Vampire Love

85. Confruntarea

Aiden POV

Jk: Cum te simți?

Se așază lângă mine și îmi ciufulește puțin părul. Capul încă mă doare, atât de tare încât nu cred că mai pot controla ce îmi iese pe gură:

Eu: Trebuie să îți spun ceva. îi spun și mă uit fix la el.

*La miezul nopții*

Mira: Cioc, cioc, spune bătând în geam.
Eu: Unde-s ceilalți?
Mira: În laborator, logic. E prea periculos pentru ei aici, mai ales acum când suntem atât de aproape să ne atingem scopul. Ești gata?
Eu: Hai s-o facem!

Când ajungem în laborator, Erik organiza armele, Ace făcea prăjiturele, iar Emma scria scrisoarea de „răscumpărare". Era o atmosferă destul de calmă. Nimeni nu țipa, nimeni nu se agita, așa că m-am dus la Ace.

Eu: Pentru ce sunt prăjiturile?
Ace: Pentru a sărbători victoria.
Eu: Ai destul de multă încredere că vom câștiga, nu-i așa?
Ace: Bineînțeles. Cu toții am lucrat din greu pentru asta, sunt sigur că lucrurile vor ieși în favoarea noastră.
Eu: Chiar ești de acord cu toată lupta asta? îl întreb puțin mai încet.
Ace: Nu prea. Bătăile mi s-au părut mereu inutile. Erik nu voia niciodată să își folosească poțiunea pentru a face asta.
Eu: Nu?
Ace: Nu. Emma a venit cu ideea, iar el a acceptat.
Eu: Nici nu mă miră.
Ace: Cred că o pot înțelege, totuși.
Eu: Serios?
Ace: Tu nu? Atunci de ce ai acceptat?
Eu: Am motivele mele, dar spune-mi ce crezi despre Emma.
Ace: Toată viața a fost pictată personajul negativ, indiferent ce făcea, așa  că a început să se comporte ca unul. 
Eu: Cum poți știi asta?
Ace: Am auzit-o spunându-i lui Erik, iar dacă știu ceva despre ea, acela e că nu l-ar minți niciodată. 
Eu: A.. mai spus și altceva..?
Ace: Spunea că nu o face pentru coroană, ci pentru răzbunare. Regretă unele lucruri pe care le-a făcut, dar nimeni nu o crede când o spune. Iar când au trimis-o în acel loc, singurul care o mai vizita era Ethan, dar nu stătea niciodată foarte mult și o făcea foarte rar, iar când i s-a terminat „sentința", cum o numește ea, nimeni nu a crezut că este capabilă să se schimbe, așa că nici nu a mai încercat.

Începe să îmi pară din ce în ce mai rău pentru ea... Credeam că tot ce face e din ură, dar aparent e pentru că e rănită...?

Emma: Cum sunt prăjiturile? ne întreabă intrând în cameră și îndreptându-se spre o tavă plină.
Ace: Sunt aproape gata, cum ți se par?
Emma: Delicioase! Bună treabă, Ace! spune zâmbind, apoi pleacă.

În jur de ora 1, au trimis scrisoarea, mi-au închis telefonul și am plecat la locul stabilit cu tot ce pregătisem. Armuri, arme și bineînțeles, poțiunea. Nu toată cantitatea, firește, dar Erik a pus puțin pe vârful unui cuțit micuț și a mai luat și mici sticluțe pe care sa le aruncăm, dacă planul cuțitului nu funcționează. Ace trebuia să rămână la laborator, dar a insistat să vină cu noi, pentru suport.

Locul de întâlnire era pădurea de la periferia regatului. Mira, Erik, Ace și cu mine ne-am ascuns în spatele unui copac, din moment ce ei cred că Emma lucrează singură. Nu trece mult timp și câteva umbre se pot vedea în depărtare. Au venit atât de repede, și sunt atât de mulți. Nu cred că i-am mai văzut pe toți în același timp de ceva vreme. Toată lumea era acolo, absolut toată lumea. Au venit... pentru mine...

Y/N POV

Știam eu, știam eu. Nu era posibil să dispară pur și simplu din viețile noastre. Femeia asta ne urmărește, nu putem avea pace și chiar am fost nebuni să credem că ea doar și-a văzut de viață și nu plănuia un mod în care să ne chinuie și mai tare. I-am strâns pe toți cât de repede am putut, era aici și Romeo, Khaleo, chiar și Ethan. Mai ales Ethan. Voia inițial să se ducă doar el, să o rezolve singur cu sora sa, dar nu puteam să îl lăsăm de capul lui. Nu știm ce a făcut ea în tot acest timp și nu știm cât de puternică și periculoasă poate fi acum. Dar nu îmi pasă cât de mult s-ar fi antrenat, eu îmi iau copilul înapoi!

O văd sprijinită de un copac. Îmi vine să fug la ea, să o terminăm mai repede, dar încerc să mă calmez. Mă uit la Jungkook și spre surprinderea mea, nu pare să fie prea stresat de toată situația.

Eu: Cum de ești așa calm? Nu o vezi?
Jk: Normal că o văd. îmi răspunde pe un ton aproape indiferent. Istoria se repetă, nu? Ea împotriva noastră. De asta nu sunt îngrijorat, pentru că de fiecare dată în trecut, noi am „câștigat".

Încerc să folosesc această logică pentru a mă calma, dar nu funcționează. Nu pot să mă calmez pentru că știu că nu e la fel ca în trecut. Acum îl are pe Aiden. El e în mâinile ei, iar ea știe că cel mai bun mod de a ne răni este a îl răni pe el. Stai așa, el unde e? Ne apropiem de ea, dar pe el nu îl văd nicăieri. 

Emma: Bine v-
Eu: Unde e Aiden?

Ea zâmbește.

Emma: Bine, sărim direct la subiect. Aiden e bine, nu vă faceți griji.
Jk: Vrem să îl vedem.
Emma: Îl veți vedea. Curând.
Ethan: Emma,  nu te mai juca, te rog. 
Emma: Salut și ție, „frățioare"! Cum îți mai e viața? 
Ethan: Ar fi fost mai bună dacă nu o luai razna din nou. Să răpești un copil? Pe bune, Emma? Asta e josnic și pentru tine.
Emma: Eu am luat-o razna? Doar mă comport cum vreți voi să o fac, nu înțeleg de ce sunteți atât de supărați acum.
Jk: Ce vrei?
Emma: Răzbunare. spune uitându-se drept în ochi lui.
Eu: Noi ar trebui să fim cei care să se răzbune. De când te-am cunoscut nu ai făcut decât să ne îngreunezi viețile.
Emma: Aș putea spune același lucru! spune și se apropie de mine, despărțindu-ne doar câțiva centimetrii. Poate cândva îmi vei înțelege durerea. 

Scuzați eventualele greșeli gramaticale. Sper că v-a plăcut și mulțumesc pentru toată susținerea arătată. ❤❤❤