Skipper

Capitolul 17

—Aberezi!strigă râzând apoi face un pas în spate

—Atunci spune-mi cum stau lucrurile de fapt, Skipper.spun calm

—Tu ești cel care a facut primul pas.zice și dă din umeri. Eu am gasit oportunitatea să îl fac pe următorul, totul pentru plăcere și puțină distracție. Dar poate amândoi am înțeles totul greșit.zice în final

             Adică, ce ai vrea să spui? Știu că minți, cel putin parțial. Însă nu o să întreb, mă simt ciudat că m-am aruncat cu atâta siguranță pe mine în niste concluzii pripite.

—Poate.zic indiferent. Dar asta nu explică acel comportament bizar.

              Zâmbesc fals după care ies din bucătărie și desfac ambalajul batonului de ciocolată. Intru in cameră, închid ușa apoi mă arunc în pat, continuând să mănânc liniștit. Minte. Poate se minte mai mult pe el. De ce naiba îmi fac atâtea griji din cauza lui?! Decid să ignor valul de sentimente mixte ce îmi distruge fiecare neuron normal și mă pregătesc să ies la o scurtă plimbare, nu am mai făcut asta de mult și cred că mi-ar face bine. Rău nu mai are ce să îmi facă în momentul ăsta. Îmi îmbrac geaca neagră de piele apoi iau cheile de la mașină, ies din cameră și e liniște totală. Nu se poate să fi plecat, l-aș fi auzit, dacă nu pe el cheia rotindu-se în ușă tot aș fi sesizat-o. Ies din apartament, apoi îmi scot telefonul din buzunar și îi dau mesaj lui Wayne. Cu toate că am spus că vreau doar o plimbare, singur cu gândurile mele ar fi sinucidere. Îl anunț că o să ajung în aproximativ 30 de minute și ies din bloc. Merg spre mașină având mâinile în buzunare și fluierând vag, de parcă aș încerca să îmi concentrez mintea pe altceva numai pe noile mele probleme nu. Sper că Wayne să aibă planuri sau să vrea să mergem să bem sau oriunde numai să nu îmi mai aud conștiința cum mă critică de parcă nu ea e cea care a decis să fiu total transparent cu Skipper și ceea ce se întâmpla între noi. Urc la volan și pentru câteva clipe mintea mea e goală, ador liniștea asta, doar că pare mai mult liniștea dinaintea furtunii. Bag cheia în contact și învârt după care aud sunetul dulce al motorului. Ies din parcare și merg direct spre casa frăției. E aproape seară, ceea ce înseamnă că nu o să fie tocmai pustiu, iar eu trebuie să păstrez niște aparențe. 

     Odată ajuns acolo îi văd pe câțiva dintre băieți, reparând un dulap sau cel puțin asta obișnuiau să fie acele bucăți de lemn îndoite. Nu vreau să știu ce uragan a trecut pe aici, nu vreau să dau de alte drame, îmi sunt suficiente cele de acasă. 

—Salut!strigă primul care mă observă și sunt nevoit să merg să dau mâna cu ei pentru că imediat se transformă toți într-un grup de preșcolari care își salută profesorul

     Încerc pe cât pot să mă fac plăcut și să mă integrez în grupul lor, să pară că sunt '' de al casei'', cum se mai zice pe aici. Nu am idee dacă reușesc sau ei sunt prietenoși cu mine doar pentru că Wayne are mare încredere în mine și mă consideră bun prieten. Oricum ar fi, sunt okey. Mi se povestește întreaga istorie a săracului dulap și din nou sunt fericit că nu m-am mutat aici deși am avut multe motive să o fac. Cu părere de rău declar că locul ăsta, dar nu doar atat ci și oamenii care locuiesc aici, sunt un haos, unul de care nu sunt pregătit psihic. Bucură-te, Skipper! Am găsit oameni care sunt mai insuportabili decât tine, cel puțin la capitolul ''colegi de casă''. Cine ar fi crezut că imposibilul e posibil?

—Vă las, băieți.spun apoi îl bat pe unul dintre ei pe umăr și mă îndepărtez ușor. Wayne e în biroul lui?

—Cred că l-am văzut în curtea din spate acum câteva minute când am fost să îmi văd grădina magică.