Vampire Love

82. Mici diferențe

Jk POV

Y/N: Ești ok? mă întreabă puțin confuză, uitându-se în ochii mei.

Nu am realizat că probabil mă holbam la ea dar sincer sa fiu, m-aș putea uita doar la ea pentru toată eternitatea.

Eu: Da, normal. Cred că m-am pierdut prin gânduri.
Y/N: Păi nu știu ce gânduri ți-au furat mintea, dar sper să-ți revină curând, trebuie să strângem masa. spune și se ridică, purtând pe față același zâmbet de care continui să mă îndrăgostesc în fiecare zi.

După ce strângem masa, mă duc la camera lui Aiden și bat de câteva ori la ușă.

Aiden: Intră!

Pășesc în cameră și închid ușa în urma mea, apoi mă așez pe scaunul de la birou, uitându-mă la el. Oricât de mult voiam să îmi spun că totul e bine, nu puteam să nu observ că ceva i s-a întâmplat. Ceva s-a schimbat la el recent și nu îmi pot da seama exact ce e, dar măcar nu mai stau cu falsa impresie că totul e bine.

Aiden: Am făcut ceva? mă întreabă nedumerit.
Eu: De ce ai crede asta?
Aiden: De când am venit acasă stai cu ochii pe mine. îmi spune puțin amuzat, ceea ce mă face și pe mine să râd că m-am dat de gol atât de repede. 
Eu: Stai liniștit, nu ai făcut nimic. Voiam să știu dacă nu cumva eu sunt acela care a făcut ceva greșit.
Aiden: La ce te referi?
Eu: Am stat puțin și m-am gândit și mi s-a părut că ceva s-a schimbat în comportamentul tău. 
Aiden: Să se schimbe? De când?
Eu: Nu știu exact să îți spun, dar destul de recent, așa că voiam să știu dacă s-a întâmplat ceva care-
Aiden: De ce mă țineți ascuns? întreabă deodată și mă privește în ochi.
Eu: Ți-am mai explicat o dată, nu te ținem ascuns, doar-
Aiden: Doar că nu îmi poate ști nimeni numele real, nu îmi pot face prieteni care nu sunt parte din familie pentru că nu pot fi sincer cu ei și trebuie să mă comport precum un spion de fiecare dată când plec și vin înapoi acasă pentru a mă asigura că nu sunt urmărit. Nimeni nu știe că exist.
Eu: Trebuie să recunosc că atunci când am luat această decizie, nu ne-am gândit că te-ar putea afecta atât de tare și îmi pare rău că te simți așa, însă tot poți profita la maxim de viața pe care o ai.
Aiden: Cum? Cum pot face asta când trebuie constant să mă ascund? 
Eu: Privește partea bună, nu trebuie să ai de a face cu presa sau cu toată lumea care te-ar putea recunoaște pe stradă, așa că ai mai multă libertate.
Aiden: Da, corect, nu mă poate recunoaște nimeni, pentru că nici măcar nu știu că exist! spune pe un ton puțin mai ridicat.
Eu: Aiden, calmează-te! îi spun încercând să remediez situația, dar de fapt o înrăutățesc.
Aiden: Cum pot să mă calmez când toată viața mea e o minciună?!
Eu: Deja exagerezi, nu te-a mințit nimeni niciodată!
Aiden: A, nu? Atunci cine este Emma?

Numele ei încă mă făcea să tresar, dar să îl aud pe el rostindu-l, mi-a provocat un șoc mult mai mare.

Eu: Ți-am spus deja despre ea. Este sora geamănă a lui Ethan, o prietenă de familie.
Aiden: Sigur, prietenă de familie, de asta mi-ați spus să stau departe de ea. Nu ziceați că a fost la ceva azil pentru a merge pe „calea cea bună"? De ce aș sta departe de ea dacă atunci când s-a întors de acolo, era complet o altă persoană?
Eu: Avem motivele noastre, vei înțelege când-
Aiden: Când voi fii mai mare? Cât de mare trebuie să fiu pentru a îmi înțelege propria familie? Trebuie să îți amintesc că eu nu pot trăi mai mult de 90 de ani și asta dacă am noroc? Yin și Yan știu deja toată povestea, la fel și Ares și Katherine, doar eu sunt singurul ținut în întuneric, la propriu!
Eu: Ei știu pentru că au fost de față atunci când ea s-a întors, tu erai încă un bebeluș pe atunci.
Aiden: Dar acum nu mai sunt un bebeluș și cred că merit să știu adevărul, cred că merit niște explicații! Cu cât stau și mă gândesc mai mult, cu atât realizez că nu vă cunosc deloc! Nu știu cum tu și cu mama v-ați cunoscut, nu știu dacă ai fost dintotdeauna vampir sau nu, nu știu cine e Emma și de ce e așa periculoasă, nu știu nimic!

Iau o gură mare de aer și încerc să mă calmez. Ultimul lucru pe care îl vreau este să țip la el. Oftez adânc și mă ridic de pe pat, îndreptându-mă spre ușă. 

Eu: Dacă încă mai vrei răspunsuri după ce te calmezi, mă găsești în sala de lectură. spun și ies din cameră.

Nu știu dacă am luat cea mai bună decizie, dar nu mă puteam gândi la altceva. Nu voiam să îl fac să se simtă neglijat, dar nu îi pot oferi răspunsuri când e nervos, nu ar înțelege nimic din ce i-aș spune. Însă ceva mi-a atras atenția la el. Asta nu a fost prima dată când a fost supărat, dar a fost prima dată când ochii lui păreau a se schimba din verde într-o nuanță foarte slabă de roșu. 

Intru în camera mea și o găsesc pe Y/N în pat, citind o carte.

Eu: Noaptea asta voi sta în sala de lectură, să nu-ți faci griji dacă nu mă voi întoarce până dimineață.
Ea: E totul în regulă? mă întreabă și se uită la mine.
Eu: Va fi. spun și îi zâmbesc, apoi ies din cameră.

Aiden POV

?: Wow, ce show a fost aici, ești un actor chiar bun!
Eu: Ai ascultat tot? 
?: Nu am prins începutul, dar finalul a fost cam dezamăgitor. Mă așteptam să iasă cu mai multe țipete. În fine, ai de gând să mergi după el?
Eu: Nu știu, Mira, abia ce a ieșit din cameră, nu am avut timp să mă gândesc la nimic!
Mira: Ușor acum, nu mai țipa, sau va afla tot castelul că sunt aici.
Eu: Și ce? Dacă va veni cineva aici, voi arăta doar ca un ciudat care vorbește cu o cioară și care a numit-o „Mira". Nu vei fi în niciun fel de pericol.
Mira: Dar tu ai putea fi, iar din moment ce acum ești parte din echipă, problemele tale sunt și ale noastre.

Sunt aproape sigur că spune asta doar ca să se joace cu mine, dar asta chiar a sunat drăguț...

Eu: Ar trebui să pleci, doar nu vrei să rămâi o cioară pentru totdeauna.
Mira: Aici ai dreptate. Ne vedem mâine. spune și zboară de la fereastră.

Acum că a plecat mica spioană, am de purtat o conversație destul de interesantă.

Scuzați eventualele greșeli gramaticale și vreau să îmi cer iertare că nu am mai postat de aproape un an. Încerc să mă revanșez și să postez mai mult, dar chiar voiam să aveți un capitol în ziua de Crăciun. Crăciun fericit tuturor și mulțumesc dacă încă nu v-ați pierdut speranța în mine. ❤❤❤