Atracție Necondiționată . Răzbunare / Vol. II

Întâlnire cu familia White

     Se pregăteau de plecarea spre locul în care Hope își petrecuse copilăria. Ei bine, ea se pregătea. Damon era deja îmbrăcat la costum. Nu conta că avea să fie o simplă întâlnire de familie, Hope era nevoită să se îmbrace corespunzător. Își trase mâneca din dantelă a unei rochii albastre peste brațul stâng. Cicatricea nu merita văzută de familia ei. Rochia nu avea nevoie de fermoar, era făcută dintr-un material elastic, așa că i-a fost ușor să o îmbrace.

   Damon o aștepta cu sufletul la gură în sufragerie. Nu o văzuse pe Hope îmbrăcată elegant decât la acel dineu de Crăciun. Atâta tot. Și acum o putea vedea din nou. Inima îi bătea nebunește, părea că o să-i sară din piept, respirația nu-i era calmă deloc, exact așa cum se întâmpla cu răbdarea lui și toată stăpânirea de sine când a auzit tocuri în spatele lui.

   Înghiți în sec. Nu a văzut-o încă, dar parfumul pielii sale, combinat cu cel al unui parfum parcă făcut special pentru ea îl amețise din primele secunde. Se ridică de pe canapea și se întoarse spre ea lent și chinuitor pentru ambii parteneri. Se minunase de fiecare dată de cât de frumoasă poate să fie această făptură, dar rămânea cu aerul în gât la fiecare privirea aruncată asupra ei. Și acum nu mai trebuia să se ascundă. Îi spusese deja că o iubește. Ochii i se măriră și pupilele i se dilatară.

   - Arăți... Nici măcar nu mai știa ce să spună. Acum înțelegea de ce Hope acționase astfel, văzându-l la costum. Dar ea era... răpitoare.

   - Ce? Nu credeai că știu să mă aranjez astfel?

   Oh... Ba bine că nu. Pentru că rochia strâmtă și albastră i se mula pe fiecare formă în parte, și chiar dacă nu exista aproape deloc decolteu, ci o amărâtă de dantelă albastră care să-i acopere pieptul, nu se putea spune același lucru și despre spatele pe jumătate gol pe care l-a văzut când Hope a făcut o piruetă în slow motion. Înghiți din nou în sec. Își imagină picioarele parcă și mai lungi, din cauza pantofilor crem, înfășurate cât se poate de strâns în jurul torsului său.

   - Participam la o grămadă de recepții și dineuri înainte. Eram nevoită să mă pregătesc singură, când mama nu mă putea ajuta.

   Spuse ea, când a văzut că Damon părea o statuie, sau în stop cardiac. Abia atunci și-a revenit cu picioarele pe pământ. Ce naiba tot făcea? Își scutură capul. Se comporta ca un adolescent la prima întâlnire. Se duse lent spre ea și îi cuprinse spatele gol cu o palmă și cu cealaltă palmă fața. O sărută prelung, până când aproape că-i veni să o tragă într-una din camere și să nu mai plece nicăieri. Să dea naiba toată întâlnirea asta. Dar se rezumă doar la un geamăt chinuit și se depărtă de buzele nerujate, dar roșii și umflate de după sărutul său pofticios. Părul prins într-o împletitură complexă îi stătea frumos așezată pe după umărul drept.

   - Abia aștept să te scot din rochia asta. Arăți devastator de răvășitor.

   - Cine vorbește? Își îngustă ea ochii. Aproape că-mi vine să sar pe tine ca o obsedată la cum arăți. Nici să vină însuși cel mai minunat înger din Rai, că tot tu ai arăta mai devastator.

Damon rânji imediat.

- Mă compari cu un înger iubito? Nu progresăm deloc.

- Nu. Mai bine spus, cel mai ispititor diavol din Iad. Care a venit aici să îmi dea mica lume peste cap.

- Greșești. Diavolul ăsta a plecat și l-a trădat pe Lucifer, pentru a ajunge la cheremul Demonicii.

Se priviră un timp în ochi cu atâta intesitate, încât se mirau cum de nu începuseră deja să ia foc. Dar în interiorul lor ardeau. Ardeau atât de puternic, încât ar fi sărit unul peste celălalt, dacă vraja momentului nu ar fi fost distrusă de melodia telefonului lui Hope. Mama ei o suna.