Capitol necorectat. Cine vrea dedicație?
Aflați pe covorul vișiniu și pufos de pe podea, goi și acoperindu-se unul cu îmbrățișarea celuilalt, Damon se gândea dacă ar fi bine să o anunțe pe Hope de acum de venirea japonezului, sau să mai aștepte puțin. Din nefericire, timpul nu le era suficient, oricât de mult și-ar fi dorit el asta.
Așa că o trase mai mult deasupra lui, astfel încât Hope să aibă părul așezat precum o perdea castanie în jurul lor, ascunzându-i de toate păcatele, și încercă să înceapă, cu inima în dinți, o nenorocită de frază.
- S-a întâmplat ceva?
Damon începu să se eschiveze. Nu prea avea habar cum să îi spună. Dar într-un fel sau altul, era mai îngrijorat de modul în care avea iubita sa să reacționeze la auzul veștii. Cum naiba să fi reacționat ea, dacă până și el și-ar fi scos toți dracii la iveală? Tot ce se întâmpla în acel moment, era mult, dar mult prea ironic. Se gândea doar cum ar fi reacționat el. Ar fi țipat și și-ar fi dat cu capul de pereți. Dar în orice caz, Hope fusese mereu mult mai calculată decât el. Chiar dacă părea cu totul și cu totul invers. Știa el prea bine asta.
- Se prea poate să fi făcut ceva, și nu știu dacă te vei bucura atât de mult pe cât sper eu.
Hope îl privi și ea sceptică.
- Ce-ai făcut? Hai odată, vorbi cu un chicot cristalin, când l-a văzut din nou cum își mușcă buzele în vinovăție, nu e ca și cum m-ai fi înșelat sau ceva de genul ăsta.
- Am sunat pe cineva, care ar putea să afle unde locuiește inabordabilul domn Park.
Urmă o pauză.
- Ce-ai făcut? întrebă la un moment dat, într-un țipăt înalt. Îți... îți dai seama în ce postură mă pui? Omul ăla va afla cine sunt și...și...
- Nu va face nimic. Nu va spune nimănui ce va afla, în afară de noi, bineînțeles. E de încredere. Altfel moare.
- Nu. Tu chiar nu înțelegi în ce postură mă pui? Puteai să vorbești cu mine. Asta e treaba mea. Eu ar fi trebuit să mă ocup de toate astea, nu tu. Eu sunt cea care te-a implicat în toată porcăria asta, nu invers. Și nu înțeleg ce te-a apucat să acționezi astfel fără să mă întrebi măcar.
- Am încercat să te ajut. Și să nu te prind că mă învinovățești. Am făcut tot ce am simțit mai corect posibil. Nu ai nici un drept să îmi spui ce să fac și ce să nu...
- Și tu ai! îl întrerupse Hope sarcastică, încercând să scape din strânsoarea puternică a lui Damon. Dar bărbatul o ținea lipit de el, de frică mai mult să nu-i scape printre degete. Tu îmi poți spune mie ce să fac și ce să nu? Asta e impresia ta? Că poți decide în locul meu?
- Nu. Bineînțeles că nu. Tu decizi pentru tine.
- Și atunci ce naiba te-a apucat să facă pasul ăsta? Trebuia să mă întrebi.
- A fost un plan de moment. Înțelege!
- Nu am cum. Ajută-mă să înțeleg. Cum de nu m-ai întrebat și pe mine?
- Nu suntem în perioade în care să stăm jumătate de oră să ne gândim, apoi să mai stăm două zile să vedem cum acționăm. Timpul ne presează.
- Oh... Și timpul nu ne presează când vine vorba să venim aici, în Turcia, ca tu să mi-o tragi, nu?
- Regreți cumva ce s-a întâmplat între noi?
Rosti cu o voce șoptită, aproape sugrumată, Damon. Hope se opri din pălăvrăgit cu rinichii în gât și își lipi palmele de fața lui, sărutându-l cast pe buze.
CITEȘTI
Atracție Necondiționată . Răzbunare / Vol. II
AçãoDar dacă a fost mereu invers? Dacă femeia este negrul din sufletul bărbatului și bărbatul este albul din sufletul femeii? Dacă era diferit de cum scria în cărți? Iubirile copilăriei s-au dus. „Nu am avut timp să îi spun cât de mult am ținut la el, n...