Atracție Necondiționată . Răzbunare / Vol. II

Îngerul

Intrase în camera de spital cu gândul că nu mai poate rezista o zi fără ea. Cu gândul că o va convinge că totul va fi bine și că vor putea rezolva totul împreună. Mersese la ea cu gândul de a-i propune să plece departe, fără a mai privi în spate, cu gândul de a-i spune că vrea cu ea un nou început. Și ce găsise? O cameră albă, la fel de curată, dar goală. Cu mirosul ei încă impregnat în cearceaful alb, dar care începea să se dizolve în aerul steril al medicamentelor.

Găsise pe salteaua patului două scrisori împachetate în hârtie neagră, pe una scriind numele lui și pe alta scriind: „Pentru mama, tata și Aron". Cu mâna tremurândă și cu zâmbetul șters de pe față de când intrase și găsise încăperea goală, luase scrisoarea adresată lui între degete, atât de fin că parcă îi era frică să nu o rupă. O duse spre nas și închise ochii mirosind aroma de hârtie combinată cu parfumul întregului ei corp.

Apoi deschise ochii, se așeză pe marginea patului și deschise scrisoare lent. Atât de lent, că părea că nu vrea să afle deloc ce scria acolo. De frică, de emoții, din cauza lipsei ei în cameră... Dar deschise scrisoarea. Și citi:

Dragul meu Damon,

Dacă deja ai deschis scrisoarea asta, știu că vei fi dezorientat. Extrem de dezorientat, că ți-e frică. Poate că și are de ce să-ți fie frică. După cum vezi, am plecat. Nu mai pot sta lângă tine. Nu pot să stau lângă tine, să încerc să îți zâmbesc, să te sărut, să te ating, și să mă gândesc în același timp la pierderile mele. Mă victimizez pre mult, iubitule, știu asta poate chiar mai bine decât tine. Dar vreau să fac asta, vreau ca după mulți ani, să mă victimizez și eu pentru prima oară. Să simt cum e să-ți plângi de milă, apoi să te ridici și să mergi mai departe.

Îmi pare rău că te supun unor astfel de suferințe. Știu că nu am dreptul să-ți fac așa ceva. Nu după câte ai făcut pentru mine. Pentru a încerca să mă protejezi, pentru cât ajutor mi-ai oferit. Nici nu-mi doresc să-mi imaginez cât de speriat poți fi acum, citind și respirând greoi. Îmi pare rău.

Îl vei pune pe Sato să mă caute, să mă găsească. Nu va reuși să facă asta decât după mult timp. Nu te pot primi în viața mea acum. Nu pot să te văd acum, sau în anul ăsta, sau în următorul an. Nu pot. Dar știu că mă vei găsi. Și după ce vor trece ani de zile în care mă vei căuta disperat prin toată lumea, atunci eu voi fi pregătită să te aștept. Sper să nu renunți să mă cauți.

P.S.: Te rog din suflet să nu îi faci rău lui Burton sau fiicei sale. M-a ajutat cât a putut de mult. Eu vreau să uit. Așa că uită și tu. Și ține minte că te iubesc și că nu vreau să mă uiți. Nu renunța la mine."

Citea și recitea scrisoarea de nenumărate ori. Își trecea mâna prin păr și, exact cum spusese și în scrisoarea ei, respirația îi era greoaie și ochii i se împăienjeneau. Se ridică de pe pat și își băgă scrisoarea împachetată în buzunarul pantalonului. Apoi își scoase telefonul și îl apelă pe Sato, care îi răspunse imediat.

- Afla unde s-a dus Hope. A fugit.

Atât fu nevoie pentru japonez pentru a-și deschide calculatorul. El se afla la Damon acasă. Următoarele lucruri pe care le aflase erau că Hope fusese văzută pe poarta cinci în aeroport. La intrarea pe poarta cinci erau trei zboruri, așa că Damon goni rapid pe străzi, rugându-se să nu o piardă, de data asta definitiv. Nu știa când ajunse în mijlocul pistei. Știa doar că începuse să țipe și să se învârtă, uitându-se la cele trei avioane gata de decolare. Se ducea când la unul, când la altul, neîndrăznind totuși să se apropie prea mult de ele, de parcă i-ar fi fost teamă, sau de parcă nu ar fi vrut să încalce cu adevărat rugămintea lui Hope de a fi lăsată în pace.