Vampire Love

86. Transformarea

Y/N POV

Jk: Ce vrei?
Emma: Răzbunare. spune uitându-se drept în ochi lui.
Eu: Noi ar trebui să fim cei care să se răzbune. De când te-am cunoscut nu ai făcut decât să ne îngreunezi viețile.
Emma: Aș putea spune același lucru! spune și se apropie de mine, despărțindu-ne doar câțiva centimetrii. Poate cândva îmi vei înțelege durerea. 

Nici bine nu termină propoziția că Ethan o și împinge mai departe de mine. 

Ethan: Nu știu ce încerci să faci, dar nu îmi asum niciun risc. Adu-l pe Aiden și încă mai poate fi o șansă de a lua lucrurile de la capăt.
Emma: Chiar mi-ai mai da o șansă? întreabă pe un ton confuz și parcă puțin timid.
Ethan: Sunt fratele tău, normal că da.
Emma: Mă bucur să aud asta, dar nu mersi. Gradele de rudenie nu păreau să conteze cât timp eram în azilul ăla de nebuni, văd că ele contează doar când vă e frică. Bine de știut. 
Eu: Te mai întreb o singură dată. Unde e Aiden?
Emma: Aiden! îi strigă numele atât de tare încât câteva păsări și-au luat zborul din copaci. 

În depărtare văd o siluetă care pare a fi a lui. În sfârșit, măcar știu că e bine.

Emma: V-am zis că e bine. 

Nu se uita la noi și nici la ea. Se uita în pământ. Fixa o piatră cu privirea. Nu avea nicio expresie pe față. Ce i-a făcut?

Eu: Nu e nevoie să ne luptăm. Dă-ne băiatul și ne prefacem că nimic nu s-a întâmplat. Tu îți poți vedea de viață și îți jur că nu ne vom mai amesteca absolut deloc în viața ta. 
Emma: Mă voi asigura că așa va fi. 

Spune și se apropie cu viteză de mine, dar mă feresc chiar la timp. Nu durează mult și îi observ micul cuțit din mână. În momentul acela am știu că nu există cale de împăcare cu ea. 

Am fugit la Aiden, dar când am vrut să îl iau în brațe, a dispărut. S-a evaporat. Realizez că era doar o iluzie când îl văd pe cel adevărat venind din spatele unui copac împreună cu alți doi oameni, o femeie și un bărbat. Aveau fiecare câte o sabie și purtau în jurul taliei un fel de curea cu mai multe sticluțe pline. Nu știu ce fel de substanțe sunt acolo, dar nici că vreau să aflu. Nici nu mai contează. Aiden e de partea lor. A fost totul doar o capcană... 

Nu am timp să jelesc acum, nu am timp să mă gândesc la trădarea propriului fiu, chiar dacă nu ne-au egalat numeric, sunt mai mulți decât ne-am fi așteptat și nu ne-am pregătit pentru asta. E mai periculos decât anticipasem, trebuie să fim pe poziții.

Emma: Surpriză!!! Trebuia să vă vedeți fețele atunci când a apărut Aiden. spune, apoi râde nebunește. 

Sărim la atac dar ei se îndepărtează de noi. Își păstrează distanța, însă singura care se apropie este Emma. În câteva secunde, ceilalți încep să arunce cu sticluțele în noi. Reușesc să ne acopăr pe toți cu un scut și nu suntem atinși de substanța ciudată. Nu înțeleg ce ar putea fi, nu seamănă cu nicio poțiune pe care o știu.

Din moment ce suntem atât de mulți, nu am putut ține scutul pentru prea mult timp, acesta dispărând chiar când unul dintre ei a aruncat o altă sticluță. Aceasta m-a nimerit din plin și încep să simt cum mă ustură pielea. Încerc să îmi iau puțin zborul, pentru a încerca să le răspund atacului din aer, dar nu mă pot mișca de la sol. Cred că e o poțiune de ștergere a puterilor. Din fericire, acest fel de poțiune nu este permanentă, dar va dura ceva până îmi voi reveni. 

Aceștia își continuă atacurile până când Aiden scoate un țipăt asurzitor și cade la pământ, ducându-și ambele mâini la cap. Cred că are iar un episod asemănător cu cel de la masă. Scumpul meu băiat...

Aiden POV

Nu nu nu nu nu nu nu nu acum! Trebuie să îmi revin, toată lumea se uită la mine. Încerc să mă ridic, dar mâinile îmi tremură din ce în ce mai tare și deodată simt o durere imensă în spate. Închid ochii, iar când îi deschid observ că sunt în aer. ZBOR? Mă uit nedumerit în jur și văd că mi-au crescut aripi dintr-o dată. Simt că îmi ard ochii și că ceva îmi înțeapă limba. Exact așa mi-a povestit tata că s-a simțit atunci când... Atunci când a devenit vampir. Sunt un vampir acum. Unul adevărat? Am colți și cel mai probabil ochi roșii. Orice ar fi, nu e momentul să stau înghețat în șoc. Suntem în mijlocul unei lupte. 

În colțul ochiului îl văd pe Ace cum iese din spatele copacului unde se ascundea. Se uită la mine și am petrecut destul timp împreună să pot știi că privirea sa este una confuză. Nu știe ce se întâmplă, și nici eu. Nu am habar de ce tocmai mi s-a întâmplat dar știu sigur că vreau să pun capăt acestei chestii stupide, fără să moară nimeni. 

Scuzați eventualele greșeli gramaticale. Sper că v-a plăcut și mulțumesc enorm că sunteți în continuare cu mine. ❤❤