Skipper

Capitolul 9.

-ziua următoare-

     Îmi pun cafeaua într-un termos, gândindu-mă la drumul ce urmează să îl parcurg. O să conduc aproape patru ore pana acolo și alte patru la întoarcere, asta numai daca am noroc și nu e aglomerat.

—La mulți ani, omule!

      Mă trezesc imobilizat de brațele lui și inspir adânc încercând să îmi păstrez calmul. Aș fi preferat să-mi sărbătoresc ziua aici, cu nerodul de Skipper. Probabil i-ar fi venit vreo idee tâmpită să ieșim și aș fi acceptat oricum pentru că până la urmă e ziua mea, meritam puțină distracție. Îi mulțumesc apoi mă bate cu palma pe spate și se îndepărtează.

—Și unde spuneai ca pleci în asa zi mare? La ora 7 încă... Chiar nu puteai să amâni?

          Mă uit la chipul său apoi îi dau părul de pe frunte la o parte și devine confuz.

—Ai coșuri? De cand ai coșuri?

—Ce, mă?

           Arată ciudat pentru niste coșuri, însă nu apuc să îi spun nimic pentru că dispare pe ușă. Imi iau micul pachet pregătit pentru drum și merg după el. Vreau să mă asigur că nu se desfigurează naibii pana mă întorc. Ceasul de pe peretele din sufragerie indică ora 7:25, se poate să întârzii mai mult decât am anticipat. Deschid ușa și văd cum se holbează la fața lui din oglindă.

—E groaznic...

            Îl prind de braț și văd aceleași puncte roșii.

—Ce se întâmplă cu mine?întreabă panicat

—Nu sunt doctor.spun apoi îi ridic tricoul și mă uit la el, surâzând. Dar aș spune că ai vărsat de vânt!

—Ce?!

              Ridică materialul până la baza gâtului și își privește îngrozit abdomenul în oglindă.

—O să mor?

                Da, pe naiba. Râd scurt după care scot din dulapul de sus un recipient cu mixtură mentolată. Îl văd că începe să se scarpine și îl prind de mână.

—Dacă le rupi o să rămână urme, deci stai potolit.

—Dar mă mănâncă!strigă disperat

—Te abții! O să iasă și mai multe dacă le rupi și o să se agraveze!

              Habar n-am cum se manifestă în realitate, dar cu cât mai tare îl sperii cu atât mai mult mă ascultă.