Atracție Necondiționată . Răzbunare / Vol. II

Speranță

Își musca interiorul obrazului stâng în timp ce lovea cu bocancul drept pe parchetul laminat. Dar a tresarit când usa s-a deschis și s-a inchis cu o izbitura. Hope, de fapt, Demonica statea in fața lui respirând ca și cum ar fi alergat la maraton. Acum Damon putea și el sa expire tot aerul pe care si-l tinea in plămâni mai bine de jumătate de oră, fără sa fie obligat sa mai simtă apasarea aceea din trahee. Însă avea impresia ca va intra în coma. Șatena era îmbrăcată în cele mai ispititoare haine, iar picioarele... la naiba dacă nu avea sa o aseze pe biroul mulatrului chiar în acel moment și sa îi încovoaie picioarele măcar pentru o secunda în jurul torului său. Uitase cu desăvârșire de momentele de tensiune în care o așteptase. Acum dorea doar sa o aibă.

- Ai întârziat.

O anunță mulatrul pe fata ce avea impresia ca dacă nu se va așeza undeva va pica din picioare. Uitase sa mănânce așa cum uitase și ca nu se mai atinsese de mâncare de o zi și ceva. Cum putea fi atat de nepasatoare? Da, nu avea intentia de a se ocupa prea mult de asta, dar știa ca dacă nu își asigură hrana necesara nu va putea câștiga cursa.

- Taci pana nu te caftesc. Spune-mi ca ai la tine măcar un Snikers.

- Nu. De ce?

- Pentru ca dacă nu mănânc acum o sa fac urat. Așa ca valea și adum-i ceva de mâncat pana nu-ți îndes un pix în ochi.

Negrul se ridica și mormăie ceva precum: În propriul meu birou. Fetei îi venea sa chicoteasca dar nici asta nu mai avea puterea. Iar Damon a observat chiar foarte bine faptul ca era slăbită. Asa ca s-a ridicat de pe fotoliu și a dat și o ajute. Dar Hope s-a îndepărtat cu vehementa de bărbat. Nu îi putea rezista și lui.

- Nu am nevoie de ajutor. Nu sunt pe moarte.

- Dar dacă nu mănânci vei fi. De cât timp nu te-ai atins de mâncare?

- Dacă știi ceea ce știi nu înseamnă că trebuie să te comporți precum mama.

- Nu mai fi așa încăpățânată și răspunde-mi, H...

Fata se intinse spre fotoliul lui Damon și îi puse mana la gură. Ea statea pe cel de-al doilea. Își mari ochii când i-a simțit textura fina a buzelor și a vrut sa se retragă, fiind sigură că a înroșit peste măsură. Nu îi venea sa creadă că tocmai ea a acționat astfel.

-Scuze. Dar ai grija. Aici și pereții au urechi. Nu-mi spune numele când nu suntem inafara. Sau când am masca. E periculos. Numele meu e Demonica. Ai înțeles?

Brunetul afirma dând ușor din cap. Insa nu era prea conștient de ceea ce îi spusese Hope. Poate doar ceva cu ai grija, e periculos, Demonica. În rest se gândea doar la pielea fina a palmei sale așezată peste buzele lui. Doar la asta dorea sa se gandeasca. Pentru că, Doamne, cât îi plăcuse. Și cu doar aceasta fină și simplă atingere, imaginația îi creea diverse imagini erotice cu ei doi. Și tot dintre ei doi, el era cel care suporta cruntele dureri ale dorinței. Spera doar sa nu fie stat de vizibil pe cât părea sa fie. Asa ca a încercat sa-si mascheze umflatura din pantaloni punându-si piciorul drept peste cel stâng dar desigur ca nu așa cum faceau fetele, ci avea glezna dreapta peste genunchiul drept.

- De ce ai întârziat?

- Nu am facut-o.

- Ba da. Cu doua minute. Ai spus ca vei veni la opt.

- Niste probleme personale.

- Legate de Șarpe?

- Nu. Legate de Aaron. Dar le-am rezolvat.

Tresar amândoi când usa se deschide iar pe ea apare The Boss urmat de o menajera ce duce un cărucior cu mâncare. Multă mâncare nesănătoasă, dar și multe fructe. Femeia lasă căruciorul în dreapta lui Hope apoi pășește încăperea la ordinul șefului.