Hello tuturor si bine v-am gasit la noul capitol. V-am lipsit? :)) Chiar aveam nevoie sa postez. Am atatea idei... :D
Ma uitam pierduta la acest loc. Nu, nu pot rezista. Amintirile imi treceu prin fata oachilor creind imagini fantomatice. Priveam in gol nestiind daca trebuie sa plang sau sa plec nervoasa de aici. L-am simtit pe Zero asezandu-se in spatele meu, ajutandu-ma sa ma ridic. Deabia acum am observat ca eram trantita la pamant, in genunchi si cu lacrimi in ochi. Mi-am intors capul spre el, privindu-l pierduta in abisul infinit si negru al gandurilor. Nu pot sa-mi dau seama daca acum ma voi trezi in pat, langa Jeff, observand ca a fost un cosmar creat foarte bine de creierul meu. Imi dau seama ca pe zi ce trece incep sa-mi pierd controlul si sa o iau razna. Zero ma privi speriat, incercand sa ma trezeasca din starea mea melancolica actuala.
-Kate! mi-am auzit numele strigat cu disperare.
Mi-am scuturat capul, reusind sa fac contactul cu realitatea si sa-mi sterg lacrimile. M-am riddicat de pe podeaua prafuita, luandu-l de mana pe Zero si iesind pe usa. Am urcat in masina, nescotand nici un cuvand pe gura, privind bordul. Mi-am pus centura inchizand portietra. Zero era nelinistit, privindu-ma atent.
-Esti bine?imi spuse acesta incercand sa sparga tacerea care se baricada in jurul meu.
Am aprobat absenta din cap, coborandu-mi capul in pamant.
-Ba nu esti bine!a spus nervos.
-Am spus ca sunt bine! m-am rastit la el.
Nu am nevoie de compatimiri, nu vreu sa fiu ajutata, nu am nevoie de persoane care sa-mi reproseze ca am gresit, lasandu-l sa plece. Acesta ma privi speriat, dar apoi izbucni intr-un ras care ma speria, gandindu-ma la sanatatea sa psihica. Mi-am ridicat privirea spre el, privindu-l cu o spranceana ridicata. A reactionat ciudat...
-Vrei sa plecam sau m-ai stai aici sa te gandesti? se amuza pe seama mea.
Eu am marait, incercand sa ma calmez. Nu are rost sa ma cert cu el.
-Taci si condu!am spus artagoasa aratand spre pedala de acceleratie.
-Bine, bine. spuse infrant.
Am zambit triumfatoare, gandindu-ma ca am inghetat aici si ca am nevoie de o geaca in scurt timp.
-Putem sa mergem pana acasa? Am nevoie de o geaca.i-am spus luand fata de otaie.
-A... Nu crezi ca o sa reactioneze ciudat cand o sa ma vada cu tine?a spus neaproband.
-Nu mergem acolo. Nu sunt asa de nebuna sa fac asta. am ras.
Acesta se incrunta, probabil deranjat de raspunsul meu, dar a ridicat din umeri nestiind ce sa zica.
-Si mai exact unde?m-a intrebat curios.
Am incercat sa imi amintesc unde trebuia sa ajung. Nu am mai fost acolo de mult timp.
-Vrei sa ne teleportam?l-am intrebat sperand ca v-a alege sa mergem cu masina. Nu vreu sa merg acasa dupa.
-Vreau sa mergem cu masina. Avem timp si in plus vreu sa petrecem cat mai mult timp impreuna.a spus ridicand obraznic din spranceana.
Am chicotit chiar daca nu il vedeam ca pe un iubit, mai mult ca pe un prieten care e mult mai mult de atat. M-am fatait in scaun, gandindu-ma daca simt ceva sau nu pentru Zero. Mintea mea era in ceata asa ca nu imi pot da seama daca e adevarat sau nu.
-Ok! Casa mea este la intrarea in padure pe drumul principal.am spus indicandu-i pe unde sa mearga. Acesta a iesit pe autostrada acum pustie. Luminile orasului erau singurele care mai palpaiau in acest tablou. M-am uitat la ceas confuza, nestiind cat e ceasul sau cat am stat in magazin. 4:36. Inteleg de ce e asa de pustiu aici...
