Skipper

Capitolul 40

-următoarea zi-

Mă pregătesc să plec de la cursuri, e seară și deja nu mai pot de foame, nici nu îmi aduc aminte când am mâncat astăzi, dacă am făcut asta măcar. Ies din sală și aproape mă lovesc de Maeve care din motive neștiute de mine se întoarce de unde a ieșit.

-Ești bine?mă trezesc vorbind

Se uită la mine apoi își dă o șuviță de păr după ureche. Nu spune nimic, mă sperie. Stomacul meu întrerupe liniștea și inspir adânc.

-Mi-e foame.mă apăr instant și dau să plec

-Vrei să mergem să mâncăm împreună?spune brusc

-Sigur.răspund deja continuând să merg

Mergem împreună spre mașină, aleg eu unde să mâncăm pentru că din nou ea nu are idei. Ajungem în fața restaurantului și intrăm după ce parchez. Ne așezăm la o masă mai îndepărtată și ni se aduc 2 meniuri. Continui să îl răsfoiesc fiind puțin stresat de prezența ei. În cele din urmă decid ce îmi iau și ajungem să comandăm. Îmi place că niciunul dintre noi nu a avut nimic de spus în timpul ăsta.

-Am făcut ceva care să te supere, Juno?

-Hm?

Ridic privirea spre ea și e destul de serioasă. Îmi îndrept și eu postura apoi mă lipesc de spătarul scaunului.

-Ai plecat destul de brusc și nu ai mai vorbit cu mine de atunci...

-Îmi pare rău.spun simplu

-Pentru ce?

-Pentru că m-am auto invitat la tine și pentru toate chestiile pe care le-am făcut și te-au deranjat.

Se lasă din nou liniștea, nu-mi place. Pare că trebuie să își găsească cuvintele ca să îmi explice că de fapt ceea ce cred eu este greșit. Te rog, nu o face.

-Comanda, dumneavoastră.

Ospătarul stă lângă noi cu cele două farfurii și ne strângem telefoanele de pe masă ca să aibă unde să le așeze.

-acasă-

Izbesc geaca de pat apoi îmi bag mâinile în păr și expir frustrat. Nu ar fi trebuit să mă apropii de ea, nu ar fi trebuit să mă apropii de nimeni! Sunt pur și simplu blestemat. Ușa de la camera mea se deschide și Skipper se sprijină de toc inspectând camera.

-Zuri a plecat.spun simplu

-Ești bine?

-Nu, nu chiar.

-De ce? Din cauza a ceea ce s-a întâmplat ieri?

-Din mai multe cauze... oftez și mă așez pe marginea patului

-Vrei să vorbim?

-Nu prea cred că e o idee bună, Skipper...

-Oh, haide! Tu mereu ai fost acolo lângă mine să mă asculți și să mă îndrumi. Eu nu sunt un bun sfătuitor, dar poate aș putea să fiu un bun ascultător, cine știe... Deci?

Se așează lângă mine și mă uit la el câteva clipe doar, nu vreau să mă pierd cu firea mai ales acum.

-Cred că o să plec, Skipper. O să mă mut cu frații mei...

Nu vreau să îi văd chipul, să știu reacția pe care a avut-o pentru că simt că vestea asta nu o să pice bine. Nu i-a picat bine nici lui Maeve. Cu toate că nu sunt deplin sigur de această decizie cred că e cel mai bine pentru mine și pentru oamenii în a căror viață am intrat aiurea pentru că nu am știut ce îmi doresc. E nesimțire din partea mea ceea ce fac acum, dar pentru prima oară după atâta timp vreau să fac ceva pentru mine, fără să mă gândesc la oamenii pe care îi voi lăsa în urmă.