Circumstanțe༆K.thv

Capitolul 30:Confruntare

Razele blânde ale soarelui amorțit parcã din cauza frigului care se instalase într-un final a-l anotimpului ploios intrau timid în camera în care acum se odihneau cei doi tineri lipsiți parcã de griji.

Brunetul se ridicã într-un târziu din patul cãlduros fiind surprins sã o observe pe fata care dormea linistitã în dreapta sa,si desi la început nu a înțeles de ce se afla langã el,într-un târziu îsi aminti cã bruneta a rãmas langã el doar pentru cã acesta a rugat-o,un mic zambet îi apare la acest gând a-l sãu,se aplecã usor cãtre locul în care dormea fata si îi sãrutã obrazul apoi spuse:

— Nu stiu dacã ai fãcut asta din milã Tn,sau poate fiindcã ai început sã ai sentimente pentru mine însã este plãcut sã te simt aproape de mine chiar si pentru câteva clipe...

Vorbise brunetul privind cãtre fata care dormea în continuare linistitã,apoi o sãrutã din nou pe obraz si coborî din pat îndreptându-se cãtre dressing de unde îsi alese un costum pe care avea sã-l poarte la birou.

Coborî îndata scãrile apoi iesi în curte si se urca numaidecat in masina sa cu, care porni imediat catre firma pe care o deținea.

                       |Pov.Jungkook|

Conduceam înspre firmă și încă nu puteam să-mi stăpânesc zâmbetul pe care îl aveam pe față,doar gândul că ea este alături de mine mă făcea să uit de toată oboseala pe care o simțeam,ba chiar uneori nici nu mai conta că petreceam mai bine de opt ore în fața unui ecran sau completând diverse documente căci chipul pe care îl vedeam reușea să mă elibereze de toată oboseala de peste zi.

De cum am ieșit din masina mea,am fost întâmpinat de chipul angajaților mei care exact ca de obicei făceau plecăciuni imediat ce ajungeam în dreptul lor,totuși astăzi presupun că,cu toți mă privesc oarecum mirați căci de această dată fața serioasă pe care o aveam de regulă este înlocuită cu un zâmbet ceea ce chiar și pe mine încă mă surprinde,totuși nu aveam timp să le explic motivul fericiri mele și nici nu aș avea această intenție.

Pășesc înspre biroul meu și apăs pe clanța ușii,iar de cum intru în birou pot observa figura unui bărbat care sorbea tacticos dintr-o ceașca de cafea,am intenția să mă îndrept către acesta însă sunt complet șocat când acesta se întoarce către mine iar zâmbetul de adineauri îmi dispare instant.

— Tată...ce...ce faci aici?
Îl întreb în timp ce încercam să îmi înfrâneaz vocea care îmi tremura însă, nu vroiam să fiu slab,nu în fața sa cel puțin nu puteam fi așa.

Știu cum este tata încă de când eram copil,încă de atunci el mă credea o greșeală,vroiam să mă schimb să semăn mai mult cu fratele meu pe care el îl considera perfect,dar tocmai pentru ca nu mă apropi de aceea "perfecțiune" tata era destul de aspru cu mine.Nu multe persoane știu asta despre mine,nu mulți știu cât de slab sunt și ca acest subiect mă afectează atât de mult.Singuri care știu sunt Taehyung și Tn fiindcă ei au fost singuri mei prieteni.Imi amintesc adesea ca încercam să ascund prietenia cu ei tocmai fiindcă știam că odată ce tata ar fi aflat de ei,i-ar fi îndepărtat de mine și aveam sa fiu din nou singur.

Singurătatea...singurul lucru care încă mă înspăimântă,și nu,nu mă înspăimântă ideea de a fi singur ci ideea că odată ce nu va mai fi nimeni în preajma mea voi da curs emoțiilor care momentan sunt închise cu un lacăt într-un cufăr ascuns din inima,sau modul în care mi-as face rău imediat ce nu ar mai exista nimeni care să mă tina pe linia de plutire,singura care poate face asta este Tn,Tn a mea singurul meu plasture si totodată singurul meu drog care mă amețește de fiecare dată.

Și când ma gândesc ca eu chiar vroiam să îi fac rău și să fiu eu cel care ar face-o să sufere,încă ma inspaimanta acel gând chiar dacă am avut grija sa ma răzbun pe mine pentru ceea ce vroiam sa fac în acel moment de nebunie.