Atracție Necondiționată . Răzbunare / Vol. II

Suferință în clape de pian

Era frustrată. Voia sa plângă, să se descătușeze, voia să lovească clapele pianului intr-un mod atât de trist. Dorea sa-si pună toată epuizarea de mamă în suferința melodiei. Nu plansese de mult timp, uitase cum e să suferi, dar ea dorea să lăcrimeze. Să fie măcar pentru câteva minute numai ea și pianul. Numai ea și clapele ce-si cântau urgia. Lise nu mai folosise acel instrument de ceva timp. Și ii era dor sa cânte, sa respire prin muzica pe care degetele i-o creeau.

Știa că fiica ei era pe undeva, se pierduse doar printre umbre. Suferea odată cu sufletul lui Hope și dorea sa se descătușeze, sa ii arate fetei sale ca nu era singura care suferea. Ca și mama ei trecuse prin dureri crunte ale sufletului.

Lovea clapele cu atat de multa cruzime însă nu îi pasa dacă avea sa strice pianul. Si-ar fi cumpărat unul nou. Numai sa se elibereze de apasarea din piept ce i se înfiripa. Muzica îi alina inima și îi ungea urechile. Nu avea idee de cât timp nu mai cântase. Poate de doua luni, sau poate de un an... Cert e ca se simtea atât de bine. Nici nu era nevoie sa se mai uite la clape. Le știa pe derost. Asa ca își dădu capul pe spate și ofta în timp ce o lacrimă îi alunecă anevoioasă de sub pleoapa stânga. Dar nu avu timp sa cada, caci o mana caldă i-o șterse rapid, apoi trupul soțului său s-a asezat lângă al ei tinand-o în brațe.

Il avea pe Chase. Il avea pe cel cu care petrecuse cele mai minunate momente ale vieții sale, il avea pe cel după care plansese luni de zile în timpul primei sarcini. Și îl iubea pe cel de lângă ea. Știa ca se va putea baza pe Chase toată viața, ca va fi iubită.

- Urasc sa te văd așa.

Îi șopti el la ureche în timp ce Lise încă mai cânta. Bineînțeles că nu se oprise. Chase nici nu dorea ca soția sa sa se oprească din acea acțiune. Pentru ca știa ca ii făcea bine. Iubea sa o audă cântând. Își punea o parte din suflet în fiecare melodie, fiecare sunet.

- Așa cum, iubitule?

Il intreba ea la randu-i, tot șoptit în timp ce avea ochii închiși și își continua activitatea.

- Plângând. Nu ai voie sa plângi iubito. Mi-ai promis că nu vei mai face asta.

Femeia se opri din cântat intorcandu-se spre soțul ei, vrajindu-l cu privirea sa oceanica așa cum făcea mereu. A încercat sa-i zambeasca, dar iesise mai degrabă o strambatura.

- Uite-ma, nu plâng. A fost doar o lacrimă.

- Care mi-a sfărâmat mie inima.

- Trebuia sa îi dau drumul. Sa las apasarea din sufletul meu sa cadă în gol.

- Și acum te simți mai bine?

Femeia își ascunse fata la pieptul bărbatului. El nu ezita în a o strânge și a o proteja de suferinta. Îi sărută scalpul și o îmbrățișă și mai puternic.

- Ești aici cu mine. Mă protejezi și mă iubești. Tu ce crezi?

O iubea atât de mult încât nu putea sa nu îi răspundă la întrebare printr-o sărut lung și pasional pe buzele sale trandafirii.

- Și totuși, ești tristă.

- Tristă nu. Dar sunt îngrijorată pentru fiica noastră.

Se încordase când se gândi la fiica lui. La persoana pe care a protejat-o cu atât de multă forță. Dar se pare ca nu depusese destul efort. Hope, fata lui, se schimbase. Își alunga proprii părinți și îi amenința că va pleca. Își strânse soția în brațe și o mai sărută încă odată pe frunte lung și iubitor, ca întotdeauna.

-Va fi bine iubito. Îți promit ca totul va fi bine. Vei vedea.

Damon intră în mașină nu înainte de a-i arunca o privire fugara lui Hope. Era gânditoare și încă zbuciumată de tot ceea ce se petrecuse intre ei acum ceva timp. Însă nici el nu era mai prejos. Același bucium interior îl mistuie și pe el. Scutură din cap și porni motorul. Avea de gând sa câștige cursa. Nici măcar o secundă nu-i trecuse prin minte sa o lase pe șatenă sa câștige. Nici măcar el nu se putea înjosi atât, mai ales față de o persoana ce îi era indiferentă. Pentru ca nu dorea sa-i pese cu adevărat. Și își impunea sa fie neutru, sa nu îi pese de ceea ce avea sa se întâmple. Pentru ca la naiba, sentimentele îi erau contradictorii și acela era unicul motiv pentru care trecea de la o stare la alta. Îi era teamă. Mama masii de treabă, că îi era teamă de ceea ce s-ar putea întâmpla dacă s-ar apropia mai mult. Nu îi făcea nici lui și nici ei bine sa îi pese. Pentru ca nu știa ce înseamnă sa ți cu adevarat la cineva. Uitase cum era asta și nu dorea sa-si aducă aminte nici în ruptul capului.