Balada viselor pierdute

Zmeul

Te-am răsarit cu foc şi spini
Din măduva nisipului de vară,
Alergând peste munți, câmpii
Cu inima-ți legată de o sfoară
Împletită din curcubee amuțite
La auzul ceterei din mine
Vibrând chemări nestăvilite
Ascunse-n corzi, între suspine.
Când o briză visătoare mi-a şoptit
Încet un cântec demult apus
Te-am ridicat, ştiind că a venit
Clipa să văd cât poți zbura de sus.
Dar am uitat să te leg de-o bobină,
Culorile ți s-au căsătorit cu noaptea
Care le-a dat veşmânt de lumină,
Iar zmeul meu a devenit o stea.
Sunt negustor de stele mute,
Mă tocmesc cu eşecul deseori
Oferindu-i vise, speranțe rupte
Din țeasta-mi scufundată-n nori.
Primesc în schimb regrete veşnice
Şi mă gândesc că l-am păcălit
Dându-i ceva ce curând trece
Pentru un lucru fără de sfârşit...