Skipper

Capitolul 34

-dimineață-

       Îi simt atingerea fină pe șira spinării și ochii mi se deschid instant. 

—Cât e ceasul?întreb buimac și aproape mă prăbușesc în timp ce cobor grăbit din pat

—Mai e puțin și se face zece.răspunde imediat

      Arunc o privire rapidă în urmă, în timp ce ies și trag ușa după mine. Merg la mine în cameră și mă schimb în niște haine mai comode apoi încep să lucrez puțin, îmi anunț prezența printre ceilalți colegi din ședință și plec să îmi fac o cafea. Dau să mă uit la ceasul de la încheietură, dar nu e aici. Ce naiba am făcut cu el? În fine. Nu am timp și de asta acum. Pregătesc rapid cafeaua și scotocesc prin dulap după ceva de ronțăit. Găsesc niște covrigei, o pungă neîncepută ascunsă pe raftul de jos al dulapului de bucătărie. Nu vreau să știu de când se află acolo, dar atâta timp cât încă e în termen cine sunt eu să comentez? Revin în dormitor, mă așez la birou și începe teroarea. Îmi deschid agenda și notez ora 17:00, după care o încercuiesc și mă las pe spate. 

    Trec vreo câteva ore de când stau în fața laptopului și nu mai am niciun chef de muncă. Mă tot gândesc unde aș putea să o duc pe Maeve diseară. Nici măcar nu sunt sigur dacă o să ajung la timp să o iau, din cauza faptului că m-am trezit atât de târziu sunt logat în aplicație cu o oră în minus, oră pe care ar trebui să o recuperez tot astăzi. Bună treabă! Primesc un call neașteptat din partea unui coleg și îmi pun căștile după care răspund. 

-ora 16:35-

      Mă îmbrac cu niște blugi negrii și un tricou simplu gri peste care o să îmi iau geaca înainte să ies din casă. Verific din nou dacă am mai primit ceva de făcut, dar văd că unii dintre colegi au părăsit aplicația, am vorbit și cu cineva să îmi recuperez ora mâine așa că se pare că pot să plec fără vreun fel de probleme. Închid laptopul și ies din cameră. Mă încalț și stau nemișcat câteva clipe în hol. Skipper nu e acasă? Adidașii pe care-i poartă în ultimul timp nu sunt la locul lor. Îmi verific ceasul și văd că sunt deja în întârziere. Nu mai stau nicio secundă să îmi fac griji pe unde umblă el neanunțat, mai mult de atât sunt destul de sigur că o să fiu anunțat când o să dea de belele. Cobor scările în grabă și traversez strada. Merg la aceeași florărie de unde cumpăr mereu flori, doar că de data asta cred că e prima oară când scopul pentru care le iau e unul diferit. Îmi scot portofelul în timp ce privesc un buchet frumos de flori, e colorat și de asta mi-a sărit în ochi. Doamna de acolo mi-a spus că e o alegere foarte bună și că sigur o să îi placă. De data asta chiar a nimerit.  Vin aici singură dată pe an de ceva timp și mi-a reținut chipul pentru că a doua oară când am fost aici mi-a dat replica asta i-am spus că nu am de unde să știu daca ii plac sau nu și s-a simțit aiurea. Nu eram in cea mai bună perioada a mea si nu mi-a pasat câtuși de puțin de ea așa ca nu am mai spus nimic atunci când a spus că îi pare rău să audă asta. Plătesc și ies din magazin fiind tot pe grabă, mai am doar 15 minute să ajung la destinație la timp. 

     După puțin timp parchez mașina pe marginea drumului și mă uit în oglinda retrovizoare să îmi așez părul care oricum o să stea cum vrea el. Renunț rapid la ideea asta și iau buchetul si cobor. Închid portiera și încui mașina din mers, merg cu pași rapizi spre bloc, reușesc să intru odată cu un individ care ținea lesa câinelui cu o mână și cu cealaltă telefonul la ureche. Urc la etaj și sun la ușă o dată, de două ori și deja încep să devin stresat. Dacă a uitat? Poate ar fi trebuit să îi scriu. Să îi scriu pe ce? Scrisori pe care să le trimit prin porumbei, nu i-am cerut nici măcar numărul de telefon. Sunt groaznic. Aud o ușă care se descuie, doar că nu e ușa ei. Mă rotesc ușor spre dreapta și Faith apare în tocul ușii, plângând.