Atracție Necondiționată . Răzbunare / Vol. II

Trădare

Capitol needitat. Am stat mult să îl scriu. Vrea cineva dedicație?

    Tăcerea din mașină era distrusă de turația motorului ce îi conducea pe cei doi clandestini ai automobilului spre aeroportul unde îi aștepta avionul ce îi ducea pe Hope și pe Damon în Chicago. Liniștea sumbră nu era deloc stânjenitoare. Dimpotrivă, ci îi ajuta să cugete cu privire la relația lor.

Ce relație? Se întrebă Hope și se abținu să nu pufnească. Ceea ce aveau ei, se putea numi măcar relație? Atâta timp cât el fusese chiar foarte precis când spusese că nu va iubi niciodată, că detestă sentimentul. Dar dacă nu erau într-o relație, atunci ce aveau cei doi? Ce erau ei? Prieteni cu beneficii? 

Pe naiba... Înjură fata în gând. Nu făcuseră nimic. Ea nu-i dăruise lui Damon încă nimic, așa cum Damon fusese și el mult mai rațional decât ea și se oprise acolo unde trebuia. Avuseseră parte doar de atingeri mai mult sau mai puțin vinovate.

Își aminti de săruturile lui și se linse pe buze. Îi era dor de fiecare dată de atingerea lor, așa cum îi era dor și de toată ființa sa. Pentru că asta este. Ei nu aveau nimic mai mult decât o relație conjugală. Ei bine, aproape conjugală.Căci Hope aștepta cu ardoare momentul când avea să i se dăruiască complet bărbatului din stânga ei, bărbat pentru care chiar și-ar da toată ființa și pe care îl iubea cu toate că sentimentele nu erau reciproce. 

Un gând ce o trecu de mai multe ori prin iad îi trecu iarăși prin minte. Și de acea dată, sub maxima turație a mașinii, gura nu putu să-i tacă. Și vorbi. Clar și răspicat, strângându-și pumnii în mâini.

- De ce ai sărutat-o!

Îi strânse buzele odată cu Damon ce-și mării ochii și se încordă.

- Poftim?

De când o întâlnise sub numele de Demonica nu se mai atinsese de vreo femeie. Cu toate că se chinui. Însă nenorocitul era conștient încă din ziua în care au încheiat afacerea că dacă nu ar fi avut-o pe ea, foamea nu i s-ar fi stăpânit. Iar având mai multe femei, ar fi devenit fatal pentru cei doi să se întâlnească.

- Pe ea. Pe Demonica. De ce ai sărutat-o? Atunci, în Idil?

Damon chicoti după ce analiză mai bine întrebarea.

- De ce crezi?

- Nu știu. Nu am stat să analizez.

Iar îl mințea. Dar o lăsă de acea dată să scape basma curată.

- Nu am idee. Eram nervos pe cât de indiferentă puteai fi. Și acum sunt nervos.

- De ce?

Întrerupse ea. Dar Damon continuă.

- Lasă-mă să continui. După cum spuneam, eram și încă sunt nervos pe tine că nu te gândești la viața ta. Dar atunci cred că am clacat și am avut un moment de slăbiciune pe care să știi că nu îl regret și nu cred că o voi face vreodată, așa cum ți-am mai spus. 

 Stătu puțin pe gânduri, să fie sigur dacă a spus ce trebuie. Iar în tot acest timp, Hope rămase nemișcată. Până ce îi auzi și lui întrebarea.

- Dar tu? Tu de ce m-ai sărutat?

Întrebarea îi făcu trupul să înghețe și să se spargă în mii de bucăți. Precum un țurțure ce cade pe asalt.

- Ce întrebare prostească mai e și asta?

Damon, spre surprinderea ei, nu se enervă, ci doar chicoti.

- Înseamnă că și eu ar fi trebuit să-ți consider întrebarea una prostească?

Desigur că nu. Gândi Hope înverșunată. Dar doar tăcu și îl ascultă în continuare.