Vampire Love

31. Trecutul

Autor POV

Jungkook nu știa ce să facă. Nici ce să spună. Doar o mângâie pe cap încercând să o calmeze.

Jk: Îmi pare rău Alteță dar... nu îmi amintesc...

*În capul lui Jk*

Jk rău: ZICEȚI CE AVEȚI DE SPUS CĂ AM AUZIT CHESTIA
Jk confuz: Avem o întrebare
Jk curajos: Ce e?
Jk bun: Creierul... trebuie să arate așa?

După ce pune această întrebare, Jk deștept primește o poză cu creierul. Era mov și strălucitor.

Jk speriat: Uneori mai scoate și scântei
Jk deștept: Așa deodată sau când Jungkook face ceva anume?
Jk speriat: Că tot a venit vorba...
Jk rău: CE E?!
Jk speriat: Mi-e frică să vă spun...
Jk bun: Umm... Jungkook nu... nu și-o mai amintește pe Y/N
Jk rău: CE?!
Jk autoritar: TREBUIE să facem ceva repede
Jk deștept: Dar ce?
Jk curajos: Nu știu dar cum poate să o uite?
Jk speriat: Ajută cu ceva dacă spunem că scânteile au apărut atunci când a apărut și ea?
Jk deștept: Da! Voi încercați să îl faceți să își amintească sau ceva, noi-
Jk bun: Asta e faza... când scoate scântei... nu putem atinge creierul să îl controlăm
Jk rău: Deci sediul de comandă nu mai... comandă?
Jk bun: Cam așa ceva
Jk deștept: Atunci faceți tot ce puteți să nu moară, cred că știu despre ce e vorba
Jk bun: Ok
Jk deștept: Dacă mai apar probleme de genul, sunați-ne imediat. spune și închide.

Jk rău: Deci tu știi despre ce e vorba?
Jk deștept: Mi-am dat seama acum și credeți-mă... nu o să vă placă

*Înapoi la realitate; a doua zi*

Jungkook făcea antrenamente toată ziua. Când nu se antrena cu Kaleo și ceilalți, doctorul Dante îl supunea la teste pentru a vedea cât de gravă îi este amnezia. Dar din păcate... doctorul Dante nu știa că ce are Jungkook... nu e amnezie...

Y/N POV

Nici nu mai țin minte ce s-a întâmplat ieri după ce l-am găsit în pădure. Știu doar că azi m-am trezit în cameră. Dante spune că probabil s-a lovit la cap și are o formă de amnezie dar mi-e greu să cred. De dimineață de când m-am trezit m-am dus direct în lumea vampirilor pentru a mă lua cu altceva, adică cu antrenamentul. Până la urmă, războiul tot vine și trebuie să fim pregătiți.

Kaleo: Y/N mai ia o pauză. Am avut deja antrenament  de vreo 2 ore și cu restul și tu erai aici de dinainte să mă trezesc și încă continui. Nu e bine
Eu: Și când o să fim atacați o să fie bine?
Kaleo: Ne putem apăra. Nu suntem singurii care se antrenează și asta nu înseamnă că trebuie să te antrenezi până îți cad mâinile și picioarele
Eu: Taci că e posibil că dacă mă opresc să leșin
Kaleo: Tocmai și e posibil să o faci și dacă NU te oprești
Eu: Nu, acum încă am adrenalina care mă ține dar din moment ce o să mă opresc o să treacă și adrenalina
Kaleo: Și ce propui?
Eu: Habar n-am, să continui?

Kaleo mă ridică ca pe un sac de cartofi în ciuda încercărilor mele de a scăpa. După ce mă scoate din sală și mă duce în camera mea, mă pune pe pat.

Eu: Da, frumoasă excursia, dar de ce m-ai adus aici?
Kaleo: Pentru că te suprasolicți!
Eu: Și...?
Kaleo: Și nu e bine
Eu: ȘI CE AI VREA SĂ FAC? SĂ STAU CU MÂINILE ÎN SÂN AȘTEPTÂND CA TOTUL SĂ MĂ DOBOARE?! JUNGKOOK NU MĂ MAI RECUNOAȘTE ȘI NU POT FACE NIMIC ÎN LEGĂTURĂ CU ASTA!! VÂRCOLACII ABIA AȘTEAPTĂ SĂ NE GĂSEASCĂ MOMENTUL DE SLĂBICIUNE SĂ NE ATACE ȘI MĂCAR ASTA SĂ ÎNCERC SĂ ÎMPIEDIC!!
Kaleo: Înțeleg că e greu dar-
Eu: Nu... Nu înțelegi... nici eu nu o fac... Mă-.. Mă doare. Faptul că el nu mă recunoaște mă doare și NU ȘTIU DE CEE!! și fără să îmi dau seama am început să plâng.

Kaleo stă în fața mea uitându-se în jos neștiind ce să facă dar la un moment dat vine la mine și mă ia în brațe.

