„- Strigă-mi numele, Abel! Să-mi strigi numele când vei înțelege că eu am fost singura care te-a iubit cu adevărat!
Strigătele mele s-au pierdut în liniștea și frigul nopții, la fel cum pașii lui se pierdeau în asfalt și-l îndepărtau tot mai mult de...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
ㅤUltimele zile fuseseră un blur total. Creierul meu preluase controlul și mă băgase în această stare mecanizată în care făceam lucrurile doar pentru că trebuiau făcute, nu pentru că însemnau ceva.
ㅤAcceptasem ore în plus la spital doar ca să evit să dau ochii cu mama. Simțeam această jenă de care nu mă puteam descotorosi; era peste tot cu mine, ca o umbră. Din cauza ei evitasem să dau ochii cu toată lumea, iar cu cei pe care îi întâlneam, mă asiguram că discuțiile rămân superficiale.
ㅤPentru că toți așteptau ceva de la mine. Un cuvânt, o privire, un gest. Orice. Dar eu nu eram capabilă să le ofer alinarea pe care o căutau ca să se poată relaxa.
ㅤMă simțeam îngrozitor.
ㅤCrezusem, ca o proastă, că toate problemele mele vor fi rezolvate după ce Malakai va dispărea din viața mea. Însă acum păreau mai multe decât niciodată. Abel mă pusese într-o asemenea situație în care mă simțeam încolțită din toate părțile și nu puteam face nimic în privința asta, pentru că mă destabilizase. Îmi trăsese scaunul de sub picioare.
Mă clatin.
ㅤAsta e explicația pe care toată lumea o căuta. Nu eram deloc robotul care pretindeam că sunt, iar asta se putea vedea doar când nu mai eram încărcată cu alte treburi pe care le foloseam intenționat ca să previn căderea psihică care mă păștea.
ㅤEra prea mult pentru mine.
ㅤTatăl meu care continua să facă probleme. Viitoarea eliberare a lui Alec. Pariul cu Vasyl. Michael care îmi dădea târcoale și-l puteam simți în ceafa mea. Trădarea usturătoare a prietenei mele cele mai bune. Umilirea cruntă primită din partea bărbatului pe care l-am iubit.
ㅤȘi încă îl iubesc. Pentru că sunt o idioată.
ㅤAr trebui să-l urăsc și o parte din mine face asta fără probleme, dar nu e suficient. Ura mea pentru el mă rănește pe cât mă rănește iubirea pentru el. Sunt prinsă între două puteri care se bat cap în cap, niciuna nevrând să cedeze teren. Ca și cum aș avea un bolovan legat de gleznă care mă trage în adâncuri și o funie de la baza unui elicopter prinsă de încheietură care mă trage în sus. Iar eu resimt durerea din ambele părți, așteptând momentul când mă voi despica în două și totul se va termina.
ㅤGândeam asta, privind absentă mâncarea din fața mea care mi se părea mai grețoasă decât niciodată. O comandasem doar pentru că Vasyl insistase.
ㅤNici măcar nu știu ce căutam aici, nu aveam dispoziție pentru nimic, darămite o întâlnire. Dar trebuia să mă prefac că-mi face plăcere să fiu aici, că el e cel mai interesant bărbat pe care l-am cunoscut, pentru că aveam nevoie de el ca să-l învăț o lecție pe cel care mă interesează cu adevărat.
ㅤPoate că era o prostie, o copilărie, dar era singurul lucru care mă ținea pe picioare.
ㅤÎn plus, Vasyl nu este atât de rău precum credeam. Are șarmul lui. Chiar dacă nu mă atrage atât de tare, pot înțelege femeile care văd ceva în el. Este amuzant, plin de viață, carismatic, foarte inteligent și are o sensibilitate aparte pe care eu o pot vedea, oricât încearcă să o ascundă sub masca de bărbat dur și rece.
