Skipper

Capitolul 31

-după examen-

       Duc foile și ies al doilea din sală. Nu știu ce naiba am făcut, eu cred că o să trec. Mă simt mult mai bine că am scăpat și de problema asta. Mai am doar una singură, sau poate două.

       Conduc spre casă și merg direct să mă schimb. Arunc cravata pe unde apuc și îmi desfac nasturii de la cămașă apoi mă arunc pe spate pe pat. Ce bine e! Îmi sună telefonul și îl scot din buzunar. Îl pun la ureche și aștept să vorbească.

—Cum mai ești, Juno?

—Bine, Zuri. Tu?zic obosit

—Binișor.

         Se lasă o liniște apăsătoare, aproape că îmi vine să închid telefonul.

—Toate bune?

—Yeah.zic adormit

—Mă bucur.

          Și cam așa decurg toate conversațiile noastre. În scurt timp închid apelul și merg să îmi fac un duș.

         După ce ies dau de Skipper care tocmai ce a intrat în apartament.

—Cum a fost examenul?întreb aproape intrând în camera mea 

—Oribil.zice și intră în camera lui apoi închide ușa

          Dacă zici tu probabil așa a fost. Mă îmbrac cu haine lejere și sunt gata să ies.

—Unde pleci?se aude din bucătărie

           Ăm, bună întrebare. Îmi pun șapca pe cap și învârt cheia pe deget privindu-l. Are urme de mușcături pe piept, Lilith nu se joacă.

—Afară.spun simplu

—Și când te întorci?

—Când mă vezi că m-am întors.raspund sarcastic

           Își dă ochii peste cap apoi se întoarce în bucătărie și eu plec. Am realizat că încă am cheia de la micul ei apartament și ar trebui să o înapoiez înainte să dau de alte belele. Urc în mașină și pornesc la drum. Mă gândesc numai la ce naiba ar trebui să îi spun când îmi deschide ușa, ceva gen ''Hei, ți-am adus cheia de la casa.'', ''De ce e la mine? Păi să vezi te-am lăsat dormind pe jumătate dezbrăcată și trebuia să plec urgent pentru că sunt un om ocupat și totuși grijuliu așa că am decis să îți fur o cheie și să încui ușa după mine ca să fii în siguranță''. Aproape sună plauzibil pentru mine, dar Maeve nu o să fie atât de indulgentă cu mine. Numai cât mă gândesc la privirea pe care mi-a aruncat-o pe hol, astăzi, știu sigur că o să mă pleznească, asta în cel mai bun caz. Totuși, dacă ar fi vrut să mă omoare ar fi făcut-o când ne-am întâlnit. Da, doar că era un hol aglomerat de oameni care se grăbeau să ajungă la cursuri pe ultima sută de metrii. 

      Nu știu când sau cum, dar m-am trezit la realitate în momentul în care doar ușa de la apartamentul stă între mine și consecințele acțiunilor mele nesăbuite. Mintea mea e din nou un loc pustiu, zero ajutor din partea vocilor contradictrii din capul meu, voci care acum câteva clipe aveau tupeul să îmi amenajeze un scenariu posibil au abandonat acum corabia. Ce echipaj trădător! Bat la ușă, luându-mi soarta din nou la risc. Cum se face că sunt singurul rămas pe corabie, dar mă simt de parcă sunt condamnat să merg pe scândură. Privesc spre fereastra de pe casa scărilor și norii grii se plimbă lent deasupra orașului acoperindu-l a nu știu câta oară, doar astăzi, soarele. Ușa se descuie, aud fiecare încuietoare cum este deblocată și în final este deschisă puțin cât să își scoată mâna și să o întindă spre mine.

—Cheia, străin necioplit.se aude o voce sumbră

—Oh, haide, Maeve.zic și îmi încrucișez brațele la piept