Atracție Necondiționată . Răzbunare / Vol. II

Zâmbet sadornic

  Când naiba avusese loc revelionul habar nu avea.  Se trezise de dimineață și când se uită să vadă cât e ceasul, privirea îi căzuse pe dată. Doi ianuarie. Încă un an de când viața îi era mizerabilă. Se făcuseră aproape trei ani de când devenise asasin. Oricum, până în iunie avea să treacă repede timpul.

Nu vorbise cu familia ei de când se certase cu mama sa. Și nici nu avea de gând să îi anunțe că este bine sau că ar căuta cumva un tip pe care îl va ucide în câteva ore de chin. Nu. Pur și simplu îi va lăsa să o urască, să își alimenteze dezgustul față de fiica lor. 

Cu masca pe față se îndrepta spre Staten Island sau Richmond, așa cum spuneau unii, ca să fie mai ușor. Richmond era una dintre cel mai nepopulate zone ale New York-ului. Cu toate că era o insulă înverzită, asta nu înlocuia faptul că era plin de mahalale, de oameni mizeri dispuși să își vândă și copiii pentru o amărâtă sumă de bani.

Conducea de vreo două ore. Aproape. Viteza maximă era de neînlocuit în viața ei. Jeremy Colsson, bărbat ce își pierduse vreo nouă ani prin pușcărie pentru că își violase fiica vitregă în vârstă de doar doisprezece ani, părăsit de soție pentru acest act, un drogat și un alcoolic notoriu, îi devenise o nouă victimă. 

Bărbat cu ochii de un verde murdar, cu păr brunet și cu doi sau mai mulți dinți lipsă, avea să moară în curând. Însă numai de el depindea calea în care dorea să moară. Sam îi printase toate informațiile despre Jeremy, iar când se întorsese în penthouse, după ce îl amenință pe brunet că îi taie limba dacă vorbește, începu să citească viața alcoolicului. Îi venise să vomite imediat cum îi mai văzu odată poza, iar pentru faptul că violase o amărâtă fetiță avea să îl chinuie până cerșea să i se smulgă inima din piept.

Ajunsese de mult timp în Richmond, iar după cum o anunța GPS-ul, mai avea doar vreo zece minute până să ajungă la blocul pe trei sfert părăsit de orice persoană. Locația de drept a victimei sale. Aflase desigur și scara și apartamentul în care locuia idiotul. 

Parcă mașina la aproximativ douăzeci de metrii de clădirea în paragină, oprind apoi motorul și luându-și sacoșa cu unelte, așa cum le spunea ea instrumentelor cu care avea să îl chinuie pe acel rahat . Își mai fixă odată masca pe față. Și-o pusese cu o jumătate de oră mai devreme pe ochi, căci nu avea de gând să conducă două ore cu porcăria aia pe față.

În cinci sau șase minute era deja în fața apartamentului cu o ușă din plastic și vopsită cu var scorojit pe alocuri. Nici nu se gândise până la acel moment cum avea să intre. Să dea buzna, sau să bată la ușă? Alese prima variantă. Oricum ușa nu părea prea stabilă. Dădu cu bocancul în plasticul învechit, fiind întâmpinată de un miros grețos într-o combinație de transpirație, fum de la droguri și o duhoare proprie a acestor fel de oameni când ușa se lovi cu un pocnit puternic de perete.

Bărbatul stătea întins pe un pat precum erau acelea din spitalele din filmele de groază. Ochii îi erau măriți de șoc și nu avea nici o ideea despre ceea ce se întâmpla. Nu se prinsese de prima dată cine era femeia cu mască, dar la câtă groază vedea Hope în ochii lui la un moment dat, putea jura că și-a dat seama.

- Ce cauți aici?

Întrebă el în timp ce se bâlbâia.

- Ți-am spus să ai grijă cum vorbești. Dar nu m-ai ascultat. 

Bărbatul nu spunea nimic. Se trase cu mâinile mult mai în spate pe pat în timp ce Hope încuiase ușa cu cheia în urma sa apoi se apropia de noua victimă cu același zâmbet sadornic. Jeremy se uita la ea cu și mai multă groază.

- De ce ai venit? Nu știu nimic.

Hope chicoti, însuflețindu-i numai teroare în suflet bărbatului ce vorbea sâsâit din vina dinților lipsă.