Vampire Love

79. Zvonuri

Emma POV

Eu: Atenție toată lumea! Vi-l prezint pe noul nostru partener: Aiden de Parris. spun zâmbind.
Erik: Bine ai venit în echipă! spune și îi strânge mâna lui Aiden.

Am făcut prezentările și l-am pus la curent cu proiectul și progresul nostru.

Aiden: Să văd dacă am înțeles cum trebuie. Faceți o poțiune de anulare a puterilor magice?
Eu: Da.
Aiden: Dar care și transformă vampirii în oameni?
Erik: Întocmai.
Aiden: Dar de ce să îi transforme în oameni? De ce nu îi omorâți și gata?
Eu: Și unde ar mai fi distracția? Suferința? Dacă doar îi otrăvim, vor muri aproape instant. Dar așa, vor simți în timp real cum puterile le părăsesc corpul și cum toate acele mii de ani le afectează corpul, ca pe al unui om normal și vor ajunge să moară în chinuri.
Aiden: Văd că v-ați gândit la tot. Și pe cine aveți de gând să o folosiți?

Mă uitam la Erik puțin îngrijorată. Nu pot pur și simplu să îi spun că vreau să îi omor familia în chinuri. Dar nici să îl mint nu vreau. E parte din echipă acum și merită adevărul.

Eu: Înainte să îți răspund, vreau să te întreb ceva. îi spun și mă apropii de el. Ai tăi ți-au spus despre mine?
Aiden: Nu prea multe, doar că ar trebui să stau cât de cât departe de tine.
Eu: Măgulitor... spun pe un ton puțin sarcastic. Dar nu ți-au spus nimic despre... istoria pe care o avem?
Aiden: Istorie? De cât timp vă știți?
Eu: Cu mult înainte ca frații tăi să se fi născut. Ba chiar cu mult înainte de nunta părinților tăi. Iar pe tatăl tău, îl știam chiar de pe vremea când era om.
Aiden: Stai... nu a fost dintotdeauna vampir?
Eu: Nu, nu știai? Îmi pare rău că a trebuit să afli așa dar măcar acum știi adevărul...

Pare că vrea să spună ceva dar ezită. Se mai gândește puțin și până la urmă, își face curaj.

Aiden: Aș vrea să știu mai multe despre această istorie a voastră. îmi spune pe un ton hotărât și nu mă pot abține să nu zâmbesc puțin.

Credeam că va fi mai greu să îl ademenesc să fie de partea noastră, chiar credeam că va trebui să o fac pe Mira să îl vrăjească, dar acum că știu că nu i-a spus nimeni mai nimic, asta e deja mult prea simplu.

Romeo POV

Eu: Zici că și Aiden crede că are atâtea chestii din cauza vinovăției părinților lui?
Ares: El zice că știe că ăsta e motivul și sincer, ăsta pare. Nu pot să le iau apărarea, nu e tocmai cel mai subtil lucru dar măcar încearcă. Deși, niciodată nu am înțeles de ce l-au ascuns de la bun început.
Eu: Nu prea am fost pe castel când era încă mic așa că, scuză-mă dacă e o întrebare de prost gust, dar știi cumva cine a venit cu ideea? Sau măcar a cui crezi că a fost ideea?
Ares: De a îl ascunde? Sincer, nu știu, dar prin casă se aude că ar fi fost ideea unchiului.
Eu: Cum adică se aude prin casă?
Ares: Vreau să spun că multe persoane de aici tind să vorbească despre diverse subiecte pe holurile castelului sau în camere mari cu ușile deschise iar ecoul din locul ăsta face ca informația să ajungă departe. Bine, nu toți bagă de seamă. Ei cred că nici nu își dau seama sau doar ignoră diverse ecouri dar eu cel puțin nu pot face asta și ajung să aud orice „zvon".
Eu: Cate lucruri știi tu de fapt?
Ares: Destule cât să fac pe fiecare de aici să îmi rămână dator măcar o dată.
Eu: Doar nu ți-ai șantaja familia, nu Ares? îl întreb cu un mic zâmbet drăcesc.
Ares: Cine? Eu? Niciodată, doar mă știi. Sunt la fel de inocent precum cel din fața mea. îmi spune cu același zâmbet.
Eu: Lăsând glumele la o parte, hai undeva mai privat, în caz că cineva chiar mai e pe aici, să-mi spui mai multe din cele auzite de pe aici, mai ales legate de Aiden.
Ares: Bine... dar te costă. Nu am colectat toate aceste informații valoroase chiar așa ușor și nu am de gând să le dau atât de ușor. Nimic personal.

Se vede că el a stat cel mai mult pe lângă mine. Trebuie să recunosc, sunt cam mândru de el... dar și de mine pentru că, teoretic, eu l-am crescut așa.

*peste o oră*

Imediat după ce am plecat de la castel am plecat în pădure pentru a avea parte de liniște și intimitate. Nu puteam merge în Iad pentru că sunt copiii acolo și nu trebuie să îi implic și pe ei în asta. Nu acum, cel puțin. Pe drum am încercat să îl sun pe Aiden de mai multe ori dar nu a răspuns. Ajuns destul de departe de castel, îmi scot telefonul și îl sun.

Eu: Trebuie să vorbim.

Aiden POV

Eu: Doar nu mă aștepți să te cred, nu?
Emma: Nu mă aștept la nimic, doar ți-am zis adevărul.
Eu: Prin ce mi-ai spus rezultă practic că nu știu absolut nimic despre familia mea.
Emma: Atunci poate ăsta e adevărul. De câte ori chiar ai stat de vorbă cu părinții tăi despre ceva, mai ales despre ce s-a întâmplat înaintea ta?

Ce-i drept, nu prea am vorbit. Doar ne-am prefăcut că totul este normal și nu am vorbit despre... mai nimic.

Eu: Acum că tot mi-ai spus istoria familiei mele, spune-mi și pe cine veți folosi poțiunea aia, să știu dacă mai sunt sau nu de partea voastră.

Nu intenționasem niciodată să fiu cu ei, doar eram curios să aflu mai multe despre ea. A fost un subiect tabu în castel de când mă știu și voiam să cunosc întreaga poveste. Acum am aflat-o, dacă e adevărată, și chiar din perspectiva ei. Pot pleca, dar puțin mai multă informație nu strică.

Emma POV

Iau o gură de aer înainte să răspund și mă apropii de el.

Eu: Pe mama ta.

E destul de șocat, ceea ce e și normal, dar sunt gata pentru orice fel de consecințe. S-ar putea să nu mai vrea să fie cu noi, dar încă o am pe Mira care îi poate schimba părerea cu puțină magie.

Aiden: Okay. Mă bag.

Scuzați eventualele greșeli gramaticale și îmi pare rău că a durat mai mult ca acest capitol să fie postat. Vreau să vă mulțumesc și pentru cele 15k de vizionări la această carte, înseamnă enorm pentru mine și nu mă așteptam niciodată că voi ajunge până aici.❤❤❤💕💕