Atracție Necondiționată . Răzbunare / Vol. II

Recviem pentru nenăscut

Privind-o întinsă pe patul ăla nenorocit de steril și de alb, Damon se frecă la ochi, așezat pe un scaun de lângă fereastră. Nu avea curajul să meargă spre ea. Îl speriau de-a dreptul toate tuburile alea blestemate care o înconjurau. Bipăitul aparatelor îl enervau și mai tare.

Se mai frecă odată la ochi. Erau roșii de oboseală, de plâns. Nici el nu mai știa. Trecuseră încă cinci ore de când primise vestea. Copilul lui murise. Doar Lise aflase dintre membrii familiei White. Nu avusese curajul să dea cu ochii și de restul. Mama lui Hope îl anunțase că poliția venise la ei pentru declarație, iar ei spuseseră exact așa cum i-a spus el lui Anelise.

Apoi, după alte două ore, urmase și Carlson. Avusese Damon grijă și de el. Ținea minte discuția de parcă ar fi fost cu câteva secunde în urmă.

El era în baie. Damon merse acolo pentru a-și plânge copilul și pentru a încerca să se mai calmeze. După ce-și dădu cu apă pe față, se sprijini de suportul chiuvetei și oftă. Îl văzu pe agent în spatele lui.

- Ce vrei?

- Mi-a spus Alice de...

- Gură spartă. mormăi Damon și strânse din dinți.

- Îmi pare rău.

- N-am nevoie de mila ta. se răsti.

- Nu e milă. Doar îmi pare rău. Nici nu-mi pot imagina cum e să pierzi o sarcină. Cum va reacționa după ce-i vei spune?

- Nu știu. Nici ea nu știe că a fost.

Se întoarse cu fața spre Carlson.

- Vreau să mă ajuți cu ceva?

Bărbatul privi atent spre Damon, așteptând.

- Nu le spune că Demonica era Hope. Vreau să le spui tot ce s-a întâmplat, dar evitând amănuntele în care voia să o facă pe ea cea mai bună asasină și faptul că ea era Demonica.

Agentul îl privi cruciș. Nu era sigur de ce va răspunde. Nu era sigur nici dacă era bine sau nu ceea ce avea să răspundă.

- M-au chinuit acolo, din cauza ei.

- Nici nu te gândi. Îl atenționă Damon. Te-au chinuit pentru că ți-ai băgat nasul unde nu-ți fierbe oala. Când ai sunat-o pe Hope, te-a avertizat să nu intri. Nu a vrut să se lase cu vărsare de sânge. Nu sângele inocenților cel puțin.

Carlson rânji.

- Nu mi s-a părut așa. Am văzut-o omorând.

- Altfel ați fi fost morți până acum. Așa că răspunde. Da sau nu?

- Am mai avut un „tovarăș". Am vrut să-l dau pe mâna poliției.

- Ce te-a oprit?

- Mi-a salvat viața. Și m-am gândit să fiu corect. O viață pentru o viață. E plecat.

- Vei face asta și cu ea?

- Nu știu. Nu promit nimic. Ți-am spus. M-au chinuit. Au vrut să mor în propria nebunie. M-au închis câteva zile și mi-au turnat picături de apă fierbinte pe frunte.

Damon aprobă. Nu era ușor. Nici nu va fi ușor să-l facă pe agent să aprobe. Nu avea nici energia necesară pentru a putea duce până la capăt o luptă verbală și nici nu voia să facă așa ceva. Tot ce-și dorea era să meargă în camera în care era Hope și să o privească și să aștepte să se trezească. Însă nu știa ce va face când se va trezi. Cum va reuși să-i spună că pierduse sarcina. Cum va reacționa ea și dacă oare va putea să-l ierte că nu a găsit-o mai devreme. Voia să știe prin ce trecuse. Cum se simțise și ce-i făcuseră. Cum a reușit să scape. Pentru că nu-i erau de ajuns simplele cuvinte ale celorlalte victime. Avea nevoie să o vadă. Să vadă lacrimi în ochii ei în timp ce își aducea aminte de zilele alea groaznice.