Vampire Love

70. Un vechi prieten

In urma cu 19 ani

Emma POV

Am reușit să mă ridic și am tras la loc draperiile. Măcar acum ma simţeam cât de cât în siguranță. Mi-am rezemat capul de perete și am răsuflat ușurată, respirația totuși fiindu-mi tăiată de persoana care tocmai a intrat în cameră.

?: Eşti bine? Am auzit un strigăt

Mă holbam la bărbatul care stătea în fața uşii cu un calm de necrezut, ca şi cum s-ar fi obișnuit cu asta.

Eu: Cine eşti? întreb îndepărtându-mă de perete pentru a fi gata să fug în caz de ceva.
?: Mă numesc Erik

Atât? Păi bună dar mă așteptam la mai mult. Ca de exemplu de ce sunt aici sau ce s-a întâmplat ieri. A da, sau de ce sunt alergică la soare!!

Erik: Nu te voi răni, te poți apropia

Stau bine, mersi.

Erik: Ai tras cumva draperiile? mă întreabă ridicând o sprânceană, ca și cum deja știa răspunsul.

Aprob scurt din cap și el deschide iar ușa.

Erik: Vin imediat

Mi-a spus și a plecat. Cu o viteză inumană. S-a întors in câteva secunde cu un pahar în mână, apropiindu-se de mine.

Erik: Îți voi răspunde la orice întrebări, promit. Dar întâi trebuie să bei asta.

A spus cu o față serioasa, întinzând paharul în direcția mea. L-am luat după câteva secunde. Ce opțiune mai aveam? Nu știam unde sunt și nici unde îmi e telefonul, iar el pare că m-ar putea doborî fără probleme. Și ceva din vocea lui, din modul in care se uita la mine, m-a făcut să îl cred când mi-a promis acele răspunsuri. Așa că am făcut cum mi-a spus. Am băut lichidul roșu din pahar. Un gust metalic mi-a invadat gura, și inițial voiam să scuip imediat orice otravă părea a fi. Dar băutura m-a calmat. Oarecum.

Eu: Ce era? întreb uitându-mă tot la pahar.
Erik: Sânge. spune și prinde paharul pe care l-am scăpat din mâini. 

Înapoi în prezent

Emma POV

Ethan: Cred că- wow, înțeleg că suntem vampiri dar e tot întunericul ăsta necesar? zice intrând în cameră și aprinzând becul.
Eu: Era întuneric? N-am observat
Ethan: Cum adică nu ai observat? Parcă era noapte aici
Eu: Cred că mi s-au obișnuit ochii de atâta timp, spun și simt cum mâinile încep să îmi tremure. Mi-ai văzut pastilele?
Ethan: Ummm da, aici. se apropie de mine cu un blister de pastile în mână.
Eu: Mer- ce sunt astea? 
Ethan: Pastile
Eu: Văd și eu dar nu sunt ale mele
Ethan: Nu erau așa? Verzi și cu praf înăuntru?
Eu: Ba da dar sunt într-un borcănel micuț, nu într-un blister.
Ethan: Bine păi poate întâi au fost în blister și după scoase și puse în borcan. Nu e mare lucru
Eu: BA DA- 

Țip fără să vreau și mă opresc. Îmi dreg puțin vocea și iau aer în piept.

Eu: Scuze. Voiam să spun că este mare lucru. Toate pastilele pe care mi le-au dat au fost puse în borcănele. Clar nu în blistere. Nici nu cred că am văzut așa ceva pe acolo. Și în 4 ani, vezi multe... 

Mi-am închis ochii încercând să nu îmi aduc aminte dar toți cei 4 ani din „azil" îmi treceau prin față cu repede înainte. 

Ethan: Sigur ești ok?
Eu: Sunt bine... mai ales acum că am găsit borcanul. spun și merg spre pat unde mai multe pastile erau împrăștiate pe pătură și capacul era pe undeva pe pernă. 

Iau una din ele și o dau pe gât cu paharul de apă de lângă noptieră, simțindu-mă deja cum mă calmez. 

Eu: Ce voiai să îmi spui? îl întreb întorcându-mă la el.
Ethan: Că am vorbit cu mai mulți din regat și cred că am găsit un detectiv
Eu: Aaaa despre asta. Unde ți-era telefonul? Ți-am dat mesaje că nu mai e nevoie.
Ethan: Serios? spune și își scoate telefonul din buzunar, 20 de mesaje necitite apărând pe ecran. Cred că era pe silențios. Dar ce s-a întâmplat de nu mai ai nevoie de el?
Eu: Mă durea să aștept și mă plictiseam așa că am căutat prin valizele cu lucruri de la vechea casă și mi-am luat laptopul. De când ți-am cerut ajutorul până acum am tot căutat și când ți-am dat primul mesaj, deja aveam un spațiu mai restrâns de căutare. Iar acum cred că am aflat o locație mai exactă
Ethan: Mă bucur pentru tine dar ce sau pe cine mai exact cauți?
Eu: Nu trebuie să îți bați capul cu asta. E doar... un vechi prieten. spun zâmbind.

Scuzați eventualele greșeli gramaticale