Balada viselor pierdute

Războiul

Ploaia cade din cerul sângeriu

Înecând dorințe și vise.

Pe strada speranței acum e pustiu

În case, lumea suspină și plânge.

Focul se reflectă-n ferestre,

O ultimă flacără arzătoare.

Se aude lemnul încet cum trosnește

Și astfel văpaia rezistă, nu moare.

Încălzește suflete damnate,

Ce se roagă în lacrimi, privind spre icoane.

Își țin cu greu credințele păstrate

Căci pericolul de moarte e mare.

Se aude o bombă sfâșiind două zări

Și tunul strigând în depărtare.

Copiii războiului se înalță la cer,

Îngeri cu aripi pictate cu sânge,

Ce lasă în urmă durere și-oroare.

Sub greutatea trupurilor fără suflare,

Pământul mai că se frânge.

Multe vieți se sting prea devreme,

Precum lumânările-n vânt,

Războiul le suflă cu putere

Și ele se duc, rând pe rând...

Nu m-am putut abține să nu public încă un capitol astăzi. Vă aştept cu nerăbdare părerile :)
-BreathWords