Atracție Necondiționată . Răzbunare / Vol. II

Demonica e un blestem

Hope pov.:

Simteam cum ochii imi intrau si mai mult in orbite din vina presiunii strangerii pleoapelor . Dar asta nu era nici jumatate durerea prin care imi trecea mintea si sufletul . Demonica ... Nu . Eu nu ma numesc astfel . Acel duh intunecat nu sunt eu . Eu ma numesc Hope White . Iar el trebuie sa stie asta . Imi deschid la urma pleoapele si imi ridic privirea spre cea a lui Damon . Am nevoie sa creada ceea ce ii voi spune . Cu toata vointa si puterea mea va trebui sa il fac sa ma creada . Altfel ... totul e pierdut .

- Cine ? Vorbesti despre femeia aia pe care o strigau atacatorii ?
- Nu fa pe proasta , Demonica .

Strang pilota in pumni cu si mai multa putrere iar corpul mi se incordeaza . Numele meu este Hope , nu denumirea aia blestemata . Demonica . Nu port masca , asa ca numele imi provoaca scarba . Pura scarba .

- Nu stiu despre ce vorbesti . Eu ma numesc Hope . Pana asta seara nici nu am auzit de numele ala ... Demonica ? Am zis bine ?
- Nu-mi pune rabdarea la incercare . O singura persoana putea avea cicatricea de la bratul stang , lasand la o parte pistolul si cartusele din rochie . O singura persoana ar fi putut sa aiba privirea aia . Iar acea persoana , esti tu , Demonica . Dar ma intreb doar cum de nu am putut sa realizez asta mai devreme . Se pare ca tu chiar stii cum sa te ascunzi . Si teatrul pe care il joci in fata familiei tale . Esti un adevarat demon . Dar la ce sa ma astept de la tine ?

Cicatricea ... Capul mi se intoarce lent spre stanga , aplecandu-mi privirea si dand nas in nas cu rana nevindecata . Abia acum constat ca am ajuns subit din rochia neagra doar in lenjeria intima . Asa ca iau rapid pilota de sub mine punand-o dupa spatele neu si strangand-o strans in fata , de parca materialul pufos ar fi esenta vietii mele . Apoi il privesc din nou pe el , gasindu-l cu un ranjet fortat . Ma ranea . Ma ranea cum nu o mai putea face altcineva din vina cuvintelor sale . Dar el nu stie . Nu stie motivul meu , el nu stie cauza schimbarii mele .

- Huh ... Erai chiar sub nasul meu . Micul ingeras cu aripi albe care a stat toata seara in fata mea era defapt un demon insetat de sange . Demonica , Demonica , Demonica ... Ce nume special . Cum l-ai ales ? Presupun ca te-ai gandit la el mult si bi ...
- Opreste-te . Taci ! Taci , taci , taci ! Nu sunt un monstru . Nu ma numesc Demonica . Nunele meu e Hope White .

Ii tipam cu ura cuvintele in fata . Strigam spre Damon sa inceteze , fortandu-ma cu greu sa nu dau drumul lacrimilor care imi raneau acum ochii .

Dar s-a enervat . Brunetul din dreptul meu s-a enervat peste masura , ridicandu-se de pe fotoliul din camera si apropiindu-se de mine cu o stralucire amenintatoare in irisi . Se apleaca pe pat sprijinindu-se in palme si in genunchi de saltea , trupul meu incercand sa se indeparteze cat mai mult de respiratia brutala a narilor sale .

- Nu mai nega . Tu esti Demo...
- Nu mai pronunta blestematia aia . Demonica e un blestem . E cel mai terifiant lucru pe care l-am pricinuit . Nu intelegi ? Eu nu ma numesc ... astfel , ci Hope White . Vezi tu vreo masca ? Vezi tu vreo arma ? Nu . Demonica nu exista . Asasina aia nu sunt eu . Nu face parte din mine . Opreste-te ! Nu ma mai striga asa . Eu nu o cunosc pe femeia aia .

Din nou , eram slaba . Ochii mi-i tineam cat se poate de stransi in inchisoarea pleoapelor , ajungand din nou la aceeasi durere ametitoare , iar in timp ce ii tipam lui Damon toate aceste cuvinte pline de ura , palmele imi acopereau urechiile nevrand sa mai aud nici o secunda tot ce tine de masinaria aia de ucis .

Dar cum puteam scapa asa de usor ? Cand am scapat eu asa de usor ? Caci mainile sale se lupta cu puterea trupului meu in incercare de a-mi trage mainile din dreptul urechiilor . Si ii reuseste .

- Deschide ochii !
- Nu .
- Vei face iar ca atunci ? In Idil ?
- Nu imi amintesc sa fi avut tangente .
- Nici macar acum nu te incumeti sa recunosti ? Cat de lasa poti fi ?