarele se mișcă neîncetat pe parbriz. Deja plouă, mie nu-mi place cand plouă, mai ales că asfaltul devine alunecos și... De ce nu pot să trec mai departe? Pentru ca spre deosebire de el nu vreau să-mi dovedesc că sunt mai destept ca toti. Opresc mașina apoi claxonez de două ori și mă uit pe geamul din dreapta al pasagerului din spate. L-aș înjura, as iesi din mașina ca să fiu sigur că mă aude pentru că nu-mi fac un obicei de a înjura oamenii de pomană. Bate pasul pe loc în mulțimea de oameni ce se adăpostește în stație apoi vine spre mine și mă întind și deschid portiera din spate. Mai bine îl lăsăm să înghețe acolo. După ce aud portiera închisă înaintez și dau volumul mai tare la muzică ca să nu fiu nevoit să îi vorbesc. Merită fiecare gram de indiferență cu care îl tratez, și nu mă lasă inima să continui. Telefonul sună iar în buzunar, am notificări noi, însă trebuie să fiu atent la trafic. Tin volanul cu mâna dreaptă, iar cu cealaltă caut telefonul. Hai odată... Găsesc momentul potrivit să intru în intersecție și accelerez. Aprind ecranul telefonului și văd două mesaje de la deșteptul de pe bancheta din spate.