Skipper

Capitolul 23

      -dimineață-

    Deschid ochii și primul lucru pe care îl fac e să mă uit în locul în care era. Nu îmi aduc aminte când a plecat, nici nu am simțit când s-a ridicat din pat. Nu am reușit să dorm prea bine, am din nou aceste gânduri sinistre care mă îngrijorează din ce în ce mai mult. Ies din cameră, îmi fac rutina și mă schimb cu niște haine de stat prin casă. Îmi verific programul pe astăzi și nu văd nimic notat, din cauză că e weekend. Nici nu mai știu cum au trecut zilele. Ies pe balcon și briza rece a dimineții mă cuprinde făcându-mi pielea de găină pe brațe. Strâng balustrada metalică în pumni privind în gol orașul ce s-a trezit la viață cu mult înaintea mea. Ar trebui să vorbesc cu el. Doar că nu consider că o să înțeleagă ce se întâmplă cu mine, doar că dacă nu fac asta o să creadă că îmi bat joc de el. Acțiunile mele din ultimul timp nu îmi dau nici mie de înțeles altceva, nu vreau să știu ce e în mintea lui Skipper. Aud cheia în ușa de la intrare și ies din cameră. Îl văd intrând, transpirat tot, abia respirând, cum își scoate din picioare adidașii.

—Neața.zice și îmi arucă o privire scurtă în timp ce trece pe lângă mine

—Neața. Unde ai fost?

—La alergat.zice și intră în baie 

     Nu te-am mai văzut alergând de mai bine de jumătate de an. Vechiul Skipper se întoarce? Nu știu dacăm mi-e neapărat dor de el. Îmi fac drum spre bucătărie și deschid firgiderul.

—Ar trebui să mergem să facem niște cumpărături.zic atunci când intră și închid frigiderul care e aproape gol

—În regulă, merg să fac un duș și ieșim?

      Aprob după care mergem în camerele noastre. Mă îmbrac complet în negru, îmi așez părul cât de cât și ies. În câteva minute suntem în mașină în drum spre cel mai apropiat supermarket. E liniște, nici măcar radio-ul nu ne mai distrage de propriile gânduri. Opresc la un semafor roșu și mă uit pe furiș la el. Privește pe fereastra din dreapta lui, iar la un moment dat se întoarce spre mine.

—Ce e?mormăie și își arcuiește o sprânceană

—Ești bine?

—Ce te face să crezi că nu sunt?întreabă apoi îmi face semn spre semafor

—Te comporți mai puțin Skipper cu fiecare zi ce trece.răspund oarecum ironic pentru a scăpa din conversația ce avea să devină serioasă

—Nu așa e cel mai bine? Skipper oricum nu era agreat.

     Deci avem o problemă. Parchez și iese imediat din mașină, nici nu apuc să îmi scot centura că a ieșit și merge spre ușile automate ale magazinului. 

—La naiba.mormăi cu voce tare în timp ce trag frâna de mână 

    Îmi adun lucrurile apoi ies, luând un coș de cumpărături în drumul meu. L-am pierdut cu totul, habar nu am pe ce raion a intrat sau dacă mai are de gând să se întoarcă. Mă simt groaznic. Și totuși, mă aflu aici cu altele scopuri, altul decât să fac terapie cu Skipper. Trec prin fiecare raion luându-mi toate produsele necesare și la un moment dat aud o voce, urmată de cea a lui Skipper. Nu sună bine. Las coșul și merg la următorul raion. Îl zăresc pe Skipper vorbind cu niște tipi, unul dintre ei poartă șapcă și nu scoate un sunet, iar celălalt îl privește de sus doar că nu am fost pe fază ce s-a discutat. Indivizii mă văd apropiindu-mă și se uită fix la mine.

—Ce se petrece?întreb când ajung lângă ei

—Tu cine ești?zice tipul și Skipper se uită la mine instant

—E doa-...

—Cine sunt ăștia?îl întrerup înainte să apuce să le explice cine sunt

    Prima oară când văd frica în ochii lui Skipper, mă privește de parcă m-ar ruga să dispar de aici înainte să fie prea târziu.