Vampire Love

69. Povestea Emmei

Y/N POV

Eu: Știi ceva și nu spui
Jk: Ce să nu spun?
Eu: Știi pe cine caută Emma?
Jk: Am o bănuială...

Mă uit la el cu o sprânceană ridicată și mâinile încrucișate.

Jk: Nu te uita așa la mine, nu e vina mea
Eu: Nu e vina ta în legătură cu ce?
Jk: Suntem la interogatoriu?
Eu: Explică
Jk: Nu aici, hai în cameră
Eu: Ce are aici?
Jk: E prea deschis spațiul
Eu: E ceva secret? 
Jk: Așa mi s-a spus
Eu: De către cine? Emma
Jk: Mergem sau nu?
Eu: Nu schimba subiectul
Jk: Da, Emma mi-a spus. Nu-mi zi că acum ești geloasă, parcă ați făcut pace
Eu: Am făcut și nu sunt geloasă, vreau doar să știu ce tu știi și eu nu
Jk: Și o să îți spun, dar în cameră
Eu: O mai ținem mult așa?
Jk: Nu dacă plecăm
Eu: La naiba ce e așa secret? spun îndreptându-mă spre ieșire de mână cu el.
Jk: Nici nu știu dacă ar trebui să spun asta din moment ce nu e povestea mea
Eu: Nu mai vorbi în bucăți că nu reușesc să le conectez. Ia-o de la început. spun închizând ușa în spatele meu, el deja stând pe pat.

Îmi face semn să mă așez lângă el, ceea ce și fac iar acesta îmi ia mâinile în ale lui. Mereu mă calmează asta. 

Jk: Vreau să ții și tu secretul ăsta așa cum l-am ținut și eu
Eu: Tehnic nu prea l-ai ținut bine din moment ce îmi zici- o să tac, continuă. spun în momentul în care se uită puțin urât la mine.
Jk: Acum mult timp în urmă, dinainte să fiu vampir chiar
Eu: O să îmi spui cum ai fost transformat? spun zâmbind
Jk: Oarecum, ajungem și acolo
Eu: Deci ce anume îmi spui mai exact?
Jk: Cred că o poți numi... povestea Emmei.

În urmă cu 19 ani

Emma POV

M-am decis. Azi îi voi spune. Am așteptat destul.

Normal că e înconjurat și de ceilalți. Nu prea contează totuși, putem merge altun- văd bine? Aia e... o fată?

Eu: Hey băieți!
Jimin: Hey! Gata de film? Am auzit că azi sunt reduceri la filme horror cum e aproape Halloween
Eu: Abia aștept! Dar cred că nu am făcut prezentările, spun uitându-mă în direcția fetei de lângă Jungkook.
Jk: A da, greșeala mea. Kate, ea e Emma. Emma, ea e Kate, noua mea iubită. spune zâmbind.

Mi-a trebuit tot curajul pe care îl aveam să îmi mențin zâmbetul și să îi felicit, comportându-mă ca și cum nu s-a întâmplat nimic. Dar se întâmplase. Mi-am ratat șansa. Era doar vina mea, că nu am avut tupeu să îi spun ce simt. Și acum e prea târziu.

O săptămână am spus că îmi e rău, scuze după scuze pentru a nu ieși cu ei. Și Ethan a trebuit să mintă pentru mine, știind adevăratul motiv pentru care nu ies din cameră. A doua zi mi-am luat inima în dinți. El își vede de viața lui, și eu ar trebui să fac la fel. Poate dacă voi fi cu altcineva mă va ajuta. 

Eu: Ies în oraș, nu mă aștepta! îi strig eu fratelui meu ce era în bucătărie în timp ce îmi luam haina.
Ethan: Ia-o mai ușor, unde mai exact te duci?
Eu: În lume
Ethan: Mai în detaliu
Eu: S-a deschis un club în centru, m-am gândit să văd cum e. Știi tu, să cunosc oameni noi
Ethan: Așa deodată? Ieri nu deschideai ușa de la cameră nici măcar pentru mâncare
Eu: Ieri a fost ieri, azi e azi. Viața e prea scurtă ca să îmi plâng de milă. Deci dacă nu mă întorc până mâine, cu atât mai bine
Ethan: Ia astea măcar. spune și ia din buzunarul de la geacă o cutie mică albastră. Nu se știe
Eu: Nu la asta m-am referit când am zis că nu mă voi întoarce până mâine dar mersi
Ethan: Mă suni în caz de orice, da?
Eu: Bine pa! strig deja ieșind.

Faptul că Ethan m-a încurajat mi-a dat mai mult curaj. Am intrat cu tupeu în club și muzica deja îmi spărgea urechile. M-am obișnuit destul de repede și mi-am luat niște băuturi de început pentru a îmi face și mai mult curaj. Apoi m-am dus pe ringul de dans. Dansam și înapoi la bar. Dans și iar bar. Mă simțeam bine. Și amețită. D i n   c e   î n   c e   m a i   a m e ț i t ă...

Nu mai gândeam bine dar știu că un tip ciudat m-a luat de mână și m-a dus în baie.

Eu: C- ce fac-cem aici?? Petr-ecereea e dincoooloo, spun aproape adormind (sau leșinând)
?: Rahat credeam că deja ești inconștientă.... Acum ce fac? Nu vreau dar... să iau pe altcineva?... Aaaaaaahh la naiba, spune și se apropie de mine, totul devenind negru.

**********

Mă trezesc într-o cameră. Mă uit în jur și eram singură. Verific dacă încă am hainele pe mine și da, le aveam. Din fericire. Era foarte întuneric, chiar dacă ceasul de pe noptieră arăta că era dimineață. Draperiile sunt trase și erau dintr-un material ce părea a fi foarte gros iar pereții sunt negrii. Mă uit în jur. Clar sunt în casa cuiva. Oare sunt acasă la tipul de aseară? Nici nu mai știu cum arată, să fiu sinceră. Mă dau jos din pat și mă îndrept spre fereastră. O durere la nivelul gâtului nu îmi dă pace dar nu m-am mai îmbătat până acum, probabil e normal. Dau draperiile deoparte și lumina soarelui mă lovește puternic. Prea puternic. Scot un țipăt puternic de care nu știam că sunt capabilă să îl scot. Parcă mă... ardea. De obicei când sunt la soare mă simt în putere dar acum... mă seacă de ea. Mă târăsc până la cea mai apropiată zonă ferită de razele soarelui și încerc să mă calmez. Observ că mâinile mele chiar ardeau, pielea sfârâind. Dar încet durerea a dispărut. Am reușit să mă ridic și am tras la loc draperiile. Măcar acum era mai sigur Mi-am rezemat capul de perete și am răsuflat ușurată, respirația totuși fiindu-mi tăiată de persoana care tocmai a intrat în cameră.

Scuzați eventualele greșeli gramaticale .