Skipper

Capitolul 24

-două săptămâni și ceva mai târziu-

            Ies din mașina ce abia am parcat-o în fața spitalului și merg acolo. Nu pot să cred unde am ajuns acum, lucrurile au avansat într-un mod neprielnic pentru majoritatea dintre noi. Nici nu știu cu ce să încep, poate cu frăția din care făceam parte. Nu de mult s-a destrămat, Wayne chiar era singurul ce ne ținea împreuna, iar absența lui a fost fatală. Am pierdut casa, fiecare dintre cei care locuia acolo a fost nevoit să își caute un nou loc de cazare, mai puțin Wayne care a fost cazat pentru câteva luni într-o celulă. Trecând peste tot procesul care a avut loc și la care am participat, situația lui nu a fost deloc una bună, verdictul nu a fost cel mai corect, dar Wayne a fost găsit cu droguri asupra sa și în camera din casă. Dacă nu exista acest ''dar'' cu sigurață alta ar fi fost sentința sa. Pe lângă el, cu Charlotte au fost mai aspri deoarece s-a dovedit că ea i-a dat supradoza și l-a drogat și pe Skipper la cererea unuia dintre tipii cu care voia să se încurce. Iar tipii ăia, la naiba cu ei, au fost zeci de ani de fiecare, nu i-am văzut niciodată, dar sunt sigur că nici nu am să îi mai revăd. S-au descoperit zeci de lucruri ilegale practicate în locul ăla. 

        Și ajungem la partea importantă, Skipper. Intru în salonul său și se ridică la marginea patului atunci când mă vede venind. Poartă un tricou alb imaculat, niște pantaloni de trening gri și șosete albe, foarte non-Skipper-style. Mă așez lângă el și îi pun în poală o pungă mică de carton în care sunt gogoșile lui preferate cu ciocolată, i-aș fi adus mai multe chestii dacă nu eram supravegheați non stop.

—Spune-mi că ai venit să mă iei acasă... zice și dă punga la o parte

        Îl privesc scurt apoi îmi mut privirea în față, spre ușa salonului. Nici nu știu dacă o să mai numim casă același loc după tot ce s-a întâmplat, Skipper. Mama lui a trebuit să îi sune avocatul, era cât pe ce să primească o sentință asemănătoare cu cea a lui Wayne. Nu am habar cum a ajuns să se aleagă doar cu câteva săptămâni la dezintoxicare. 

—Nu azi, amice.spun simplu și îmi întorc privirea spre el

—Ai vorbit cu mama?întreabă cu jumătate de gură

        Vorbit? Vorbit e mult spus. Cumva ea e dezamăgită de mine. O înțeleg pentru că am dat mereu impresia că nu te las să cazi în anturajele greșite, și totuși am clipit timp de două secunde și ți-ai ales singur drumul greșit. Cum aș fi putut controla asta?

—O să fie bine.zic după care mă ridic și merg lent spre fereastră

     Nu vreau să știu cum ar fi dacă ar decide să te muți, Skipper. Poate că acum aș putea spune că sunt obișnuit să locuiesc de unul singur, dar la naiba dacă nu gândul că poate mâine sau poimâine o să te întorci și casa nu o să mai pară un loc atât de rece și lipsit de viață mă face să mă trezesc dimineață cu același optimism neschimbat.

—Ești supărat pe mine?întreabă în șoaptă

—Nah.zic zâmbind trist și îmi încrucișez brațele la piept privind în curtea din spate a spitalului. Nu sunt supărat pe tine, eu sunt cel care ar fi trebuit să observe schimbările prin care treceai și să te ajute.

—Încetează să mă consideri incapabil!strigă brusc

      Mă uit la el și citesc disperare în ochii săi, lucru pe care nu l-am mai putut face de când a început tratamentele astea. 

—Nu te consider incapabil.zic îngrijorat 

—Ba da, asta faci. Pot să îmi asum că am greșit!zice pe un ton ridicat

—Atunci asumă-ți, Skipper.zic și devin instant mai rece. 

      Așa cum ți-ai asumat faptul că Charlotte te-a înlocuit? Când ai dat vina pe mine pentru tot ce îți merge prost? Drept cine mă iei?