Vampire Love

72. Erik

Emma POV

Alung gândurile despre trecut când ușa se deschide încet. Abia intru și se închide imediat în urma mea. Trebuie să admit, sunt impresionată de ce am descoperit.

Știam că e serios în legătură cu asta dar nu mi-am imaginat că e atât de serios. Propriul său laborator huh? Uimitor. Oare cât timp i-a luat să facă toate astea? Nu mai contează, important e că sunt aici. Înaintez câțiva pași și un robot mă oprește.

Robotul: Nu te cunosc. Cine ești?
Eu: O veche prietenă a lui Erik
Robotul: Dar maestrul a rupt legătura cu toți prietenii lui. Cum ai reușit să intri?
Eu: Chiar el mi-a spus parola, cu mult timp în urmă
Robotul: Ce ciudat... Credeam că e un secret
Eu: Tocmai. Și din moment ce mi l-a spus mie, înseamnă că sunt de încredere, nu?
Robotul: Asta ar însemna
Eu: Bun, acum te rog să îmi spui unde a ajuns Erik cu investigația sau orice face el acum. Sunt aici să îl ajut
Robotul: Dar maestrul a plecat și se întoarce abia mâine. Iar el nu a zis nimic de vreun vizitator.

A plecat? Ce păcat, voiam să îl văd. Nu-i nimic, aștept până mâine.

Eu: Probabil a uitat

Nu era genul de persoană care să uite chestii dar nici robotul nu pare foarte deștept. Dar faptul că nu a vorbit de mine... trebuie să recunosc, mă simt puțin ofensată. Din fericire, robotul m-a ajutat. Și se pare că i-am câștigat și încrederea destul de mult pentru a îi afla numele. Oficial, numele lui e ExperimentIAE74 dar Erik aparent ii zice Ace. Din ce îmi explică, Erik a ajuns destul de departe deși mă așteptam la mai mult sincer. Cred că o mare parte din timp a irosit-o pe crearea laboratorului și a lui Ace. Până la urmă e al 74-lea prototip și încăperea asta nu se face așa ușor. Dar măcar a pus mâna pe floarea-lunii. Chiar dacă am adus și eu buchet. I l-am dat lui Ace care l-a pus într-o vază alături de mai multe flori. O combinație de... crini cu trandafiri albi... la naiba, chiar are memorie bună... 

Ace: Ești bine? De ce ai apă în ochi?
Eu: Cred că sunt alergică la florile alea. Nu e nimic grav, hai să ne întoarcem la proiect. spun în timp ce îmi șterg lacrimile apărute de nicăieri.

Cum de Ace nu știe ce sunt lacrimile? Inteligență Artificială Emoțională pe naiba când nici nu știe ce sunt alea lacrimi. Măcar pot spune că are „creier". Credeam că știu aproape totul despre domeniul ăsta dar încă mai am de învățat. Și în câteva minute petrecute cu Ace, deja m-a învățat destul de multe lucruri despre proiect.

Ace: E o idee bună?
Eu: Vom vedea. Dacă se combină, ar trebui să explodeze puțin și să prindă o culoare gri. Și dacă nu se combină, le putem separa ușor și încercăm iar.

Era riscant dar nu mi-am petrecut atâția ani studiind pentru nimic. Am turnat soluția în amestecul precedent și acestea chiar au explodat. Dar mai mult decât anticipasem. Și prin asta vreau să spun că explozia m-a zburat până în ușă. Ace a reușit să fugă înainte și n-a pățit nimic. Voiam să mă ridic dar aud o voce. Se aude destul de slab dar era sigur o voce de bărbat. Mi-am lipit urechea de ușă și am putut auzi ce spune: Dragostea este bogată în miere și otravă. Ușa se deschide, târându-mă cu ea și înăuntru intră un bărbat înalt și îmbrăcat la costum, cu păr negru și ondulat, care și-a scăpat valiza la vederea exploziei. 

Ace: V-ați întors?

Normal că s-a întors, universul mă iubește, nu? Și cu spatele tot îl recunoșteam. Chiar dacă și-a lăsat părul să crească nu s-a schimbat. Era tot el. Era tot...

Eu: Erik...

Se întoarce cu o față speriată și se uită direct în ochii mei, înainte să evite contactul vizual.

Erik: Ce cauți aici? Cum ai intrat? întreabă puțin furios.
Ace: N-nu o cunoașteți?
Eu: Tu mi-ai spus parola, mai știi? Dacă ți-ai amintit care sunt florile mele preferate, sigur îți amintești și asta. spun și mă ridic apropiindu-mă de el.
Erik: Credeam că ești în spital
Eu: M-ai urmărit? Nu-mi spune că am și eu vreun cip în creier, zic chicotind în timp ce îl iau peste picior.
Erik: Ace, fă curat te rog și pune soluțiile înapoi
Ace: Dar-
Erik: Vorbim după, acum avem un musafir. zice zâmbind în colțul gurii în timp ce îmi întinde mâna.

Oh Erik... Am atâtea să-ți spun...