Kaleo: Dar ăsta nu e un motiv să îți faci rău... suprasolicitându-te, te rănești și mai mult
Eu: Și atunci ce să fac...?
Kaleo: Habar nu am... dar știu că orice alegi să faci te voi susține mereu...

Spune asta și îmi șterge lacrimile, în momentul acela doar câțiva centimetrii despărțindu-ne.

Kaleo: Dacă ai nevoie de mine, sunt în grădină. Mă poți chema pentru orice. Și mă refer ORICE
Eu: Mersi...

Înainte să plece mă sărută scurt pe frunte. Sincer cred că mi-a lipsit asta. Încă îmi amintesc cum era... și cum s-a terminat...

*În urmă cu 5 ani*

Kaleo: Și ce face iubita mea furmoasă?
Eu: Se antrenează să își impresioneze iubitul
Kaleo: Nu e nevoie să faci nimic special ca să mă impresionezi. Te iubesc exact cum ești
Eu: Știu dar asta era o scuză să petrec mai mult timp aici
Kaleo: Păi nu sta prea mult ok?
Eu: Bine

Pe zi ce trecea petreceam din ce în ce mai mult timp la sală și lui nu îi plăcea asta deloc. Continua să spună că devine nesănătos dar nu l-am ascultat... și așa au apărut și certurile...

Kaleo: Iar erai acolo? Dar am încuiat sala
Eu: Dar am magie...
Kaleo: De câte ori ți-am zis să o iei mai moale? O să îți faci rău încercând să faci bine
Eu: Mă descurc
Kaleo: Da dar credeam că e vorba și de NOI nu numai de TINE!
Eu: Uite promit că weekendul ăsta o să petrecem mai mult timp împreună, ok?
Kaleo: Dar acum?
Eu: Acum... acum nu pot
Kaleo: De ce te antrenezi atât de mult?
Eu: Îmi e frică. Mereu mai apare câte un război în aproape fiecare tărâm și nu vreau să fie la fel și la noi. Sau mai rău. Să fie și să nu fim pregătiți
Kaleo: Vom fi. Dacă stai și te antrenezi atât nu o să mai poți lupta în război
Eu: Cred că ai dreptate...

Și am lăsat-o mai moale cu sala de atunci. Bine, ăla nu era întregul motiv pentru care mă antrenam dar încă nu a venit timpul să afle. Dar de atunci am început să citesc cărți despre oameni. Și cărțile oamenilor despre noi. Unii ne venerează, alții ne asociază cu Lucifer ce sincer, o să o iau ca pe un compliment. Ideea e ca de atunci am început să vreau să cunosc acest tărâm pe care îl vizitasem doar când aveam vreo 200 de ani.

Kaleo: Nu, nu te duci
Eu: De ceee? Ar putea fi distractiv!
Kaleo: Și aici e distractiv
Eu: Am putea vedea lucruri noi
Kaleo: Avem lucruri frumoase și aici
Eu: Te rooog vino cu mine
Kaleo: Nu vin și nici tu nu te duci
Eu: CE?! De când decizi pentru mine?!
Kaleo: Lumea oamenilor e periculoasă
Eu: MULTORA LE E FRICĂ DE NOI!!
Kaleo: Și știi ce poate face frica. Nu vrei să te alerge cu țepușe de lemn sau mai știu eu ce
Eu: Nu vor afla că sunt vampir! Am magieee!
Kaleo: Și mai rău. Chiar tu ai citit și ai auzit povești despre ce s-a întâmplat cu stră-stră-stră-stră-bunica mamei tale. Au ars-o pe rug când au aflat că e vrăjitoare
Eu: Vremurile s-au schimbat
Kaleo: Uite, doar vreau să fi în siguranță
Eu: Știu, de aia te-am invitat
Kaleo: Nu mergi și nici eu. Decisiv.
Eu: Nu. TU nu ai de cât să stai. În calitate de prințesă o să merg să mă asigur că locul ăla este destul de sigur pentru oamenii mei. Până la urmă sunt foarte mulți vampiri ce folosesc portalul universal.
Kaleo: Au verificat părinții tăi înainte să se ducă și altcineva
Eu: Acum cât timp? 100 de ani?
Kaleo: Normal că nu... Acum 1000 de ani...
Eu: Repet: VREMURILE S-AU SCHIMBAT! Și am de gând să merg
Kaleo: Și eu în calitate de iubitul tău îți zic să nu te duci
Eu: Păi poate u ar mai trebui să fi iubitul meu...
Kaleo: C-ce?
Eu: Uite, ești o persoană minunată dar dacă ai de gând să încerci să mă controlezi, nu pot continua
Kaleo: Bine... cum vrei dar ai grijă... prieteni?
Eu: Normal

*Înapoi în prezent*

Au fost 4 ani minunați dar cred că să ne despărțim a fost cea mai bună decizie...

Scuzați eventualele greșeli gramaticale