Balada viselor pierdute

De-ai fi...

Palmele îți sunt calde,
Dar cum aș putea să știu
Când liniile lor formează
Hărți pentru care
Nu mi-ai dat legenda.

Râuri și munți se nasc
Și mor în scânteierea
Ochilor tăi, dar cum aș
Putea să îi cunosc
Când niciodată nu îmi
Porți chipul în ei.

Arcuirea unui curcubeu
Nu se compară cu arcuirea
Buzelor tale într-un surâs
Ce vestește sfârșitul ploilor
Mai bine decât cerul
Pictat în Rogvaiv,
Dar cum aș putea ști
Dacă nu îl îndrepți
În direcția mea,
Oricât te-aș aștepta.

Fluturii ți-au croit părul
Pe când nu aveau aripi
Și apoi ți le-au dat și pe acestea,
Ca să îți auzi numele șoptit
De vânt,
Plutind pe o rază de lună,
Scăldându-te în praf de stele,
Dar cum aș putea să cunosc
Mătasea pletelor tale când
Tu te scufunzi tot mai adânc
În eter, departe de deschiderea
Brațelor mele împietrite.

De ai fi mai mult decât
O poveste pe care mi-o spun
Înainte de culcare,
De ai fi mai mult decât
O mână atinsă în treacăt,
Discuții târzii în noapte,
O îmbrățișare pe care nici
Nu ți-o mai amintești.
De-ai fi mai mult,
Ai înțelege.